duminică, 11 octombrie 2009

Problema mea de sâmbătă

Sâmbăta aceasta a fost o zi extrem de încărcată. De dimineaţă ne-am urcat toţi patru în maşină şi ne-am umplut timpul cu aproape tot ce ne propusesem să rezolvăm. Una peste alta, a fost o zi bună.
Pe la ora patru şi jumătate după-amiaza am ajuns acasă. Am coborât din maşină, am luat din portbagaj tot ce aveam de luat şi am urcat în casă, unde ne aştepta programul administrativ pe care ni-l propusesem să-l ducem la capăt în seara aceea.
Zis şi făcut.
Timp de vreo două ore de aspirat, şmotruit, lustruit şi alte alea-alea, am intrat pe balcon să mă ocup de flori.
Ca de obicei, instinctiv, am aruncat o privire afară, spre maşină.
Şoc!
Maşina noastră, cea "roşie de fetiţe", nu era acolo unde speram s-o întâlnesc cu privirea. În locul ei, o altă maşină, tot roşie, cu portiera din spate deschisă. Maşina vecinului nostru, am tras concluzia.
Arunc repede privirea spre cel de-al doilea loc în care mai ducem "otomobilul". Nu era.
Un val de căldură s-a format instantaneu în stomac şi s-a îndreptat cu repeziciune spre creier, mâini şi picioare. Şi-am devenit o cârpă. Dar cârpa de mine a început să strige cu emoţio-disperare spre tatăl frunzelor: "Unde e parcată maşina noastră, Cosmineeeee???"
Calm, domnul îmi răspunde că-i la locul ei, sub balconul propriu şi personal.
Mă mai uit o dată.
În locul ei văd aceeaşi maşină roşie cu portiera deschisă.
Ding!
În secunda aceea realizez că respectiva nu e maşina vecinilor, ci e maşina noastră. A noastră! Şi e deschisă şi primitoare, nevoie mare.
Oh, Doamne!
Strig consortul şi încerc să articulez ceva, dar săracul nu înţelege mare lucru din bânguielile mele. Reuşesc, totuşi, să-l atrag spre balcon şi-i arăt prin semne maşina.
S-a albit instantaneu şi dumnealui, după care a pornit-o în viteză spre uşa apartamentului. Presupun că a zburat cumva până jos de la etajul cinci unde coabităm, fiindcă l-am văzut rapid cum a ajuns lângă maşină, a privit-o, mirosit-o şi căutat-o pe toate părţile.
Apoi a închis-o, a încuiat-o şi... şi eu m-am desprins de marginea balconului şi-am reuşit să mă aşez pe scaun.
Şi m-am gândit la ce s-ar fi putut întâmpla. La faptul că timp de mai bine de două ore nimeni nu a băgat în seamă maşina roşie cu portiera deschisă din cartierul ăsta al nostru, aglomerat.
Probabil că dacă s-ar fi lăsat seara situaţia ar fi putut deveni alta.
Şi m-am mai gândit la Alina şi la siguranţa şi bunul simţ al celor de acolo, de departe.
Şi din nou m-am gândit la noi.
Şi... am o problemă.
Ce să înţeleg?
Că nimeni nu a fost interesat de maşină?
Că nimănui nu i-a păsat?
Că nici un vecin nu a trecut pe lângă ea să vină să ne întrebe dacă avem habar?
Că lumea e onestă?
Sau că e nepăsătoare?
Eu ce să înţeleg?
Sau, mai bine nu îmi mai bat capul şi continui să-i mulţumesc Celui de Sus că nu s-a întâmplat nimic rău.

Aşa că, una peste alta, a fost o zi bună.

7 comentarii:

Svea spunea...

Într-adevăr, aţi fost extrem de norocoşi! Doamne-Doamne vă iubeşte mult, pesemne! :) Dacă mi s-ar fi întâmplat mie, cu siguranţă aş fi fost bântuită de aceeaşi dilemă! :) (svea)

Ana-Maria spunea...

Pai,Dana,cred ca ati uitat masina deschisa...iar faptul ca nimeni nu v-a avertizat de problema asta...e ca pe nimeni nu mai intereseaza de nimeni in ziua de azi...oameni prefera sa treaca si sa se faca ca nu au vazut si pur si simplu sa spuna ca nu e treaba lor si nu-i intereseaza!
Se pare ca ati avut noroc ca nu si-a bagat nimeni mana prin portbagaj....
Mare grija pe viitor,verificati de 2-3 ori...
Bina ca s-a terminat cu bine!

alina spunea...

:) Bine ca nu s-a intamplat nimic.
Sa mai zic ca noi ne lasam masina de tz ori in fata casei asa ... ? Fara grija adica de consecinte ...

Martha spunea...

Cred ca a fost saptamana pataniilor de genul ;))
La noi a stat masina cu geamul deschis pe partea soferului o saptamana intreaga (noroc ca nu a plouat) iar fratele meu si-a uitat`o descuita vre-o 4 zile. Si la noi si la el, masina intacta si cu toate cele din dotare (casetofon, telefon, etc) la locul lor :D

Danae spunea...

Da, svea, asa este. Si noi ne consideram foarte norocosi.

Ana, sigur. Noi am lasat usa deschisa. Fetele au iesit fiecare pe partea ei, eu am fost pe partea Roxanei si am inchis portiera pe unde a coborat ea, dar pe partea unde a coborat Oana nu s-a mai uitat nimeni. Ne-am dus la portbagaj, ne-am luat toate cele si-am plecat. Sper si eu sa fie invatatura de minte.

Alina, nu, nu mai spune. :)
La voi m-am gandit si eu...

Martha, deci si la voi? Ioi. Bine ca nimeni n-a patit-o mai rau.

Doamne ajuta!

salmi spunea...

:) Eu zic sa fiti atenti data viitoare...nu de alta dar norocul nu bate chiar atat de multe ori la usa ;).

Bine ca a fost doar o spaima! Pup cu drag.

Danae spunea...

Mihaela, ai dreptate.

Trimiteți un comentariu