Ploaia şi familia

Era sâmbătă.
Afară ploua. Şi era frig.
Nu-mi place frigul. Nu-mi plac ploile de toamnă. Nu-mi place vântul şi urăsc ceaţa. Da?
Ar trebui ca sâmbăta, ziua aceea mult aşteptată, să fie întotdeauna o zi cu soare. Să ne trezim de dimineaţă cu pleoapele mângâiate de razele lui calde şi aurii. Să vină frunzele la noi în pat, chicotind, şi să ne strângem cu toţii în braţe, râzând.
Nu-mi place când mă trezesc în sunetul picăturilor de ploaie, când frunzele se zgribulesc sub păturelele lor şi se bosumflă atunci când ne simt în jurul lor.
Nu, clar, sâmbăta asta nu a fost o zi pe placul meu.

Frunzele au fost agitate, plictisite şi nemulţumite.
- Vrem afară!
- Nu se poate. Plouă. E frig.
- Nu plouă... Haide să ieşim cu rolele.
- Nu se poate. Astăzi plouă.

Într-un moment de inspiraţie le-am provocat pe frunze la un concurs de desen. Le-am propus şi o temă, "Eu şi familia mea". (Ei, nu, nu vă imaginaţi că sunt o mamă-pedagog. A fost tema de la grădi, din săptămâna trecută. Am "furat-o".)
Şi a fost primită cu entuziasm ideea mea. "Frunzuliţa cu doi dinţi lipsă" a vrut să le pun note, doar am spus că e vorba de concurs, nu?
Am aşezat scăunele la măsuţă, am adus coli de hârtie şi multe creioane colorate.
Iar frunzele au început. Concentrate, fericite şi sigure de reuşita lor, s-au aplecat asupra colilor şi au desenat familia, familia lor. S-au spionat una pe cealaltă, s-au ciondănit pe câteva creioane roz dar şi-au desăvârşit "operele".

Acestea sunt:



Eu am dat nota 10 pentru fiecare.
Voi ce spuneţi?
Au meritat, nu?