joi, 27 mai 2010

Poveste de criză

Introducere:
Dimineaţa, când le îmbrac pentru grădi, le pun ştrampi. Adică ciorăpei cu papiţoi, inimioare sau floricele. Ciorapi ieftini şi proşti. (Mă rog, ăsta-i un comentariu în plus, dar nu m-am putut abţine.)
Afară-i, însă, prea cald. Aşa că la prânz, când bunica ia frunzele de la grădi, le schimbă ciorăpeii cu şosete.

În dimineaţa asta, pe drumul către grădi, trăgând de fiecare mână câte-un copil adormit, observ cu coada ochiului, în frunzele ude de pe marginea drumului, o pereche de ciorăpei.
Procesez rapid, mergând în continuare:
Zici că-s ciorăpeii Roxanei...
Continui drumul.
Apoi realizez brusc, precum ăia din desenele animate cărora li se aprinde un beculeţ deasupra capului, că ieri pe Roxana am îmbrăcat-o de dimineaţă cu ciorapii în cauză.
Mă opresc instant.
Ăia sunt ciorapii fii-mii.
Mă întorc cei câţiva paşi pe care apucasem să-i fac, mă uit în stânga şi-n dreapta, apuc ciorapii şi-i îndes în geantă.
Gata. Sunt mulţumită.
Mi-am recuperat ciorapii.
În timpul ăsta o bombănesc pe mama. Probabil a pus ciorapii neglijent în vreo sacoşă şi dumnealor au căzut.
Bine că i-am recuperat.
Şi îmi continui traseul.
Las frunzele la grădi.
Ajung la birou şi văd ciorapii murdari de noroi în geantă.
Aşa că-mi amintesc să o sun pe mama şi să-i povestesc păţania... cum am găsit eu ciorapii Roxanei pe margine de drum, dar i-am salvat!!!
Sun.
Îi istorisesc mamei ce şi cum, strecor aşa... un pic de reproş pentru neatenţie, dar totuşi mă arăt indulgentă fiindcă, din fericire, acum ciorapii sunt în siguranţă la mine. Daaaarrrr...
- Mamă dragă, nu aveau cum să fie ciorapii Roxanei. Noi ieri nu ne-am întors spre casă pe drumul ăla.
Zdrang!

Concluzie
Sunt nebună...
Am ciorăpeii altui copil în geantă...

miercuri, 26 mai 2010

Frunzăreli III

-----------------------------------------------------
Roxana aleargă prin curte şi culege floricele.
A auzit... odată... despre floarea asta... Da... a auzit de ea!
- Mamiiiii, uite, am găsit o rochiţă de păsărică!!!
(Era vorba de rochiţa rândunicii.)
-----------------------------------------------------
Tot Roxana.
Aceeaşi curte de la ţară.
În grădina vecină, un bătrânel şi un cal ară pământul.
Roxana e fascinată de apropierea căluţului. De minute bune stă cu ochii pe cei doi care muncesc alături şi nu se desprinde de marginea gardului.
Mă apropii lângă ea şi o întreb ce face de atâta vreme în acelaşi loc.
- Vreau să vorbesc cu dresorul căluţului. Poate mi-l dă mie.
-----------------------------------------------------
Când ajung acasă de la birou ard de nerăbdare să-mi strâng în braţe frunzele. Ştiţi cum e, mămicilor!
De cele mai multe ori le găsesc dormind. Somnul de după-amiază, cel care le ajută să crească. Sic!
Abia aştept să aud un zgomot cât de mic din dormitor, semn că se trezesc. O zbughesc în cameră şi le iau pe rând în braţe, să le simt căldura dulce şi pufoasă. Ele se întind, alintându-se şi zâmbesc cu ochişorii închişi.
Iar eu am chef de vorbă.
Şi le întreb... multe, multe, dar în primul rând ce-au făcut la grădi. Banal, dar logic, nu-i aşa?
Şi tot întreb. Dar ele se întind, iaraşi zâmbesc şi chicotesc. Şi nu-mi spun nimic.
Iarăşi întreb. Întreb acelaşi lucru.
Iar Roxănica... deschide ochişorii şi mă mustră:
- Întreabă şi tu ceva mai uşor, mami!
-----------------------------------------------------
În weekendul acesta am fost la munte. Am vizitat Peleşul şi Branul. Frumos weekend!
Oana a fost încântată să intre în castele, să vadă cum trăiau prinţesele adevărate. Să mai spun cât de fascinată a fost? I-au plăcut mobilierul, hainele de epocă expuse, oglinzile uriaşe şi candelabrele aduse tocmai din Italia pentru rege...
La final am întrebat cum li s-a părut.
Roxanei i-au plăcut în mod special camerele de cântat, camerele de muzică.
Iar Oana?
Gânditoare, ne-a întrebat:
- Dar nu aveau băi?
Hmmmm.....
-----------------------------------------------------