Dimineaţa, când le îmbrac pentru grădi, le pun ştrampi. Adică ciorăpei cu papiţoi, inimioare sau floricele. Ciorapi ieftini şi proşti. (Mă rog, ăsta-i un comentariu în plus, dar nu m-am putut abţine.)
Afară-i, însă, prea cald. Aşa că la prânz, când bunica ia frunzele de la grădi, le schimbă ciorăpeii cu şosete.
În dimineaţa asta, pe drumul către grădi, trăgând de fiecare mână câte-un copil adormit, observ cu coada ochiului, în frunzele ude de pe marginea drumului, o pereche de ciorăpei.
Procesez rapid, mergând în continuare:
Zici că-s ciorăpeii Roxanei...
Continui drumul.
Apoi realizez brusc, precum ăia din desenele animate cărora li se aprinde un beculeţ deasupra capului, că ieri pe Roxana am îmbrăcat-o de dimineaţă cu ciorapii în cauză.
Mă opresc instant.
Ăia sunt ciorapii fii-mii.
Mă întorc cei câţiva paşi pe care apucasem să-i fac, mă uit în stânga şi-n dreapta, apuc ciorapii şi-i îndes în geantă.
Gata. Sunt mulţumită.
Mi-am recuperat ciorapii.
În timpul ăsta o bombănesc pe mama. Probabil a pus ciorapii neglijent în vreo sacoşă şi dumnealor au căzut.
Bine că i-am recuperat.
Şi îmi continui traseul.
Las frunzele la grădi.
Ajung la birou şi văd ciorapii murdari de noroi în geantă.
Aşa că-mi amintesc să o sun pe mama şi să-i povestesc păţania... cum am găsit eu ciorapii Roxanei pe margine de drum, dar i-am salvat!!!
Sun.
Îi istorisesc mamei ce şi cum, strecor aşa... un pic de reproş pentru neatenţie, dar totuşi mă arăt indulgentă fiindcă, din fericire, acum ciorapii sunt în siguranţă la mine. Daaaarrrr...
- Mamă dragă, nu aveau cum să fie ciorapii Roxanei. Noi ieri nu ne-am întors spre casă pe drumul ăla.
Zdrang!
Concluzie
Sunt nebună...
Am ciorăpeii altui copil în geantă...