joi, 18 noiembrie 2010

Frunzăreli V

- Oana, pe noi la grădi ne-a învăţat doamna să vorbim frumos. Vrei să-ţi spun?
- Da. Cum?
- De exemplu, te întreabă: A cui este această pălărie? Şi tu răspunzi: Această pălărie este a lui moş Neag.
- Aaaaa! Deci dacă eu te întreb: A cui este această coroniţă...
- Eu răspund: Această coroniţă este a lui nişte prinţese.


- Mami, ce pantofi frumoşi ai. Când or să-ţi rămână mici, mi-i dai mie?

vineri, 5 noiembrie 2010

Imaginaţie de Halloween

Recunosc că după ce am văzut întrebările... crime, decizii extreme, bătăi... se potriveşte cu tema săptămânii trecute, adică de Halloween vorbesc. Nu?
Şi pentru că leapşa mi-a fost oferită de Amira, nu pot să nu o preiau. Pur şi simplu.

1.Eşti într-o situaţie unde drepturile individului nu există. Trebuie să alegi între Umilinţă şi Bătaie. Tu ce alegi şi de ce?
"Unde drepturile individului nu există"? Parcă recunosc "situaţia" asta. Sau... ţara... Nu? Ce aleg? Păi, instinctiv aş spune că aleg bătaia. Nu prea mă simt comod în atitudinea asta de persoană umilă. Dar... gândindu-mă că în momentul acesta chiar trec printr-o perioadă în care simt că drepturile individului nu există şi eu nu mă bat cu nimeni, ajung să îmi pun întrebări. Deci... pe cine să iau la bătaie? Sau... să declar că am acceptat umilinţa? Teribil!

2. 3+4= 5 este posibil?
Matematic vorbind, nu este posibil. Transpus în realitate, oh, da, din nefericire este posibil. Dacă întrebarea suna 3+4=10 aş fi răspuns că nu, nici aşa nu este posibil. Dar să-ţi dea o sumă în minus, pe-asta am văzut-o. De mai multe ori, chiar.

3. Dacă cineva mâine îţi pune pe masă 1 milion de euro şi îţi spune să omori pe cel mai bun prieten/ă, ai face-o?
Imaginaţie, imaginaţie... dar parcă nici aşa.

4. Eşti la un pas să îţi realizezi cel mai mare vis al tău. Pentru a reuşi trebuie să faci un compromis pe care în mod normal nu l-ai face. De reţinut este că de nu faci acel compromis s-a zis cu visul tău pentru todeauna. Ce faci?
Compromisuri am făcut, fac şi probabil că voi mai face. Dar nu pot să răspund cu siguranţă nici la o asemenea întrebare. Cine ştie? Eu nu.

5. Ai inşelat, furat vreodată?
La modul la care se poate răspunde penal, NU, nici una nici alta. În rest, în funcţie de interpretări, e posibil să fi făcut din amândouă. (De câte ori aduc coli de la birou, Oana mă ceartă că iaraşi am furat de la serviciu... Chestie de interpretare, cum spuneam.)

6. Ce părere ai despre zicala: ¨Creează-i unui om DORINŢA şi se va [beep] pe ele de principii, vise, etc” ?
(Asta e o zicală? N-o ştiam. )
E posibil.

7. Spui întotdeauna adevărul?
Eiii, nici chiar aşa. Nu-s ipocrită.

8. Ţi s-a făcut vreodată o observaţie negativă în pat? Dacă da, care a fost aceasta.
Am văzut multe răspunsuri la întrebarea această pe alte bloguri. Toate mi s-au părut pertinente. Răspunsul meu ar fi asemănător.

9. Eşti în situaţia de a decide într-o situaţie fără ieşire. Trebuie să ordoni moartea a unui milion de oameni pentru a salva alţi 5 miliarde. Dacă nu-i sacrifici pe cei 1 milion , atunci vor muri toţi. Care e decizia ta?
Asta e luată din filmele americane, da? N-am ce să răspund la aşa ceva. Nu pot să mă văd într-o asemenea postură.

10. Ce aplicaţie/formulă matematică ne poate da răspunsul =123456789 ?
Formulă? Dacă vă plimbaţi pe bloguri găsiţi multe răspunsuri.
Dar 123456789 + 0 = 123456789 ce are? Aaa, nu e formulă???

11. Pentru ce sumă ţi-ai închiria timp de o săptămână partenera/ul?
Acum să mă imaginez stăpân de sclavi? Sau matroană? Haide, mă... Cine a ales întrebările astea?

12. Dacă nu ai avea ce mânca, ai da în cap cuiva?
Vreau să cred că nu. Doamne ajută să nu fiu niciodată într-o astfel de situaţie.

13. Când ai făcut ultima oara sex şi cu cine?
Doar nu vă imaginaţi că am să răspund la aşa ceva?

14. Îţi prinzi partenerul în pat cu o altă persoană în timpul actului sexual. Cum reacţionezi?
Pa şi pusi. Îmi văd de viaţa mea.

15. Dacă ai fi Dumnezeu pentru o zi, care ar fi primele 7 lucruri pe care le-ai face?
Asta e blasfemie, oameni buni. Să mergem mai departe.

16. Dai bani la cerşetori?
Uneori. Nu foarte des.

17. Mâine e sfârşitul lumii. Ai 24 de ore la dipoziţie. Ce ai face în aceste 24 de ore?
Tot scenariu de film american. Zău aşa. Mi-aş strânge fetele în braţe.

18. Eşti într-o celulă de 2/2 cu încă un partener de 10 ani. În tot acest timp ai fost pus/ă la cele mai groaznice chinuri posibile. Într-o zi ţi se oferă posibilitatea de a scăpa de toate acestea. Trebuie doar să-i oferi cele mai goaznice chinuri colegului de celulă timp de 2 ani. Ce alegi? Să te chinuie în continuare sau să-l chinui tu pe colegul de celulă?
Idem Amira.

19. Într-o zi te sună cineva şi îţi spune că ştie cel mai groaznic secret al tău. Dacă nu-i dai ce şi cât vrea, va spune tuturor. Dacă s-ar afla, acel secret ar distruge tot ce ai clădit, ai pierde totul. Ce vei face în continuare?
Tot film american.
Răspunsul meu? Idem Amira.

20. O părere personală obiectivă despre autorul care ţi-a trimis leapşa. (minim 50 de caractere)
Amira? Spumoasă. Volubilă. Sensibilă. Inteligentă. Plină de surprize. Mamă minunată. Soţie faină. Frumoasă. Încrezătoare. Plăcută. Puternică. Specială. Sper din suflet să o cunosc pesonal.

joi, 4 noiembrie 2010

Halloweenul printre frunze - Partea a doua sau Ale mele-s amândouă

...
Sâmbătă. Petrecere de Halloween la Mall.
Dracula, Merlin şi două vrăjitoare.
Îngrămădeală.
"Ochi de vrăjitoare". "Muci de dragon". "Paianjen dezmembrat".
Fum... de efect.

O frunză e sus pe scenă şi bagă mâna în toate borcanele lui Merlin. Cealaltă stă pe scăunel.
Una se bagă în faţa cozii şi se pictează pe faţă. Cealaltă se retrage de la coadă, e prea mare. Stă şi înghite în sec.
Una primeşte cadou de la vrăjitoarele-ajutoare. Cealaltă nu mai apucă. Şi plânge.
Ale mele-s amândouă...




luni, 1 noiembrie 2010

Halloweenul printre frunze - Prima parte sau Concursul de dovleci

Care va să zică am trecut şi prin sărbătoarea asta.
E prima dată când familia noastră de frunze neaoşe participă la ... la ceva legat de Halloween.

Este joi. Oana tocmai a venit de la gimnastică şi e fericită. Ca întotdeauna.
Se zbenguie în sufragerie împreună cu soră-sa. Eu pregătesc masa. Apare. Se învârteşte de câteva ori în jurul meu, în timp ce eu încerc să o ocolesc elegant, ba cu farfuriile în braţe, ba cu oala de ciorbă.
Ea zglobie. Eu zâmbitoare.
La un moment dat, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori, îşi aminteşte:
- Mami, să ştii că mâine la ora şase, în sala de sport de la şcoala MEA, o să fie un concurs de dovleci de Halloween. Şi vreau şi eu să particip.
Eu fac faţa de "mamă şocată".
- Şi de unde dovleac, mami?
- Nu ştiu. Să cumpere tati!

Aha. Bună idee.
- Atunci, Oana, sună-l pe tati şi spune-i să nu vină acasă fără dovleac.
Sună. Probabil, la celălalt capăt tati face faţa de "tată şocat".
- De unde să iau eu dovleac?????
- Nu ştiu, tati. De la piaţă. De la supermarket. Habar n-am.
Pe la ora cinci apare victorios. Cară în braţe un dovleac.
La început l-am studiat. Apoi l-am mângâiat. Am decis că e treabă grea. Am deschis netul să mă documentez. Pfuiii! Haideţi, gata! Gata! Mă apuc de el!

Cam după vreo oră de scobit în admiraţiile şi încurajările lui Cosmin, îmi încolţeşte o întrebare:
- Cosmine, ia întreab-o tu pe Oana... cine i-a spus ei de concursul ăsta de dovleci?
Se uită uimit la mine, dar probabil realizează şi el că muncim ca disperaţii pentru că aşa ne-a spus... Oana...
- Oanaaaa!
- Da.

- Cine ţi-a spus despre concursul de dovleci? Doamna învăţătoare?

- Nuuuuuuuu. O fetiţă de la gimnastică.
Ta-na-nam!
Care va să zică, Cosmin a alergat prin toată piaţa, eu scobesc de peste o oră în mizeria asta de dovleac pentru că... Pentru că suntem doi aiuriţi, care nu s-au gândit să cerceteze? De-asta?
Scot mâna din dovleacul aproape gata curăţat şi încep să gândesc...
- Cosmine, eu o sun pe Aura.
(Aura este directoarea şcolii, pe care e musai să vă povestesc cum am descoperit-o. Dar asta altădată.)
- Sun-o!

Bâzzzzzz.
- Bună, Aura. Dana sunt. Fată dragă, te sun pentru că fii-mea mi-a povestit ca mâine ... bla-bla-bla... Aşa e?
Râde!!!! Râde tare!!!! Ups!
- Dano, tu scobeşte acolo dacă te-ai apucat. Numai că mâine la ora şase nu e niciun concurs. Avem ceva... o chestie... mâine la ora 12:00. Un concurs pe clase. S-au înscris clasele cu câte un dovleac. Dar, din câte ştiu, doamna voastră nu s-a înscris. Că doar am diplomele pe birou şi n-am văzut-o.
- Aoleuuuu. Şi eu ce fac acuma???

- Ştii ce,
zice... Sun-o pe doamna învăţătoare. Povesteşte-i şi... poate se înscrie şi ea cu dovleacul tău.
- Hai că te pup, mersi de sfat. Sun acum.


Bâzzzzz.
- Bună seara, doamna învăţătoare. Mama Oanei sunt. Vă deranjez ca să vă povestesc ... bla-bla-bla...
Râde!!! Râde tare!!!!
- Doamnă, eu nu m-am înscris pentru că eu nu prea agreez sărbătoarea asta. Şi în plus, ar fi fost greu să decid cine să participe din partea clasei la concurs. Dar acum, dacă aţi început, o să ne înscriem şi noi. Aduceţi mâine dovleacul şi îl ducem şi noi la concurs.

Bâzzzzz.
- Auraaaa, am vorbit cu doamna învăţătoare. Mâine se prezintă cu dovleacul meu să se înscrie la concurs.
- Bine, dragă. Hai că sun organizatoarea să vă treacă pe listă. Tu adu mâine dovleacul. Spor la treabă. Vezi să-l faci frumos!

- Hai! Hai! Hai că mă apuc de treabă.

Am mai muncit vreo două ore. Mi-era jenă să mă prezint cu o caricatură... (Mă rog, figurativ vorbind, fiindcă oricum altceva decât o caricatură 3D nu este chestia asta. )

Şi uite-aşa, am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea dovleacului nostru. Acesta:

marți, 26 octombrie 2010

Ce mi s-a mai întâmplat...

Am slăbit patru kilograme şi am stârnit invidia colegelor de la birou.
Mi-am cumpărat un super anticearcăn, care mă satisface.
Am descoperit terapia contra insomniei.
Mi-am făcut o mulţime de noi amice cu care mă conversez zilnic.
Sunt extrem de activă, nu îmi amintesc cum e să te plictiseşti.

Asta am descoperit că se întâmplă când eşti mămică de clasa I.

miercuri, 6 octombrie 2010

Frunzăreli IV

Roxana: Mamaie! Mami e fiica ta?
Mamaia: Da, mamaie.
Roxana: Şi tati e fiicul tău?
Mamaia: ... Da, mamaie.


Oana: Mami, tu când îţi iei carnetul de şofer?
Eu: O să-mi iau. Mă apuc de învăţat.
Roxana: Mami, dar tu ştii să conduci.
Eu: Eiii... nu ştiu încă.
Roxana: Ba da. Ţi-aduci aminte când ai intrat cu maşina în gard? Ce super a fost! Deci ştii.

marți, 28 septembrie 2010

Astăzi...

luni, 20 septembrie 2010

Promisiune taxată


Cosmin fumează în bucătărie.
Oana intră şi îl vede:
- Tu când ai de gând să te laşi de fumat?
- Măi, tati, o să mă las...
- Da, da... O să te laşi când eu o să fiu în baston şi tu o să fii oale şi ulcele.
...

vineri, 17 septembrie 2010

Întrebarea zilei

Dimineaţa mea se poate spune că a fost standard în ultima săptămână.
Ies din casă, vijelioasă.
De mâna dreaptă o ţin pe Oana, care îşi cară trolerul după ea. Pe la mijlocul drumului, îl preiau eu, alături de mâna ei, în aceeaşi parte dreaptă.
De mâna stângă o am pe Roxana, ca are un mers de copil de 4 ani, cu paşi mici, legănaţi, ţopăiţi pe alocuri, sau chiar săritori de băltoace imaginare. Pe umărul stâng încerc să ţin geanta, care, desigur, cade la perioade regulate de câteva secunde. Toate astea îmi produc o deplasare uşor nefirească, ca în dansurile de prin discoteci. Reţineţi că în permanenţă sunt în deplasare.

Primul popas este la şcoală, unde plasez ghiozdanul în spatele Oanei, o pup şi-i transmit ce să facă, ce să nu facă după care o împing spre uşa şcolii. De acolo e pe cont propriu.

Continui alergarea, mult uşurată, către grădiniţă.
Pe traseu facem slalom printre zeci?.. sute?... mii de părinţi şi odrasle care în aceeaşi zonă împart aleile către două şcoli şi-un cămin.
(Ieri Roxana m-a întrebat: Mami, de ce ne grăbim? Se închide grădiniţa?)

Aveţi, deci, imaginea în faţa ochilor minţii. Da?

Ei bine, azi dimineaţă, fiind în acest moment al deplasării, primesc întrebarea zilei:
- Vreau să-mi explici ceva, mami. Cum a făcut Dumnezeu oamenii?

I-am promis o explicaţie amplă pentru seara aceasta.
Deci cum? Ce ar trebui să-i spun?

miercuri, 15 septembrie 2010

Coincidenţe?

Scena 1
Acţiunea se petrece într-unul din mall-urile din oraş, la petrecerea unei colege a Roxanei.
Copii mulţi. Părinţii aferenţi se înghesuie în jurul unor măsuţe de cafenea, în timp ce odraslele se zbenguie la locul de joacă.
E foarte târziu, am venit pe fugă de la birou, am îmbrăcat frunzele, ne-am aruncat într-un taxi şi am venit la petrecere.
În micuţa cafenea e semiîntuneric şi mă paşte un somn de nu vă pot povesti.
Lângă mine se aşează un tătic. Nu l-am văzut în viaţa mea. Pare cam stingher, dar aveam să descopăr curând că nu e chiar aşa.
Intru în vorbă cu mămicile de pe cealaltă parte a mesei, mămici pe care le cunosc de ceva vreme şi care au copiii colegi cu Roxănica. Le povestesc, desigur, câte emoţii am fiindcă frunza mai mare urmează să înceapă şcoala.
Tăticul de lângă noi intră în vorbă:
- Am auzit că fetiţa intră la şcoală.
- Da, mă uit pe sub sprâncene la el.
- La ce şcoală? întreabă tipul.
- La 15. Şi-l privesc de parcă nu înţeleg ce mai vrea şi ăsta.
- Ce clasă este? plusează.
- Clasa I, spun cu mândrie şi presupun că urmează să aflu că el e un tată cu experienţe vaste în domeniul şcolii, după care aveam să-l ignor.
- Daaa? Şi băiatul meu intră tot în clasa I.
- La ce învăţătoare? îl chestionez şi eu, brusc interesată, după tot tam-tam-ul pe care l-a presupus înscrierea în clasa doamnei învăţătoare.
- La doamna Oancea, vine răspunsul lui, foarte mândru de realizare.
- Daaaa? mă minunez de data asta eu. Şi noi tot acolo. Deci o să fim colegi.
- Daaaaaaa? se minunează şi tipul, cu zâmbetul laaaaarg pe faţă. Extraordinar, deci o să fim şi acolo colegi.
"Şi acolo?"... Cum adică? mă gândesc. Adică şi mai unde suntem colegi? La Roxana? Ar fi logic, îmi continui eu explicaţiile. Doar suntem la o petrecere a unei colege de la grădi a piticei. Îmi e jenă să îl întreb cum îl cheamă şi să recunosc că nu l-am văzut în viaţa mea, aşa că îi zâmbesc, ca să-i dovedesc cât de încântată sunt.
Hmmm...
La un moment dat le prind pe câteva mămici într-un colţ.
- Cine e tăticul care a stat lângă mine?
- Nu ştim. Chiar vroiam să te întrebăm pe tine, fiindcă am văzut că vorbeai cu el.
Foarte tare!
Până la urmă întreb mama sărbătoritei.
- Păi, e domnul D., tăticul Alessiei! aflu eu într-un final.
- Ah, da?!?! în continuare mi-e jenă să recunosc că nu ştiu cine este Alessia.
Acasă o întreb pe Roxana şi ea îmi comunică telegrafic numele complet al copilei. Gata. Am rezolvat enigma. Ştiu cu cine am vorbit. Pot să-i comunic lui Cosmin cum am stat eu de vorbă cu tipul care are băieţelul cel mare coleg la şcoală cu Oana şi pe cea mică colegă la grădi cu Roxana. Drăguţă coincidenţă.

Scena 2
Prima zi de şcoală.
Intru în curtea grădiniţei cu Roxana de mână. Urmează să o las pe ea în clasă şi apoi să alerg către şcoala (care, apropo, este gard lângă gard cu grădiniţa) şi să ajung la deschidere.
Pe aleea care duce spre intrarea în grădi mă intersectez cu cine credeţi?... Cu tipul meu. Aleargă în direcţie opusă. Ne salutăm şi ne strigăm peste umăr:
- Ne vedem în curtea şcoliii....

Scena 3
Am ajuns în curte. În curtea şcolii, care va să zică.
M-am întâlnit cu Oana şi Cosmin. Suntem emoţionaţi la culme.
Facem poze. Socializăm cu unul, cu altul şi ajungem în momentul în care doamna învăţătoare îşi strigă catalogul. Copii se aliniază să intre în clădire. Părinţii se înghesuie în spatele lor.
Lângă umărul lui Cosmin îl văd pe tipul meu. Zâmbeşte şi pare la fel de fleşcăit ca şi noi. E momentul să îi fac cunoştinţă cu Cosmin.
- Uite, dânsul e domnul D. care are băieţelul în clasă cu Oana şi fetiţa în clasă cu Roxana.
- Aaaaaa...
Perfect. Din momentul ăsta nu mai e tipul meu, ci tipul lui Cosmin. Schimbă impresii sau ce-or face ei acolo, fiindcă văd că au ce discuta.

Scena 4
Prima şedinţă cu părinţii de la şcoală.
Am ajuns mai devreme, dar şi alţi părinţi stau în cerc şi aşteaptă să vină învăţătoarea. Mă aşez lângă o mămică zâmbăreaţă.
Avem emoţii. Normal.
- Cum a fost prima zi?
- Ce au spus copilaşii?
Alea-alea...
La un moment dat, ea mi se confesează:
- Mi-a spus soţul că este aici la noi o mămică care are şi fetiţa cea mică în grupă cu cea mică a mea. Dar nu ştiu despre cine este vorba.
Mă uit în ochii ei şi-i mărturisesc:
- Eu sunt.
Ne îmbrăţişăm din priviri.
Oana e colega lui Mario, iar Roxana colega Alessiei. Yes!
Mamăăăă, ce de subiecte comune avem!!!
Trecem de la şcoală la grădi.
Până la urmă recunoaşte că ea m-a văzut pe la şedinţele de la Roxănica. Eu înghit în sec. N-o cunosc nici pe ea. De fapt n-o cunoşteam până în acel moment.
Mai bârfim niţel până ce începe şedinţa şi, la sfârşitul ei, ne schimbăm numerele de telefon.

Scena 5
Mă sună Oana. A fost a treia zi de şcoală şi astăzi i-a aşezat definitiv în bănci.
- Mami, voi sta în prima bancă.
- Foarte bine, mamă. E cea mai bună bancă. Şi cu cine stai? Tot cu Alexandra?
- Nu. Stau cu un băieţel, îl cheamă Mario. Şi are surioara colegă cu Roxănica mea.
Zâmbesc.

Dacă mă gândesc în urmă cred că trebuia să se întâmple.
Deseară o sun pe doamna şi pe tipul meu. Pe familia de zâmbăreţi.
Yes!

marți, 14 septembrie 2010

Daaa, AM ÎNCEPUT!

E ora 7:30 în ziua cea mare, mult-aşteptata!



Mai întâi am debarcat frunza cea mică la grădi. E mândră foc. Are motive, doar e deja grupa mijlocie.



Apoi am alergat spre curtea şcolii. Tati şi Oana erau deja acolo. Bucurie mare. Emoţii cât şcoala. Îmbrăţişări cu foştii colegi de grădi.




Apoi am intrat în clasă, boboceii fericiţi, iar noi, părinţii, tremurând şi cu lacrimi în ochi.









Şi când am aşteptat-o la terminare, mi-a spus, foarte sigură pe ea:
- Mami, nu trebuie să mai ai emoţii pentru că mi-a plăcut mult.


Şi-am recuperat-o apoi şi pe Roxănica şi am plecat spre casă.
Fericite!

joi, 9 septembrie 2010

Vulpea şi ...

M-am enervat întreaga vacanţă de vară din cauza Hannei Montana care le-a furat frunzelor toate privirile chiar şi atunci când ar fi trebuit să fie atente ba la mine, ba la tati, ori să se îmbrace sau să facă orice altceva. Da. M-am supărat. Tare m-am supărat. Şi, în ciuda lacrimilor pe două voci, a protestelor şi a rugăminţilor fierbinţi, n-am cedat. Am luat decizia cu care am ameninţat de multă vreme. De prea multă vreme, de fapt. Ce-am făcut? Am şters Disney Channel din lista de programe.
Ştiu. Probabil mă veţi felicita. Mersi. Mersi.
În schimb (pentru că a trebuit să ofer ceva în schimb... eh, n-am fost tocmai de neclintit) am promis câte un desen Disney pe seară.
Mi-am făcut-o cu mâna mea. Ei, nu, nu regret.

Buuun.
Şi acum, făcând această introducere explicativă, să revin la ceea ce vroiam să povestesc.

Sosesc acasă victorioasă, ştiind că mi-am ţinut promisiunea şi le anunţ pe frunze:
- V-am adus un desen animat frumos, Vulpea şi copoiul.
Urmează aclamaţii, exclamaţii, urale şi alea-alea.
În câteva minute vine asaltul:
- Haide, ne pui desenul? Haide, mami. Abia aştept să-l văd. Haide. Haide.
Cu greu reuşesc să le smulg îngăduinţa de a-mi acorda un răgaz să-mi schimb hainele şi să fac un duş.
Când ies din baie, frunzele mă aşteaptă nerăbdătoare. Roxana deja e disperată:
- Haide, mami, pune-ne Vulpea şi popoiul.
Mă pufneşte râsul, dar ca o mamă serioasă ce-s (câteodată) explic, cu voce blândă:
- Co-poiul, Roxana, nu po-poiul.
Oana zâmbeşte cu un aer superior.
- Aaaaaaaaaa... n-am ştiut. Bine. Pune-ne Vulpea şi cocoiul.
Oana izbucneşte în râs. La fel şi eu, dar îmi revin şi folosesc din nou tonul de mamă-pedagog:
- Nu, Roxana, CO-PO-IUL. Uită-te la mami. CO-PO-IUL. CO-PO-IUL.
Se uită copilul, ce să facă? CD-ul e tot la mine. Pare interesată. Dar...
- Da. Da. Bine. Bine, cum zici tu. Pune-l odată şi du-te la masă că ţi-e şi ţie foame.
M-am dus. Am eliberat ringul.

vineri, 3 septembrie 2010

2 septembrie 2010

7 ani

Şi-a dorit un microscop. L-a primit pentru că merită, pentru că e isteaţă şi dornică să afle.




Şi-a dorit trotinetă. A primit-o pentru că merită, pentru că e o sportivă şi o ambiţioasă.


Şi-a dorit o petrecere cum n-a mai făcut nimeni. A primit-o, într-un loc unic, acolo unde îi place mult să meargă. Pentru că merită, pentru că vrea să fie specială.



Şi-a dorit clovn. A avut pentru că a meritat, pentru că a vrut să fie veselă de ziua ei.


Şi-a dorit să fie sărbătorită. A primit un tort frumos, cadouri superbe, compania foştilor colegi de grădi şi a prietenilor. Pentru că merită.
A meritat toate eforturile. Este copilul nostru, o iubim enorm şi vrem să fie FERICITĂ. Şi ea şi Roxănica.
------
P.S. Răspuns la leapşa de la Tetris.

joi, 2 septembrie 2010

7


miercuri, 1 septembrie 2010

Mai avem puţin...

Le-am trezit. Le-am hrănit. Le-am îmbrăcat. Şi-am plecat.


Am ajuns. Am stat la coadă. Am socializat. Le-am luat!!!


Am probat. Am tot probat. Am schimbat nasturii. Am făcut tivuri. Am privit o frunză extrem de fericită şi mi-am umplut sufletul de bucurie, emoţie, mândrie...


Avem uniforma.
Avem ŞI uniforma.

Mai avem puţin...

luni, 16 august 2010

Ieri


Ieri familia noastră a împlinit 12 ani.
Ieri am sărbătorit-o pe Maria noastră.
Ieri a fost tare frumos.
La mulţi ani tuturor celor care s-au sărbătorit alături de noi ieri!

IERI A FOST SĂRBĂTOAREA NOASTRĂ!

vineri, 13 august 2010

Despre clovnăreală

La petrecerea lui Dragoş a venit un clovn. O cloavnă, de fapt. Oana s-a îndrăgostit.
- Mami, la ziua mea, îmi iei şi mie un clovn? Te roooggg!
Am decis. Îi iau clovn.
Cum la supermarket n-am găsit, însă am un tată de frunze în dotare, l-am delegat pe el să-i caute clovn.
A găsit, săracul. Tare greu a găsit. O zi de telefoane şi a reuşit să bată palma.
Clovnii ăştia de Buzău nu s-au lăsat uşor. Cică-s foarte solicitaţi. Cât pe-aci să apelăm la un clovn de capitală. Da' era cam scump. Şi noi, cu bugetele reduse cu douăşcinci la sută, nu am picat la târguială.
În sfârşit... am rezolvat. I-am luat o cloavnă de Buzău.
Da' îi surpriză. Să nu-i spuneţi Oanei.

Concluzia lui Cosmin?
Bună afacere clovnăreala asta, dom'le!

joi, 12 august 2010

Pregătire de somn BUN

Casa frunzelor, miercuri seara, ora zece trecute fix.

video


video

Nu. Nimeni n-a băut nimic altceva decât apă.
Parol!
Pur şi simplu... ăştia suntem noi.

luni, 9 august 2010

Final de weekend

Mi-am aruncat o privire către ceasul de perete. 22:15. Este târziu.
Nu-mi vine să cred că weekendul s-a terminat. A fost un weekend plin, ca de obicei.
Abia de câteva ore ne-am întors de la ştrand. Mă simt extenuată după ce am încercat să pun casa în ordine, să-mi hrănesc familia, să spăl frunzele şi, într-un final, să le trimit la culcare.
Abia acum am închis uşa la dormitor. Le-am dat instrucţiuni să închidă şi ele televizorul. Nu l-au închis, desigur, dar n-am nici chef şi nici putere să le mai fac observaţie.
Aşa că mă duc la bucătărie să mai stau de vorbă cu Cosmin în oarecare linişte.

Abia intru în bucătărie şi începe să ţiuie interfonul.
Mă uit uimită la Cosmin. El se uită aidoma către mine.
La ora asta????
Încerc să nu mă panichez şi apăs pe buton.
- Da?
- Bună seara. Poliţia.
Înţepenesc.
- Da??? Ce s-a întâmplat?
- Spuneţi-i soţului să coboare să încuie maşina.
Zdrang!!!
- Cosmiiiiinnnnnnnnn!!!!!!!!!!
Apare din bucătărie schimbat la faţă şi se năpusteşte pe uşa apartamentului.
Eu rămân nemişcată lângă interfon.

Maşina. Să încuie maşina? Deci mai există maşina. Asta e bine.
De ce s-o încuie?

EU n-am închis-o? Nu. Nu. Eu am închis-o.
Oana??? Oana n-a închis-o? Da. Asta e posibil. Iarăşi am uitat să o verificăm. M-am uitat doar la uşa Roxanei. Fir-ar!
De câte ore ne-am întors?
De vreo patru ore şi jumătate. Ooooooooo...! Asta nu-i a bună.
Ne-or fi luat ceva?
Se deschide uşa.
Intră zâmbindu-mi. Zâmbeşte. Zâmbeşte. E de bine. Zâmbeşte vinovat.
- Era larg deschisă uşa.
- Care?
- Uşa din faţă.
- Uşa mea?
- Nu. A mea.
Mi-a detaliat apoi discuţia cu cei doi poliţişti care ne păzeau maşina de vreo douăzeci de minute, cu doamna de la etajul opt care ne-a văzut din momentul în care am coborât din maşină... CU PESTE 4 ORE ÎN URMĂ!!!, am luat copilele, bagajele şi duşi am fost, iar ea a stat atârnată pe fereastră să ne păzească vizual roşioara... După care mi-a explicat cum poliţistul l-a certat prieteneşte şi l-a sfătuit asemenea să-şi pună alarmă, alarmă care - spuse poliţistul şmecher - strigă, domnule, la tine dacă nu ai închis uşile. Cam aşa (i-a mai trântit-o) strigă: "Încuie, mă, fraiere, uşa!" Şi Cosmin a înghiţit în sec, a zis mulţumesc frumos poliţiştilor, săru-mâna doamnei şi s-a întors cu coada între picioare acasă.
Asta a fost. Din nou.

luni, 2 august 2010

Frunzele-n weekend


VESTE REA - Finii noştri divorţează. Fără drept de apel.
ŞTRAND - Apa naşpa. N-am îndrăznit să intru în bazin. Plutea ceva...
GRĂDINĂ - Am început să culeg roşiile îngrijite de mine. Copilaşii mamei...
DESPĂRŢIRE? ELIBERARE? TEST?
- Mi-am lăsat frunzele la ţară, la socri. E pentru prima dată şi întâia oară când se întâmplă asta. De aia nici nu ştiu ce sentiment mă încearcă mai profund. (Vă ţin la curent.)

Aşa a fost weekendul acesta. În mare. Restul...? Chestii neimportante.

vineri, 30 iulie 2010

Începe

Ieri am primit un telefon.
S-au afişat listele la şcoală.
Numele fiică-mii l-am citit printre lacrimi.
"Clasa I - An şcolar 2010/2011"
Mergem să li se ia măsurile pentru uniforme.
Nu pot fi prea coerentă.
Sunt emoţionată... rău... rău... rău...
Începe...

luni, 26 iulie 2010

Imortele




Da. Am fost şi la ştrand.
Nu. La biliard n-am mai ajuns.
Weekendul a fost plin. Plin rău. Şi frumos.

vineri, 23 iulie 2010

Premiu...Leapşă...de weekend

M-a nimerit Tetris tare bine. Fiindcă azi e vineri. Tocmai am încheiat o şedinţă naşpa şi căldura din birou mă doboară. Mă gândeam că ar fi cazul să mai scriu pe blog, să dau de ştire că încă răsuflu. Greu, dar bine că mă descurc. Să răsuflu adică. Hai că devin aberantă. Pe bune că de vină e canicula.
Şi cum mă gândeam eu aşa la blog... la intenţia de a vă explica că nu, n-am plecat la mare, dar cine ştie, poate-poate... am văzut că draga de Tetris mi-a transmis o leapşă şi-un premiu. M-am înviorat puţintel, numai atât cât să simt iaraşi că degetele se mişcă pe tastatură.
Mersi tare frumos pentru premiu. Nu cred că îl merit pentru ce scrie acolo, dar e plăcut să ştii că cineva se gândeşte frumos la tine. Corect?

Îl ofer mai departe tuturor celor care se află în lista mea de bloguri. Pe toate le citesc cu drag şi de la toate mă inspir. Nu, chiar nu pot să aleg doar câteva.
Aşa. Cum vă spuneam, este şi-o leapşă pe care am preluat-o. E uşoară, haioasă, cu alte cuvinte numai potrivită pentru ziua de vineri şi moleşeala pe care o am.
Ce imagine am pe desktop / laptop?
La birou, uite pe-asta :

Banală, banală, banală.
Acasă... He! He! He! Logic că le am pe frunze. O poză făcută la mare, acum doi ani. Poza asta:


Dar voi? Voi ce imagine aveţi pe desktop/laptop?
Întrebarea e pentru Liliac, Mara, Green (chiar sunt dornică să văd ce imagine ai ales din multitudinea de frumuseţi pe care le ai) şi pentru doamna Zu. Este şi pentru oricine altcineva mai doreşte, mai pofteşte.
-------------------------------------
Mai am o oră şi termin programul. Uraaaaa!
Ce faceţi în weekend?
Ce planuri aveţi?
Ce? Ce?

La mine weekendul următor arată cam aşa:
ŞTRAND
ANIVERSARE
BILIARD
GRĂTAR LA CURTE

Sună bine, este? Dar la voi? La voi cum sună?