Se afișează postările cu eticheta Premii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Premii. Afișați toate postările

vineri, 23 iulie 2010

Premiu...Leapşă...de weekend

M-a nimerit Tetris tare bine. Fiindcă azi e vineri. Tocmai am încheiat o şedinţă naşpa şi căldura din birou mă doboară. Mă gândeam că ar fi cazul să mai scriu pe blog, să dau de ştire că încă răsuflu. Greu, dar bine că mă descurc. Să răsuflu adică. Hai că devin aberantă. Pe bune că de vină e canicula.
Şi cum mă gândeam eu aşa la blog... la intenţia de a vă explica că nu, n-am plecat la mare, dar cine ştie, poate-poate... am văzut că draga de Tetris mi-a transmis o leapşă şi-un premiu. M-am înviorat puţintel, numai atât cât să simt iaraşi că degetele se mişcă pe tastatură.
Mersi tare frumos pentru premiu. Nu cred că îl merit pentru ce scrie acolo, dar e plăcut să ştii că cineva se gândeşte frumos la tine. Corect?

Îl ofer mai departe tuturor celor care se află în lista mea de bloguri. Pe toate le citesc cu drag şi de la toate mă inspir. Nu, chiar nu pot să aleg doar câteva.
Aşa. Cum vă spuneam, este şi-o leapşă pe care am preluat-o. E uşoară, haioasă, cu alte cuvinte numai potrivită pentru ziua de vineri şi moleşeala pe care o am.
Ce imagine am pe desktop / laptop?
La birou, uite pe-asta :

Banală, banală, banală.
Acasă... He! He! He! Logic că le am pe frunze. O poză făcută la mare, acum doi ani. Poza asta:


Dar voi? Voi ce imagine aveţi pe desktop/laptop?
Întrebarea e pentru Liliac, Mara, Green (chiar sunt dornică să văd ce imagine ai ales din multitudinea de frumuseţi pe care le ai) şi pentru doamna Zu. Este şi pentru oricine altcineva mai doreşte, mai pofteşte.
-------------------------------------
Mai am o oră şi termin programul. Uraaaaa!
Ce faceţi în weekend?
Ce planuri aveţi?
Ce? Ce?

La mine weekendul următor arată cam aşa:
ŞTRAND
ANIVERSARE
BILIARD
GRĂTAR LA CURTE

Sună bine, este? Dar la voi? La voi cum sună?

luni, 12 aprilie 2010

Ploaie de premii multicolore



Cristiana mi-a oferit o ploaie de premii. Sunt superbe toate, o încântare de culori, şi îi mulţumesc că s-a gândit la mine cu apreciere.

Regulile aferente sunt următoarele:
1. Să postezi premiul.
2. Să anunţi din partea cui este oferit.
3. Să oferi premiul altor 12 prieteni.
4. Să afişezi linkul lor.
5. Să le dai de ştire într-un comentariu pe al lor blog.
6. Să faci o listă cu 10 lucruri care-ţi plac.

O să le fac într-o ordine aleatoare şi o să încerc să fac o listă cu 10 lucruri care-mi fac plăcere:
1. Să-mi strâng în braţe frunzele,
2. Să-mi petrec timpul cu familia mea, în patru...
3. Să merg la curtea de la ţară, să mă bucur de liniştea şi de verdeaţa de acolo,
4. Să stau la taclale cu Cosmin, să ne facem planuri pentru viitor,
5. Să stau la poveşti cu mama, să o miros, că miroase atât de frumos...
6. Să ascult muzică bună şi să visez... la cai verzi pe pereţi, dar pe pereţii mei...
7. Să beau cafeaua de dimineaţă în tihnă...
8. Să programez...
9. Să mărgelesc...
10. Să văd un film bun, bun de tot...
......

Dau mai departe ştafeta către Ana, Amira, Liliac, Albinuţa, Oana, Tetris, Svea, Mihaela, mami de Ilana, Simona, Paula şi Andra.
Uf!

Fetelor, spor la treabă.
Eu abia aştept să ajung la frunze, acasă. Azi au reluat mersul la grădi. Noi am fost în grevă... o lună...

vineri, 9 aprilie 2010

Premiu = Oracol = Amintiri. Vise. Peroraţii.

Amira m-a premiat. Mulţumesc, draga mea.
Premiul zice că e pentru talent înnăscut. Mă face să mă simt bine, ceea ce e foarte important pentru mine, mai ales astăzi, când e vineri. Vinerea am aşa un chef de muncăăăăă.... Văleleu.... Ce mai chef! Dar nu de muncă la birou, v-aţi imaginat. Cu toate că acum sunt la birou. Şi, după cum se poate observa, stau pe bloguri. Cheful ăla e de vină. Deh!
Ca atare, mă apuc de "oracol". Nu vă aminteşte de caietele alea de 100 de file, multicolore şi amalgamate? Oare pe unde l-o fi pus mama pe al meu?...

1. Dacă ai un supranume
Altul în afară de mami? Ar fi, probabil, cel pe care îl folosesc pe net, Danae. He..He... are o poveste pentru mine Danae ăsta, chiar dacă acum e o foarte civilizată asociere a numelor actuale. (Prima dată aşa mi-a spus iubitul din liceu... He... He... Că tot îmi aminteam de oracolul cela.)

Danae (greacă: Δανάη), personaj mitologic, fiica lui Acrisos , regele din Argos, şi a Euridicei. Temându-se de împlinirea unui oracol (UPS!) care-i prezisese că va muri de mâna fiului lui Danae, Acrisius îşi închide fata într-un turn înalt la care nici un muritor nu putea ajunge. Transformat în ploaie de aur, Zeus reuşeşte însă să se strecoare până în iatacul fetei. Din dragostea lui cu Danae se naşte Perseus. Ca să o piardă pe ea şi pe fiul ei, Acrisius îi închide într-un cufăr şi-i abandonează pe apă, pradă valurilor. Danae, ocrotită de Zeus, reuşeşte însă să scape cu viaţă şi să ajungă în insula Seriphus. Acolo e primită la curtea regelui Polydectes, care se îndrăgosteşte de ea. După trecerea anilor regele vede însă că fiul este o piedică în cucerirea mamei. De aceea el îl trimite pe Perseus departe, cu gândul ascuns că-şi va găsi moartea în lupta cu Medusa. Perseus se înapoiază însă victorios. Împreună cu mama sa, se întoarce în Argos unde, fără voia lui - ca o împlinire a oracolului - îşi ucide bunicul.

2. Unde trăieşti?
În Buzău. România.

Municipiul Buzău este reşedinţa şi cel mai mare oraş al judeţului Buzău, din regiunea istorică Muntenia, România. Având 134.227 locuitori la recensământul din 2002, este al optsprezecelea oraş ca populaţie din România. Oraşul se află pe malul drept al râului Buzău, în dreptul ieşirii acestuia dintre dealurile subcarpatice de curbură, într-o regiune cu climă temperată.



3. Înălţime
Eh... 1,62 m. Şi mă simt bine! Sâc!

4. Onomastica
9 septembrie. Ana.

Sfânta Ana este în tradiţia creştină mama Fecioarei Maria şi bunica lui Iisus Hristos.





5. Ocupaţia
Lucrez în administraţia publică locală. OK? Eu zic că-i de ajuns, că dacă vă spun şi cum sună denumirea postului vă imaginaţi, probabil, altceva. Ideea este că sunt informatician, programator baze de date. Fac ce-mi place şi e o mare satisfacţie.

6. Fraţi
Nu. Din păcate, nu. Uite de-asta mi-am dorit să am doi copii. Şi mi-a reuşiiiitttt!!!! Yes!

7. Limba maternă
Limba română.

8. Limbi vorbite
Doar vorbite, care va să zică? Păi, franceza şi engleza le vorbesc bine, de-asta am şi putut lucra o vreme bună în Montreal. Ba vorbesc şi-n dialect, quebec-oasa, mai precis.
În plus, mă mai descurc în italiană şi spaniolă, că doar limbi înrudite cu a noastră sunt, nu?

9. Colecţii
N-am. Am strâns în copilărie - aşa cum făceau probabil mulţi - ambalaje de gumă de mestecat. De-alea cu surprize. V-amintiţi?

10. Nr. la picior
38. Picior mare pentru înălţimea mea, dar e bine că-mi găsesc uşor de încălţat. Aşa-i că trezesc invidii?

11. Şcoala
Am făcut şcoală. Şi aproape toată a fost pe vremea lui Ceaşcă.
Da. Multă şcoală... Prea multă, de fapt:
Liceu de mate-fizică, la profil de mate-fizică;
Facultate de inginerie, echipamente de proces;
Specializare informatică de gestiune;
Master în administraţie publică (europeană, te roooggg!);
şi-alte alea, care nu merită expoziţiunea.

Deci, cum bine spuneam, prea multă şcoală. Sper ca frunzele să ia aminte de la mine şi de la tăticul lor, să nu facă ce-am făcut noi.
Mai bine proprietărese de hotel, ceva. Zic eu că n-au nevoie de mare şcoală în vremurile astea. Şi-apoi, la cum se fac şcolile de-acuma... pardon!

12. Materia preferată
La şcoală??? Recunosc că am cam fost de-aia de-nvăţa.
Mi-au plăcut mult româna şi limbile străine. Asta a fost moştenirea mamei mele, profă de romănâ şi franceză la viaţa ei.
Dar m-am descurcat foarte bine şi la matematică şi fizică, motiv pentru care am şi urmat liceul de profil. Of, şi la toate olimpiadele de fizică am fost în anii de liceu... Uram olimpiadele alea. Dar mă duceam de dragul lui tata, profesor de matematică, la originile lui.

13. Hobby
Să mărgelesc.
Ah! Şi să grădinăresc în curticica de la ţară.

14. Bani de buzunar
Măi, contrar a ce spun zodiacele despre balanţe, eu parcă nu-s de-acolo. Nu-s cheltuitoare. Asta spre bucuria lui Cosmin, că mereu mă laudă. Hi hi hi!
Deci, banii la mine prin buzunare lâncezesc, nu le ţin socoteala, nu-i cheltuiesc aiurea, spre încântarea Oanei, care în ultima vreme s-a învăţat să ceară şi să-i pună la puşculiţă (pentru hotelul ăla, ştiţi voi).

15. Dorinţa
"Dorinţa"? The DORINŢA?
Eu am mai multe. Cea mai importantă este să avem sănătate. Restul dorinţelor sunt neimportante în faţa ei.

16. Vise
Eiii, aici e alta situaţia. De vise nici eu nu duc lipsă. Deşi, cred că cele mai importante sunt astea trei:
Visul no.1 - Din ce am citit pe la fete, am observat că împărtăşim un vis, acela de a avea o casă pe pământ, cu o curte oareşcare, prin care să alerge frunzele mele, cu un umbrar unde să-mi beau cafeaua de după-amiază şi un locşor unde să-mi practic hobby-ul de care ziceau eu mai sus, grădinăritul.
Visul no.2 -
Să mă plimb prin lumea asta mare. Să văd măcar o parte din locurile pe care îmi doresc să le văd, cu frunzele şi Cosmin lângă mine.
Visul no.3 - Să-mi ajut fetele când vor fi mari şi vor avea nevoie de mine.

17. Număr norocos?
13. Am fost a 13-a la catalog în şcoală, am intrat a 13-a la facultate, Cosmin e născut pe 13 şi mi-e tare potrivit, am prietene şi prieteni apropiaţi născuţi tot pe 13, am ştiut foarte bine întotdeauna la examenele la care trăgeam biletul cu numărul 13... În studenţie am stat în acmera cu numărul 13. În regie, în Pxx. He-heee...Astea sunt doar cel mai bine punctate situaţii în care mi-a purtat noroc.

18. Ai vrea să revezi
Pe bunica...

19. Animale de casă
Am avut un motan. Pe Pufulet. Nu Pufuleţ, ci Pufulet. Un motan negru cu ochii verzi, rasa Ankara. Un nebun. Dar l-am iubit mult.
Nu mai vreau animale de casă. Mă ataşez prea mult şi sufăr ca o disperată pentru ele.

20. Sentimentul cel mai preţuit
Echilibrul.
Că doar sunt balanţă.

21. Care a fost cea mai frumoasă zi din viaţă?
Nu pot să aleg doar una. Au fost două. Clar acestea sunt cele mai frumoase zile din viaţa mea: Zilele în care s-au născut frunzele.

Dau mai departe ştafeta către Tetris şi Liliana. Mi-ar plăcea, totuşi, să o văd pe multe alte bloguri, deci cine o doreşte să o preia cu drag de la mine.

vineri, 19 martie 2010

Vine, vine?

Străluceşte soarele. Au anunţat vreo douăzeci de grade în weekendul ăsta. Pupă mama pe ele. De grade. Le aştept de mult. Le plimb puţintel şi cu maşina la noi la curte, fiindcă e musai să-mi pun flori în grădină.

Vine, vine primăvara!
(Sper. Atât îi trebuie iernii s-o mai prind pe-acilea până prin decembrie. Hai, noiembrie, mă rog.)

Şi în ton cu soarele şi cerul senin de-afară, am primit un premiu de la Mihaela. Am primit un premiu! Am primit un premiu! Am primit un premiu! Mulţumesc mult!
Şi e taaare frumos. Ia priviţi:


Premiul acesta are reguli stricte. Adică:
1: Să postezi premiul!
2: Să oferi premiul la 12 prieteni!
3: Să afişezi linkul lor!
4: Să le dai de ştire printr-un comentariu pe blogul lor!
5: Să scrii din partea cui este premiul!


Premiul eu îl ofer cu drag tuturor celor care doresc să-l preia. E foarte frumos şi parcă aduce un zâmbet de încântare. Am dreptate? Cris, Lili, Amira, Mamiţuni, Oana 1 şi Oana 2, Albinuţa, Cristina, Laura, Oanamada, Florina, Raluca, ce părere aveţi? De acord?

luni, 21 decembrie 2009

Premiu de sezon

Bianca mi-a înviorat ziua cu un premiu dis-de-dimineaţă. Mulţumesc, Bianca! Superb premiul acesta de sezon!

Îl ofer cu drag, în spiritul Crăciunului, prietenilor virtuali cărora cred că le va face plăcere: Mihaelei, Anei, dragei Petro, Amirei mele speciale, lui Tetris, Andrei-Adrabell, Mamiţunei, Albinuţei şi tuturor celor care sunt în trecere pe-aici şi vor să-şi însenineze blogul cu imaginea aceasta faină.
Ho! Ho! Ho!
(Auziţi? Vine Moşul....!!!)

vineri, 16 octombrie 2009

Ce premiu frumos!

Multumesc adrabell pentru aşa un premiu frumos şi asortat cu noi şi cu vremea de afară.

Îl ofer cu drag Mihaelei să-i bucure blogul chiar dacă şi ea se plânge de frig şi vânt, Anei să ştie că mi-e tare dragă, Alinei să nu uite că la noi e toamnă deşi ea se bucură de primăvară şi dragei Tetris, pe care îmi place teribil s-o citesc.
Să încercăm să ne şi bucurăm de toamnă.

joi, 15 octombrie 2009

Mulţumesc

Mulţumesc pentru premii Mami de Sebastian, Gabriella şi Ana-Maria.
Le afişez cu mândrie. Mulţumesc că v-aţi gândit la noi. Mă simt integrată în blogosfera mămicilor. Şi mi-e drag.
Înţeleg că le pot da mai departe. Le-aş da tuturor blogurilor pe care le citesc cu plăcere nesfârşită (şi lista e aici, alături), dar deja am văzut că multora dintre ele premiile le-au fost transmise şi ar însemna să le întorc. Ar fi posibil?
Mă rezum la câteva bloguri dragi unde scriu suflete şi inimi şi mâini (desigur!) de buzoieni: Ileana (adameştii), Oana (verdeploaie), Mihai şi Irina (caprele-irinucai), Cami (şi fetiţa cu ochi de mure), Andra (jurnal de bebeluş) şi tati de Ştefan (bucşa). Primiţi premiul, aşadar.