luni, 29 martie 2010

HCM! HCM! HCM!

"Calificată în premieră în optimile Ligii Campionilor la handbal masculin, HCM Constanţa susţine duminică, de la ora 16.15, în Sala “Romeo Iamandi” din Buzău, prima reprezentaţie din dubla cu Veszprem, campioana Ungariei."
---------------------------
Da. Da. Am fost şi noi la meci.
---------------------------
Ne-am făcut o obişnuinţă din a merge la meciurile importante care au loc la Sala Sporturilor din Buzău. Amândoi suntem iubitori ai sportului şi de la bun început ne-am propus să le oferim frunzelor şansa de a cunoaşte cât mai multe sporturi.
În plus, fiindcă avem norocul de a avea în oraş o sală de sport acreditată pentru meciuri internaţionale, apar şi ocaziile de a vedea super partide de handbal sau volei.
Aşadar, cum era să ratăm meciul de ieri? No way!
Pe lângă toate acestea, joi primesc un telefon de la educatoarea Oanei care - surprizăăă!!! - ne întreabă dacă ne-ar interesa să mergem la meci... Păi, cum să nu? Noi chiar aveam de gând să fim acolo!
Daaaarrr... urmează frumuseţea.... frunzele sunt invitate să facă parte dintr-un grup de copii care vor intra pe teren de mână cu jucătorii. Yes! Yes! Yes!
-----------------------------
E duminică. Plouă. Ce contează?!
Îmbrac frunzele elegant (desigur!) şi ne îmbarcăm în maşină.
În faţa sălii de sport e nebunie: suporteri, jandarmi, goarne, fluiere, claxoane, cântece, steaguri, gălăgie, ca de obicei, de altfel, la astfel de meciuri. Nu ne impacientăm, suntem obişnuiţi.
Ajungem la intrarea principală şi, înainte să ne căutăm educatoarea, apare un tip care ne duce direct în vestiarul majoretelor. Frunzele sunt în delir. Alături de majoreteee! Oh, da! Oh, da! Le sorb din ochi pe fete, fustiţele lor scurte şi pampoanele (logic!).
Deci, imaginaţi-vă aşa: într-un vestiar de dimensiuni normale (ha!) ne înghesuiam vreo 20 de majorete, vreo 30 de copilaşi plus mămicile şi tăticii aferenţi, câteva educatoare, vreo două organizatoare şi unul-altul în trecere pe-acolo...
Pe câteva scaune erau teancuri de ii, fote, fuste, bete şi... cam atât.
Deci, surpriză pentru mine. Trebuie să îmbrăcăm copiii în costume naţionale. Daaaaaaaa????? Ca să vezi! Mie, bineînţeles, nimeni nu-mi spusese amănuntul ăsta. Aşa că am ridicat din umeri şi m-am bucurat că frunzele erau cumva într-o transă de contemplare, aşa că nu aveau cum să observe că doar ele erau încălţate cu ditamai cizmele roşii cu blăniţă, în timp ce restul fetiţelor aveau pantofiori frumoşi, albi, aduşi în sacoşele de mămicile lor grijulii.
Observ îngrămădeala de lângă costumele populare şi încerc un slalom printre celelalte mame, apuc două ii cu o mână şi alte două fote cu cealaltă şi mă întorc victorioasă la frunzele mele, pupă mama pe ele de hlizite. Stăteau cu gura până la urechi, ţinându-se de mână şi admirând "peisajul"...
Într-un final le-am îmbrăcat... cum m-am priceput şi eu. Cert e că ele erau fericite rău. Dar rău, nu aşaa...!

După ce m-au trecut toate apele, imaginaţi-vă!, am fost poftiţi afară din vestiare, până să apuc să le explic mare lucru despre ce urma să li se întâmple. Că doar şi eu eram la fel de ameţită, recunosc.
Haide, măi, mami, pleacă odată, îmi cerea Oana.
Şi am plecat. Am intrat în sală şi am avut altă surpriză. Chiar în spatele nostru stăteau fetele din echipa naţională de handbal. (Doar nu era să nu le pozez, corect?)

La intrarea pe teren, iote-le şi pe frunzele mele, de mână cu băieţii de la HCM. Dragele mamii! Cam trăgea numărul 21 de Roxana mea încurcată de cizme, dar Adzic mergea foarte lejer la suta lui de kilograme alături de Oana.
Iar eu şi Cosmin? Mamăă, ce emoţii aveam amândoi...
(P.S. Am şi poză în ProSport. Tipa în crem din dreapta jos eu sunt. Făceam poze, bineînţeles. Cosmin s-a ofticat că nu apare în ea. Viciul e de vină. Ieşise să fumeze. Ha!)
Şi apoi s-au aliniat jucătorii, cu copilaşii în faţa lor. (Desigur, bafta mea, au stat cu spatele la tribuna noastră. Asta e. Oricum, eu ştiu unde mi-s frunzele. Ha! Ha! Ha!)

Iar meciul a fost tare fain. Au jucat bine toţi. Sigur că da, ungurii şi mai bine decât HCMiştii. Totuşi alor noştri le-a lipsit ceva, nu ştiu ce..., norocul oare? Au avut la ratări de-mi vine şi acum să mă plesnesc pe frunte de ciudă. N-au reuşit să conducă deloc, deşi ocazii au fost. Iar noi am urlat ca disperaţii şi ne-am făcut cu brio datoria de suporteri. Noi toţi. Toţi cei vreo 3000 din sală. Măi, dar frumos a fost!





P.S. Sâmbătă mergem să vedem naţionala de fete.
ROOOMÂNIA! ROOOMÂNIA! ROOMÂNIA!

joi, 25 martie 2010

Viaţa fericită la şase anişori

Acum câteva minute m-a sunat să-mi spună că are cea mai fericită viaţă.
M-am blocat. Am rugat-o să repete.
- Ce vrei să spui, mami? Te bucuri că eşti acum cu mamaia? ... am încercat să dezleg înţelesul FERICIRII ei, gândindu-mă că este ceva prea puţin profund comparativ cu magnitudinea înţelesului pe care îl confer eu acestui sentiment.
- Nu, mami. Vroiam să ştii că mi-ai dat cea mai fericită viaţă pe care o poate avea un copil!

Acum plâng ca proasta...

marți, 23 martie 2010

Frunzăreli


- Tataie, m-a rugat mamaia să am grijă de tine fiindcă eşti răcit.
- Bine, draga lui tataia.
- Suflă-ţi nasul!
- Nu acum, Roxănica.
- Ba da. Suflă-ţi nasul!
- Mai târziu...
- Acum! Suflă-ţi nasul!
- Bine.
------------------------------------------------------------
- Roxanaaa! De ce ai murdărit covorul cu cerneală?!
- Nu eu, mami. Vecinul.
- Roxanaaaaa! Nu e frumos să minţi!
- De unde ştii tu că mint? M-ai văzut? Sau vezi tu că-mi creşte nasul? Uită-te şi tu. VEZI şi tu că NU-mi creşte nasul. Vezi?
- Roxana, eu ŞTIU când mă minţiţi!
- De unde ştii? Ne vezi şi când nu eşti cu noi? Faci o magie? Cum faci? Eşti vrăjitoare? Nu te cred. Dacă mă crezi tu, te cred şi eu.

Are doar 4 ani.



Trecând pe lângă un magazin în vitrina căruia admiră zilnic câteva rochii de mireasă, îmi spune:
- Aş vrea să-ţi cumpăr şi ţie rochia asta superbă, mami.
Zâmbesc şi-i răspund că rândul meu a trecut. Am fost mireasă. Vor deveni ele mirese la un moment dat şi vor avea "rochii frumoase de prinţesă".
- Eu voi fi prima mireasă, da?
- Nu neapărat.
- Dar eu m-am născut prima! Eu o să împlinesc prima 16 ani.
Fac ochii mari.
- Doar nu vrei să te măriţi la 16 ani, mamă?!?!?!
- Dar la cât?
- Păi... măcar pe la 25 ani...
- Dar tu la câţi ani te-ai măritat?
- La 28.
- Aaaaaaaaaa.... de-asta eşti aşa bătrână.

vineri, 19 martie 2010

Vine, vine?

Străluceşte soarele. Au anunţat vreo douăzeci de grade în weekendul ăsta. Pupă mama pe ele. De grade. Le aştept de mult. Le plimb puţintel şi cu maşina la noi la curte, fiindcă e musai să-mi pun flori în grădină.

Vine, vine primăvara!
(Sper. Atât îi trebuie iernii s-o mai prind pe-acilea până prin decembrie. Hai, noiembrie, mă rog.)

Şi în ton cu soarele şi cerul senin de-afară, am primit un premiu de la Mihaela. Am primit un premiu! Am primit un premiu! Am primit un premiu! Mulţumesc mult!
Şi e taaare frumos. Ia priviţi:


Premiul acesta are reguli stricte. Adică:
1: Să postezi premiul!
2: Să oferi premiul la 12 prieteni!
3: Să afişezi linkul lor!
4: Să le dai de ştire printr-un comentariu pe blogul lor!
5: Să scrii din partea cui este premiul!


Premiul eu îl ofer cu drag tuturor celor care doresc să-l preia. E foarte frumos şi parcă aduce un zâmbet de încântare. Am dreptate? Cris, Lili, Amira, Mamiţuni, Oana 1 şi Oana 2, Albinuţa, Cristina, Laura, Oanamada, Florina, Raluca, ce părere aveţi? De acord?

miercuri, 17 martie 2010

Ore. Doze. Zile. Alea-alea.

Frunza "a mai mare" - infecţie urinară cu Klebsiella bla-bla-bla. Antibiotic la 8 ore. 10 zile. După care, alt antibiotic la 12 ore. Alte 10 zile.
Frunza "a mai mică" - laringită. Antibiotic la 12 ore. 5 zile.
Mama lor - belele hormonale. Patru naţii de medicamente. Ore variate. Zile pe grafic.

Dacă încurc ora, care cu ce, m-am spart!

joi, 11 martie 2010

Darul lecturii


Prima dată am citit aici, pe blogul Irinucăi. Citiţi!
Mi s-a părut o idee minunată şi de aceea noi ne-am înscris. Bravo, Aniela! Bravo, Irina! Bravo, Andra! Şi... mulţumim!

miercuri, 10 martie 2010

"Sfaturi folositoare pentru mămici iubitoare"


Tot aici, pe blogul Cristinei, am găsit poezioara asta care mi s-a părut... faină rău de tot.

"Sfaturi folositoare pentru mămici iubitoare"

Să nu-mi dai tot ce-ţi cer, te rog frumos,
Chiar dacă ştii că poţi, chiar dacă ai,
Fiindcă uneori sunt curios
Să-ţi cer, doar ca să văd cât poţi să-mi dai!

Când îmi promiţi un premiu, nu uita
Că mie tot la el o să-mi stea gândul…
Şi dacă tu te-ai răzgândit cumva,
Mă pedepseşti că nu-ţi respecţi cuvântul!

Să nu-mi spui niciodată că doar eu
Sunt mai puţin
ca prietenii şi fraţii,
Findcă o să cred în drumul meu,
Că nu pot fi la fel de bun ca alţii!

Când vreau să fac un lucru, cât de mic,
Încurajează-mă de la-nceput,
Iar dacă se întâmplă să îl stric,
Nu mă certa că sunt nepriceput!

Te rog, să nu faci tot în locul meu!
Mai lasă-mă să fac şi eu ce ştiu,
Pentru că altfel o să-mi fie greu
Să mă descurc în viaţă, mai târziu!

Când am curajul să-ţi mărturisesc
Ce mă frământă şi ce temeri am,
Ascultă ce îţi spun şi ce gândesc,
Nu te uita la ceas şi nici la geam!

Dă-mi sfatul tău cel bun şi înţelept,
Aşa cum te pricepi, aşa cum ştii
Şi nu-mi răspunde-atunci când îl aştept:
"N-am timp de fleacuri şi copilării!"

Dacă-ţi e greu să faci ce te-am rugat,
Atunci când singur voi putea porni
Pe drumul vieţii mele mult visat,
Întreabă-te: ce om voi deveni?

-----------------------------------------------------

Aş vrea să comentez. Dar parcă nu aş vrea. Mai bine reflectez şi ... încerc să nu mai greşesc...

marți, 9 martie 2010

Mărţişoare în plic

Am apucat uneori să vă spun cât de încântată sunt eu de faptul că frunzele mele participă la concursurile de pe Talente de Năzdrăvani. Uite-aşa parcă serile de iarnă n-au mai fost atât de lungi şi trebuie să recunosc că m-am bucurat de fiecare dată împreună cu ele de plăcerea lucrului cu creioanele colorate, cu acuarelele, hârtia autocolantă sau cariocile din dotare.

Inimoasa Cristina, cea din spatele Talentelor, a avut săptămânile trecute o idee care a prins teribil la copii. Mărţişoarele pe care s-au chinuit (de-adevăratelea!) să le confecţioneze la una dintre probe au fost trimise către doi alţi năzdrăvani. Şi uite-aşa frunzele au ales ce mărţişoare vor trimite, iar mami le-a pus în plic şi ele au plecat către Flavia, Andrei şi Maria.

Au aşteptat apoi cu muuultă (măi, dar MULTĂ!) curiozitate să primească şi ele de la alţi copii mărţişoare. Ei bine, spre norocul nostru, în aceeaşi seară au sosit toate cele patru. Nu pot să descriu atât de exact încântarea lor, însă am reuşit să facem o mini-şedinţă foto, iar moacele frunzelor spun tot.

Oanei i-au sosit două mărţişoare delicate şi speciale: de la Andra (cea mai simpatică năzdrăvană roşcată)

Vă place?

şi de la Alex din Iaşi, cel mai isteţ şi mai serios puşti de şase ani şi jumătate, aş spune.

Ei?! Superbă, am dreptate?

Iar aceasta este o felicitare pentru mami de frunze de la super-mami de Andra şi Radu. (Mersi, doamnă!)


E rândul meu! E rândul meu!
Logic, Roxana s-a băgat în pozele soră-sii.



Deci, Roxănica - frunza cea mică, băftoasă şi ea, a avut noroc să primească două mărţişoare tare-tare simpatice.
Unul dintre ele, de la Silvia din Suedia a sosit într-un plic ce a făcut furori.


Ce a fost mărţişorul? Cea mai reuşită broscuţă cu paiete pe care am văzut-o. (Se vede cât e de mândră frunza, da?)


Iar de la Flavia, năzdrăvana aceasta foc de frumoasă,

Ce frumoasă este prrrietena mea!

a primit mărţişorul-puişor "cel mai drrrăguţ".

Uite ce punguliţă am. Sâc!

Şi, ca să nu uitaţi, priviţi din nou!
Sunt ale meleeeeeee!!!
Se vede bine?
P.S. Eu vreau să pup mămicile talentaţilor şi pe Cris. Mulţumiiiiiimmmmmm!!!

luni, 8 martie 2010

Ziua mămicilor

De o săptămână se agită la grădi cu pregătirea ZILEI MĂMICILOR.
------------------
Deşi aseară le trimisesem la culcare de ceva vreme, pe la ora 23:00 am simţit mişcare în dormitor. Intru cu intenţia să le fac DIN NOU observaţia că trebuie să doarmă, bla-bla-bla.
Deschid uşa şi primesc două zâmbete largi pe cele mai dragi feţişoare din lume.
Mami, ţi-am pregătit surprize. Uite!


Aceasta sunt eu în viziunea frunzelor mele!!!
Oana mi-a desenat o gurăăăă.... cât.... Oare înseamnă ceva asta?
Roxana, în schimb, mi-a făcut părul roşu.
N-am îndrăznit să le întreb de ce, ca să nu le jignesc sentimentele.
Oricum, sunt "superbă". Corect?

sâmbătă, 6 martie 2010

Yes!

Jurnal

Trei zile Roxana a tuşit. A tuşit ziua şi mai ales noaptea.
-------
De joi tuşeşte Oana. Tuşeşte ziua şi mai ales noaptea.
-------
M-am metamorfozat într-un pachet de nervi cu două picioare. Sunt nervoasă non-stop. Presupun că se datorează lipsei somnului. Sunt nervoasă în special pe mine pentru că sunt nervoasă.
-------
Afară e lapoviţă. Parcă mă uit la mine când mă uit pe geam. La fel de naşpa mă simt şi eu, precum mizeria de vreme de afară.
-------
Am încercat să dorm. Simt nevoia. Am stat întinsă în pat vreo douăzeci de minute. În timpul ăsta Oana a tuşit cu o frecvenţă uimitoare. S-a dus... BEEP... tentativa mea de a dormi.
Mă duc să-mi fac un ness.
-------

vineri, 5 martie 2010

Fost-ai, lele...

Anual, de la serviciu suntem programaţi la un control medical.
Ieri a fost rândul meu.
---------------------------
Primul medic la care am intrat când am ajuns la centrul respectiv, un tinerel, îmi aduce fişa. Începe să completeze.
- Ce vârstă aveţi?
- 39.

Aruncă o privire pe fişa de anul trecut:
- Tot 1,62 m, da?
- Tot.
Zâmbesc.
Citeşte din nou pe fişa anterioară.
- Tot 55 kg?
- Ăăăă...
Tipul îşi ridică privirea spre mine:
- 60. Da?

- Mda.
---------------------------
Asta e.

joi, 4 martie 2010

O nouă problemă

Sunt leoarcă. Ca, de altfel, în fiecare dimineaţă.
Am trezit, am ajutat la spălat şi la îmbrăcat două frunze adormite, le-am pregătit gustarea de dimineaţă, am făcut paturile, am deschis geamurile, am aşezat la locurile lor hăinuţele răspândite de cu seară. A! M-am îmbrăcat, spălat şi eu. Nu vă speriaţi. Am făcut şi cafeaua. Da. Da.
Am mai făcut câte două codiţe unor căpşoare mişcătoare şi acum am ajuns - în sfârşit! - la momentul cizmuliţelor, căciuliţelor şi gecilor. Sunt leoarcă, după cum spuneam.
Stau în genunchi şi închei fermoarul de la geaca Roxanei. Oana aşteaptă cuminte să ieşim din casă.
E momentul de maximă cugetare al Roxanei.
- Mami? Vreau să te întreb ceva.
- Bine, bine... sunt tare grăbită...
- Eu în ce casă o să locuiesc când o să fiu părinte?
Zdrang!
La ora asta, măi, mami, pui tu asemenea întrebări? (Îmi spun în gând asta, desigur, ca să nu îi trântesc chiar aşa o replică frunzei.)
- Păi...
- Lasă că ştiu. Oana o să stea în casă la mamaia şi tataia, iar eu o să stau în casa asta. Bine?
- Bine, mamă.
(Deci, problemele astea de moştenire se rezolvă încă de la 4 ani la noi în familie!)

Trebuie să-l anunţ pe tati, să vedem pe unde ne aciuiem noi când frunzele vor deveni "părinţi".
Iată o nouă problemă pentru noi, care va să zică.
Şi să nu uit să le spun şi bunicilor.

marți, 2 martie 2010

Recolta de mărţişoare

Ieri au oferit şi au primit mărţişoare.

Oana a venit cu o pungă de cadouri plină ochi.
Roxana a primit CINCI. Numărate de n-şpe mii de ori au ieşit tot cinci. După alte n-şpe mii de milogeli a mai primit două de la Oana. Acum are ŞAPTE. Le-a înşirat de alte nenumărate ori pe masa din bucătărie, pe canapelele din sufragerie, pe patul ei din dormitor. Mi le-a arătat de câteva ori mie, de câteva ori lui tati, de alte multe ori Oanei şi bunicilor. Apoi le-a aşezat la loc în gentuţă. Pentru câteva minuţele. După care urma o nouă aranjare.
- Mami, vrei să vezi mărţişoarele mele?
- Pe ăsta de la Răzvan l-ai văzut? E o buburuză.
- Vrei să vezi şi plicul de la Răzvan?
- Dar căţeluşul l-ai văzut?
- Pe ăsta albastru nu ţi l-am arătat.
- Tatiii, haide să-ţi arăt mărţişoarele mele. Nu ţi le-am arătat "niciodată". ("Niciodată" e clar un cuvânt total neînţeles pentru ea, dar teribil de preferat.)
- Oana, mai vrei să vezi mărţişoarele mele?
- Nu le-am aranjat bine. Stai să vezi.
- Mami, vrei să-ţi arăt mărţişorul de la Răzvan? Nu l-ai văzut "niciodată". (Desigur!)
etc. etc. etc. etc.

Oana, în schimb, are altă tactică.
- Mami, tati, am primit muuulte mărţişoare. Vreţi să le vedeţi?
Şi ne-a arătat grămada din gentuţă, fără a ni se permite măcar să atingem un colţ de punguliţă de celofan. Nu! Sunt doar ale ei. Bine înghesuite, doar de ea contemplate. Le ştie pe toate de la cine le-a primit sau ce i-a spus fiecare atunci când au făcut schimbul.
Comoară privată, aşadar.
Mare minune că a cedat două bucăţi soră-sii. Înseamnă mare lucru.

Am primit şi eu mărţişoare.
Unul de la Roxana, pe care l-am lăcrimat: poza ei, cam încruntată, cam nearanjată, dar minunată. Mulţumim educatoarelor.
Altul de la Oana: o păpuşică în miniatură. Superbă. Bravo, doamnelor educatoare.
Altul de la tati: un trandafir roşu. Mulţumesc, tati!
Şi de la tata: o broşă superbă. Pe care o ador şi pe care o am şi acum prinsă de bluză.
Vă iubesc pe toţi.
Iubesc primăvara!

luni, 1 martie 2010

Educaţie

Cu numai 3 zile înainte am trecut printr-unul din cele mai intense şocuri din viaţă. Timp de doar câteva minute (pe ceas, dar infinit de multe în sufletul meu) am pierdut-o pe Roxana.
...
Aseară, în timp ce stăteam cu ea la masă, m-am gândit să o testez puţin.

- Mami, dacă te întreabă cineva cum te cheamă, ce îi spui?
- Roxana!
- Şi mai cum?
- Roxana Elena Ene.
- Bravo, mami.
Continui, mândră de fii-mea:
- Şi pe mami cum o cheamă?
- Mami.
- Haide, măi, Roxănica! Cum, "mami"?
- Daniela, se hlizeşte frunza la mine.
- Bravo! Şi pe tati?
- Cosmin.
- Bravo.
Plusez:
- Şi unde stăm noi? Care e adresa noastră? Ştii?
- Mmmmm....
- ... În oraşul....
- Buzău.
- Yes! Bravo.
Încurajată de interesul pe care am impresia că mi-l arată copila, încerc să o învăţ mai mult.
- Pe strada Unirii...
- Strada Unirii... se uită concentrată în ochii mei şi repetă, iar eu simt că dau lovitura.
- Bloc E4...
- Bloc E4...
- Etaj 5, apartament 20...
- .... Privire intensă şi tăcere...
Aştept cu interes să repete... dar...
- Mami, să zicem că am repetat!
Şi pleacă.

Concluzia? Mai aştept.

P.S. LA MULŢI ANI de MĂRŢIŞOR!!!