marți, 28 septembrie 2010

Astăzi...

luni, 20 septembrie 2010

Promisiune taxată


Cosmin fumează în bucătărie.
Oana intră şi îl vede:
- Tu când ai de gând să te laşi de fumat?
- Măi, tati, o să mă las...
- Da, da... O să te laşi când eu o să fiu în baston şi tu o să fii oale şi ulcele.
...

vineri, 17 septembrie 2010

Întrebarea zilei

Dimineaţa mea se poate spune că a fost standard în ultima săptămână.
Ies din casă, vijelioasă.
De mâna dreaptă o ţin pe Oana, care îşi cară trolerul după ea. Pe la mijlocul drumului, îl preiau eu, alături de mâna ei, în aceeaşi parte dreaptă.
De mâna stângă o am pe Roxana, ca are un mers de copil de 4 ani, cu paşi mici, legănaţi, ţopăiţi pe alocuri, sau chiar săritori de băltoace imaginare. Pe umărul stâng încerc să ţin geanta, care, desigur, cade la perioade regulate de câteva secunde. Toate astea îmi produc o deplasare uşor nefirească, ca în dansurile de prin discoteci. Reţineţi că în permanenţă sunt în deplasare.

Primul popas este la şcoală, unde plasez ghiozdanul în spatele Oanei, o pup şi-i transmit ce să facă, ce să nu facă după care o împing spre uşa şcolii. De acolo e pe cont propriu.

Continui alergarea, mult uşurată, către grădiniţă.
Pe traseu facem slalom printre zeci?.. sute?... mii de părinţi şi odrasle care în aceeaşi zonă împart aleile către două şcoli şi-un cămin.
(Ieri Roxana m-a întrebat: Mami, de ce ne grăbim? Se închide grădiniţa?)

Aveţi, deci, imaginea în faţa ochilor minţii. Da?

Ei bine, azi dimineaţă, fiind în acest moment al deplasării, primesc întrebarea zilei:
- Vreau să-mi explici ceva, mami. Cum a făcut Dumnezeu oamenii?

I-am promis o explicaţie amplă pentru seara aceasta.
Deci cum? Ce ar trebui să-i spun?

miercuri, 15 septembrie 2010

Coincidenţe?

Scena 1
Acţiunea se petrece într-unul din mall-urile din oraş, la petrecerea unei colege a Roxanei.
Copii mulţi. Părinţii aferenţi se înghesuie în jurul unor măsuţe de cafenea, în timp ce odraslele se zbenguie la locul de joacă.
E foarte târziu, am venit pe fugă de la birou, am îmbrăcat frunzele, ne-am aruncat într-un taxi şi am venit la petrecere.
În micuţa cafenea e semiîntuneric şi mă paşte un somn de nu vă pot povesti.
Lângă mine se aşează un tătic. Nu l-am văzut în viaţa mea. Pare cam stingher, dar aveam să descopăr curând că nu e chiar aşa.
Intru în vorbă cu mămicile de pe cealaltă parte a mesei, mămici pe care le cunosc de ceva vreme şi care au copiii colegi cu Roxănica. Le povestesc, desigur, câte emoţii am fiindcă frunza mai mare urmează să înceapă şcoala.
Tăticul de lângă noi intră în vorbă:
- Am auzit că fetiţa intră la şcoală.
- Da, mă uit pe sub sprâncene la el.
- La ce şcoală? întreabă tipul.
- La 15. Şi-l privesc de parcă nu înţeleg ce mai vrea şi ăsta.
- Ce clasă este? plusează.
- Clasa I, spun cu mândrie şi presupun că urmează să aflu că el e un tată cu experienţe vaste în domeniul şcolii, după care aveam să-l ignor.
- Daaa? Şi băiatul meu intră tot în clasa I.
- La ce învăţătoare? îl chestionez şi eu, brusc interesată, după tot tam-tam-ul pe care l-a presupus înscrierea în clasa doamnei învăţătoare.
- La doamna Oancea, vine răspunsul lui, foarte mândru de realizare.
- Daaaa? mă minunez de data asta eu. Şi noi tot acolo. Deci o să fim colegi.
- Daaaaaaa? se minunează şi tipul, cu zâmbetul laaaaarg pe faţă. Extraordinar, deci o să fim şi acolo colegi.
"Şi acolo?"... Cum adică? mă gândesc. Adică şi mai unde suntem colegi? La Roxana? Ar fi logic, îmi continui eu explicaţiile. Doar suntem la o petrecere a unei colege de la grădi a piticei. Îmi e jenă să îl întreb cum îl cheamă şi să recunosc că nu l-am văzut în viaţa mea, aşa că îi zâmbesc, ca să-i dovedesc cât de încântată sunt.
Hmmm...
La un moment dat le prind pe câteva mămici într-un colţ.
- Cine e tăticul care a stat lângă mine?
- Nu ştim. Chiar vroiam să te întrebăm pe tine, fiindcă am văzut că vorbeai cu el.
Foarte tare!
Până la urmă întreb mama sărbătoritei.
- Păi, e domnul D., tăticul Alessiei! aflu eu într-un final.
- Ah, da?!?! în continuare mi-e jenă să recunosc că nu ştiu cine este Alessia.
Acasă o întreb pe Roxana şi ea îmi comunică telegrafic numele complet al copilei. Gata. Am rezolvat enigma. Ştiu cu cine am vorbit. Pot să-i comunic lui Cosmin cum am stat eu de vorbă cu tipul care are băieţelul cel mare coleg la şcoală cu Oana şi pe cea mică colegă la grădi cu Roxana. Drăguţă coincidenţă.

Scena 2
Prima zi de şcoală.
Intru în curtea grădiniţei cu Roxana de mână. Urmează să o las pe ea în clasă şi apoi să alerg către şcoala (care, apropo, este gard lângă gard cu grădiniţa) şi să ajung la deschidere.
Pe aleea care duce spre intrarea în grădi mă intersectez cu cine credeţi?... Cu tipul meu. Aleargă în direcţie opusă. Ne salutăm şi ne strigăm peste umăr:
- Ne vedem în curtea şcoliii....

Scena 3
Am ajuns în curte. În curtea şcolii, care va să zică.
M-am întâlnit cu Oana şi Cosmin. Suntem emoţionaţi la culme.
Facem poze. Socializăm cu unul, cu altul şi ajungem în momentul în care doamna învăţătoare îşi strigă catalogul. Copii se aliniază să intre în clădire. Părinţii se înghesuie în spatele lor.
Lângă umărul lui Cosmin îl văd pe tipul meu. Zâmbeşte şi pare la fel de fleşcăit ca şi noi. E momentul să îi fac cunoştinţă cu Cosmin.
- Uite, dânsul e domnul D. care are băieţelul în clasă cu Oana şi fetiţa în clasă cu Roxana.
- Aaaaaa...
Perfect. Din momentul ăsta nu mai e tipul meu, ci tipul lui Cosmin. Schimbă impresii sau ce-or face ei acolo, fiindcă văd că au ce discuta.

Scena 4
Prima şedinţă cu părinţii de la şcoală.
Am ajuns mai devreme, dar şi alţi părinţi stau în cerc şi aşteaptă să vină învăţătoarea. Mă aşez lângă o mămică zâmbăreaţă.
Avem emoţii. Normal.
- Cum a fost prima zi?
- Ce au spus copilaşii?
Alea-alea...
La un moment dat, ea mi se confesează:
- Mi-a spus soţul că este aici la noi o mămică care are şi fetiţa cea mică în grupă cu cea mică a mea. Dar nu ştiu despre cine este vorba.
Mă uit în ochii ei şi-i mărturisesc:
- Eu sunt.
Ne îmbrăţişăm din priviri.
Oana e colega lui Mario, iar Roxana colega Alessiei. Yes!
Mamăăăă, ce de subiecte comune avem!!!
Trecem de la şcoală la grădi.
Până la urmă recunoaşte că ea m-a văzut pe la şedinţele de la Roxănica. Eu înghit în sec. N-o cunosc nici pe ea. De fapt n-o cunoşteam până în acel moment.
Mai bârfim niţel până ce începe şedinţa şi, la sfârşitul ei, ne schimbăm numerele de telefon.

Scena 5
Mă sună Oana. A fost a treia zi de şcoală şi astăzi i-a aşezat definitiv în bănci.
- Mami, voi sta în prima bancă.
- Foarte bine, mamă. E cea mai bună bancă. Şi cu cine stai? Tot cu Alexandra?
- Nu. Stau cu un băieţel, îl cheamă Mario. Şi are surioara colegă cu Roxănica mea.
Zâmbesc.

Dacă mă gândesc în urmă cred că trebuia să se întâmple.
Deseară o sun pe doamna şi pe tipul meu. Pe familia de zâmbăreţi.
Yes!

marți, 14 septembrie 2010

Daaa, AM ÎNCEPUT!

E ora 7:30 în ziua cea mare, mult-aşteptata!



Mai întâi am debarcat frunza cea mică la grădi. E mândră foc. Are motive, doar e deja grupa mijlocie.



Apoi am alergat spre curtea şcolii. Tati şi Oana erau deja acolo. Bucurie mare. Emoţii cât şcoala. Îmbrăţişări cu foştii colegi de grădi.




Apoi am intrat în clasă, boboceii fericiţi, iar noi, părinţii, tremurând şi cu lacrimi în ochi.









Şi când am aşteptat-o la terminare, mi-a spus, foarte sigură pe ea:
- Mami, nu trebuie să mai ai emoţii pentru că mi-a plăcut mult.


Şi-am recuperat-o apoi şi pe Roxănica şi am plecat spre casă.
Fericite!

joi, 9 septembrie 2010

Vulpea şi ...

M-am enervat întreaga vacanţă de vară din cauza Hannei Montana care le-a furat frunzelor toate privirile chiar şi atunci când ar fi trebuit să fie atente ba la mine, ba la tati, ori să se îmbrace sau să facă orice altceva. Da. M-am supărat. Tare m-am supărat. Şi, în ciuda lacrimilor pe două voci, a protestelor şi a rugăminţilor fierbinţi, n-am cedat. Am luat decizia cu care am ameninţat de multă vreme. De prea multă vreme, de fapt. Ce-am făcut? Am şters Disney Channel din lista de programe.
Ştiu. Probabil mă veţi felicita. Mersi. Mersi.
În schimb (pentru că a trebuit să ofer ceva în schimb... eh, n-am fost tocmai de neclintit) am promis câte un desen Disney pe seară.
Mi-am făcut-o cu mâna mea. Ei, nu, nu regret.

Buuun.
Şi acum, făcând această introducere explicativă, să revin la ceea ce vroiam să povestesc.

Sosesc acasă victorioasă, ştiind că mi-am ţinut promisiunea şi le anunţ pe frunze:
- V-am adus un desen animat frumos, Vulpea şi copoiul.
Urmează aclamaţii, exclamaţii, urale şi alea-alea.
În câteva minute vine asaltul:
- Haide, ne pui desenul? Haide, mami. Abia aştept să-l văd. Haide. Haide.
Cu greu reuşesc să le smulg îngăduinţa de a-mi acorda un răgaz să-mi schimb hainele şi să fac un duş.
Când ies din baie, frunzele mă aşteaptă nerăbdătoare. Roxana deja e disperată:
- Haide, mami, pune-ne Vulpea şi popoiul.
Mă pufneşte râsul, dar ca o mamă serioasă ce-s (câteodată) explic, cu voce blândă:
- Co-poiul, Roxana, nu po-poiul.
Oana zâmbeşte cu un aer superior.
- Aaaaaaaaaa... n-am ştiut. Bine. Pune-ne Vulpea şi cocoiul.
Oana izbucneşte în râs. La fel şi eu, dar îmi revin şi folosesc din nou tonul de mamă-pedagog:
- Nu, Roxana, CO-PO-IUL. Uită-te la mami. CO-PO-IUL. CO-PO-IUL.
Se uită copilul, ce să facă? CD-ul e tot la mine. Pare interesată. Dar...
- Da. Da. Bine. Bine, cum zici tu. Pune-l odată şi du-te la masă că ţi-e şi ţie foame.
M-am dus. Am eliberat ringul.

vineri, 3 septembrie 2010

2 septembrie 2010

7 ani

Şi-a dorit un microscop. L-a primit pentru că merită, pentru că e isteaţă şi dornică să afle.




Şi-a dorit trotinetă. A primit-o pentru că merită, pentru că e o sportivă şi o ambiţioasă.


Şi-a dorit o petrecere cum n-a mai făcut nimeni. A primit-o, într-un loc unic, acolo unde îi place mult să meargă. Pentru că merită, pentru că vrea să fie specială.



Şi-a dorit clovn. A avut pentru că a meritat, pentru că a vrut să fie veselă de ziua ei.


Şi-a dorit să fie sărbătorită. A primit un tort frumos, cadouri superbe, compania foştilor colegi de grădi şi a prietenilor. Pentru că merită.
A meritat toate eforturile. Este copilul nostru, o iubim enorm şi vrem să fie FERICITĂ. Şi ea şi Roxănica.
------
P.S. Răspuns la leapşa de la Tetris.

joi, 2 septembrie 2010

7


miercuri, 1 septembrie 2010

Mai avem puţin...

Le-am trezit. Le-am hrănit. Le-am îmbrăcat. Şi-am plecat.


Am ajuns. Am stat la coadă. Am socializat. Le-am luat!!!


Am probat. Am tot probat. Am schimbat nasturii. Am făcut tivuri. Am privit o frunză extrem de fericită şi mi-am umplut sufletul de bucurie, emoţie, mândrie...


Avem uniforma.
Avem ŞI uniforma.

Mai avem puţin...