O nouă problemă

Sunt leoarcă. Ca, de altfel, în fiecare dimineaţă.
Am trezit, am ajutat la spălat şi la îmbrăcat două frunze adormite, le-am pregătit gustarea de dimineaţă, am făcut paturile, am deschis geamurile, am aşezat la locurile lor hăinuţele răspândite de cu seară. A! M-am îmbrăcat, spălat şi eu. Nu vă speriaţi. Am făcut şi cafeaua. Da. Da.
Am mai făcut câte două codiţe unor căpşoare mişcătoare şi acum am ajuns - în sfârşit! - la momentul cizmuliţelor, căciuliţelor şi gecilor. Sunt leoarcă, după cum spuneam.
Stau în genunchi şi închei fermoarul de la geaca Roxanei. Oana aşteaptă cuminte să ieşim din casă.
E momentul de maximă cugetare al Roxanei.
- Mami? Vreau să te întreb ceva.
- Bine, bine... sunt tare grăbită...
- Eu în ce casă o să locuiesc când o să fiu părinte?
Zdrang!
La ora asta, măi, mami, pui tu asemenea întrebări? (Îmi spun în gând asta, desigur, ca să nu îi trântesc chiar aşa o replică frunzei.)
- Păi...
- Lasă că ştiu. Oana o să stea în casă la mamaia şi tataia, iar eu o să stau în casa asta. Bine?
- Bine, mamă.
(Deci, problemele astea de moştenire se rezolvă încă de la 4 ani la noi în familie!)

Trebuie să-l anunţ pe tati, să vedem pe unde ne aciuiem noi când frunzele vor deveni "părinţi".
Iată o nouă problemă pentru noi, care va să zică.
Şi să nu uit să le spun şi bunicilor.