10 zile...

...de coşmar.
................................
Sâmbătă noaptea. Primul puseu de febră. Toată noaptea am stat lângă pătuţul ei.
Sâmbătă. Îngrijorare. Emoţii. Oare ce ne aşteaptă?
Duminică noaptea. Al doilea puseu de febră. A doua noapte agăţată de pătuţul mândrei.
Duminică. A început agitaţia şi, din când în când avem parte de câte un acces de tuse. Şi de ceva muci. Şi de câte-un strănut.
Alte griji. O fi laringită? La grădi spuneau de o epidemie de-asta.
Luni. Ajung de dimineaţă la doctoriţă. Amabilă femeia. O consultă, o întreabă, alea-alea şi decide: LARINGITĂ. După cum spuneam.
Cer şi-un concediu medical, să stau cu mândra. N-am avut în viaţa mea concediu medical. Am tras între timp concluzia că am fost o fraieră. Dar asta-i o altă poveste, neadecvată în momentul şi în locul ăsta.
Seara avem parte de o sperietură. Copilul parcă nu mai ştie să vorbească. Doar tuşeşte. Întruna.
Bag la greu siropuri şi pastiluţe pe gâtul frunzei. Care, spre marea mea bucurie, le primeşte. "Mi plac toate siropelele, mami" m-a anunţat zilele trecute.
Eu şi tată-su suntem stresaţi. Rău. "Nenorocită laringita asta. Ştiam că-i aşa." Da, da, ştiam, că toamna trecută a avut-o şi Oana.
Marţi. Scenariul a continuat ca şi luni. Tuse, ceva muci, copil nervos şi mamă şi mai şi.
Miercuri. Eiii, deja miercuri s-a schimbat situaţia.
Copilul e binedispus. Eu... nu prea. Mă doare capul. Rău. L-aş da jos, dar nu se poate, deşi Oana mi-a sugerat.
Roxana văd că e spre bine. Unde-i tusea aia? Unde a dispărut aşa de repede? Hai că parcă aş trage speranţe să mă bucur, dar mă doare cam tare capul. Fir-ar...
Joi. Deja aş avea curaj să spun că Roxana a scăpat.
Eu în schimb nu văd bine din cauza durerilor de cap. Şi îmi curge nasul. Bleah. Parcă, parcă şi-o răguşeală mă paşte. Ups... Adică... mi-a dat fii-mea laringită? Ei, lasă, că îs mare şi scap repede. Important e că se simte copilul bine.
Vineri. Roxana gata. A scăpat. Repede, trebuie să recunosc. Bănuiesc că aici are ceva de spus Bronho-Vaxomul. E în schimb cam nervoasă, dar bănuiesc că de la zilele de stat între patru pereţi i se trage. Aşa că mă hotărăsc să o scot afară, deşi eu mă simt ca o plăcintă.
Şi-am scos-o. Sigur că am fost neinspirată şi ne-am dus la grădi s-o luăm acasă pe Oana. Mi-a tras o porţie de plâns că ea vrea să rămână la grădi, am trecut şi pe la grupa ei să-şi revadă colegii şi pe educatoare.
Ghinion. Probabil că din cauza aerului de-afară şi-a porţiei de plâns, seara ne-a mai dat un mini-recital de tuse.
Îmi vine să-mi dau palme, dar consider că mi-e de-ajuns starea de cacao în care sunt, aşa că mă abţin doar să mă bombăn în gând.
Sâmbătă. Azi ne-am considerat curajoşi şi am plecat să ne plimbăm până la ţară. Tot neinspiraţi. Bătea vântul. Ca urmare, seara Roxana a mai tras câteva recitaluri de tuse, consortul a căzut la pat cu dureri de cap, iar eu am zăcut la propriu.
Seara m-am temut să mă culc. Nu puteam respira. Şi m-am gândit de câteva ori că ... dacă... Doamne fereşte. Oricum, am descoperit cu ocazia asta cum acţionează Nazomerul (o porcărie!) şi Vibrocilul (ăsta să trăiască!). Şi-am mai descoperit cum e să dormi o noapte întreagă în fund. Nasol tare. Nu doresc nimănui.
Duminică. Am mers în vizită la socri. Am vorbit mai mult prin semne, nu m-am putut atinge de sarmalele soacră-mii, dar am băgat mămăligă fierbinte la greu, spre uimirea audienţei. Cred însă că mi-a priit. Aşa că pe seară m-am pornit, nenică, să tuşesc. O tuse de-aia grea, de ziceai că mi se rup bucăţi din gât. Săraca de mine. Dar parcă, parcă pe seară aveam ceva voce. Iupiii!
Noaptea însă am dormit tot în fund. Altfel tuşeam de-i trezeam pe toţi.
Tot eu chinuită.
Luni. Adică chiar astăzi. S-a terminat concediul meu medical. Sunt la birou. Ceva voce am, deşi văd că pe-aici toţi fac ochii mari când deschid gura. "Ce? Nu vă place? Ignoranţilor. Se poate de-o mie de ori mai rău." Mă simt aşadar mai bine. Sper ca mâine să fie şi mai şi.
................................
Au trecut 10 zile.
De-asta am absentat în blogosferă. Motivat, da?