luni, 2 noiembrie 2009

Zilele familiei mele

15 august 1998 – O familie. Buzău.
Ne-am luat de mână şi ne-am hotărât să continuăm drumul vieţii în doi.


15 iulie 2000 – În faţa Domnului. Mânăstirea Bradu, judeţul Buzău.
În locul acela superb, cu miros de istorie amestecat cu parfum de flori de câmp, am intrat îmbrăcată în rochiţa de mireasă a mamei mele, alături de cei dragi şi am primit binecuvântarea lui Dumnezeu.


5 august 2001 – Extrauterina. Montreal, Canada.
Cea mai grea pierdere a vieţii mele. Un gol imens în suflet. Durerea gândurilor despre ceea ce ar fi putut să fie. Tristeţea amintirilor. Lacrimile care numără timpul trecut.


2 septembrie 2003 – Oana Maria. Buzău.
Împlinirea mea. Amintirea primei întâlniri cu mogâldeaţa agitată cu feţişoară rotundă, rozalie, guriţa micuţă şi gropiţa din obrajor.


7 februarie 2006 – Roxana Elena. Buzău.
Bucuria unei familii întregite. Şocul primirii în braţe a unei copii fidele a surioarei ei.
Sunt cea mai fericită mamă.

10 comentarii:

ileana spunea...

M-am emoţionat, ca de obicei. Mai ales când am văzut mogâldeţele. Pe Roxana mi-o aduc aminte în ziua când ai venit cu ea acasă. Era cât un ghemotoc. Şi Oana era tare emoţionată. Perfect îmi amintesc ziua aia. Şi îmi mai amintesc când ai sunat la noi prima oară. Nu îmi amintesc foarte bine ziua în care ne-am văzut prima oară, ruşine să-mi fie. Dar îmi amintesc multe lucuri bine. Plimbările în Crîng. O poză în care Luca şi Oana se pupau, Oana avea pe ea un sarafan de blugi. Altă poză în care le dădeam să pape în acelaşi timp. Pe Luca mergând în premergătorul Oanei, la voi acasă. Sentimentul meu de relaxare când ne vedem.
Mereu am crezut că e greu să legi prietenii adevărate la vâste nu foarte fragede. Pentru că nu mai suntem nici îngăduitori, nici răbdători. Dar cred că noi am fost menite să fim prietene.
Dana, nu mi-e ruşine să spun că te iubesc. Eşti o femeie minunată. Sunt bucuroasă că sunt prietena ta.
te pup.

Danae spunea...

Tu m-ai terminat pe mine. Sunt atat de frumoase cuvintele tale. Si eu va am in suflet. Te iubesc si va iubesc mai mult decat ar putea cineva intelege.
Imi amintesc si cand te-am sunat prima data. Si cand ne-am intalnit pentru prima oara, eu cu Oana in marsupiu si tu cu Luca in scoica. Si pe ce banca am stat. Si cum ne plimbam cu ei in marsupiu prin zapada topita de pe Unirii.
Si.. tot.
Multumesc ca imi esti prietena. Cea mai buna!

Anonim spunea...

Sa va traiasca!!! Si sa imbatraniti frumos impreuna!! Si o viata senina, fara umbre si tristeti!!

Ana-Maria spunea...

Danooo....ce familie frumoasa sunteti...si tare ca piatra,ca ati trecut impreuna peste greutatile vietii!Sa traiti in iubire si fericire,sa fiti mandri de printese si sa fiti sanatosi!

Anonim spunea...

Multi multi ani inainte Dna draga, alaturi de cele doua comori ale voastre. Ce emotionante momente...eu imi amintesc cand ai anuntat prin cate emotii ai trecut cu Roxana, ca ba era sarcina normala, ba aveai ceva probleme...si uite acum la ele cat sunt de mari si de frumoase! Ah, cand ma gandesc ca stiu atatea despre voi si nici macar nu ne-am vazut vreodata...ce tie- si cu netul asta...
felicitari mami si tati pentru viata frumoasa pe care o aveti!

ILANA ANDREEA spunea...

Foarte frumoasa retrospectiva! Si ce micute erau fetele! Iti vine sa crezi cand te uiti la poze?...:))

Bianca spunea...

La multi ani!! O familie frumoasa si fericita!

Svea spunea...

Emoţionant! La mulţi, mulţi ani împreună!
Are dreptate Mihaela, chiar dacă nu cunoşti o persoană fizic, dar iei parte la momentele dragi din viaţa ei, prin intermediul tehnologiei moderne, poţi trăi cu aceeaşi intensitate şi emoţie relaţia de prietenie dezvoltată cu ajutorul internetului.

alina spunea...

of, mi-au dat lacrimile. de la poze, de la cuvinte, de la relatia voastra pe care o invidiez nespus - Dana si Ileana!

Danae spunea...

Abramburika Multumim. Sa dea Domnul!
Mihaela Asa este, si tu stii foarte bine povestea mea. Doar ne stim de atata vreme. Virtual, da, insa ne-am apropiat.
Mami de Ilana Ai dreptate, nu-mi vine sa cred ca au fost atat de micute. Am uitat, mai.
Bianca Multumim!
Gabriela Multumim frumos. Corect!
Alina Te imbratisez asa, de departe. Si noua ne esti draga, sa stii.

Trimiteți un comentariu