miercuri, 18 noiembrie 2009

Seara de aseară

Este oare posibil ca într-o casă cu un copil de şase ani şi unul de aproape patru să existe seri monotone? No way! Cel puţin nouă nu ni s-a întâmplat... o aşa minune.
Dar zău că nu e bine fără antrenul oferit de aceşti 10 anişori mixaţi frumos la viteză maximă.
---------------
"Seara de aseară" a fost fix după acelaşi tipar.
După somnul de după-amiază... pardon! somnul de seară, fiindcă abia pe la şase LE-AM trezit, a început iureşul.
- Mamiiii, mi-e foame!
- Ce vrei să mănânci?
- Mere coapte.
M-am executat.
- Mamiii! vine cealaltă. Mi-e foame.
- Tu ce vrei să mănânci?
- Iaurţel cu cereale.
Face mama.
După gustarea asta minunată, copilele proaspăt hrănite şi energizate cu vitaminele din mere şi calciul din iaurt au început activitatea. De seară.
---------------
18:30: Primul interes l-a prezentat caluţul-balansoar. În fapt, au purces la coafarea coamei lui textile. Asta a presupus adunarea întregii colecţii de clămiţe, agrafe, elastice şi pampoane din dotarea proprie. Apoi au trecut la arsenalul meu. Bon!
M-a luat gura pe dinainte şi am întrebat cine va duce la loc toată armata de clămiţe odată cu finalizarea acţiunii?
- Noi, mami!
- Bineeee....
Clămiţele au fost aruncate pe covorul din sufragerie şi au început să împopoţoneze săracul căluţ până ce au terminat toate parascoveniile.
Misiune încheiată.
Căluţul se identifica cu o grămadă multicoloră de funde, paiete şi mărgeluţe.
Foarte bun. Bineinţeles că a rămas în mijlocul casei, fiindcă era "cel mai frumos căluţ" şi nu putea sta ascuns privirilor într-un colţ al casei.
---------------
19:00: S-au plictisit şi-au plecat în dormitor.
Oana şi-a amintit că a doua zi trebuie să ducă la grădi resturi rămase după ascuţirea creioanelor colorate din casă.. Mă rog. Am acceptat acţiunea, după ce m-a convins că "aşa le-a spus doamna".
- Oana, tu ascuţi culorile şi eu colorez, da?
Ce frumos sună. Nu sunteţi de acord?
Darrr... ascuţirea creioanelor s-a soldat cu împrăştierea în două rânduri a talaşului pe mocheta din dormitor... cu nervii de rigoare odată cu ruperea vârfurilor creioanelor în ascuţitoare şi cu ciondănelile aferente.
- Tatiiiii, Roxana îmi ia culorile după ce le ascut!!!
Păi, nu aşa era vorba? Mă rog. Prea multă bătaie de cap.
---------------
După ce tati a rezuşit să calmeze spiritele şi să despartă oponentele a revenit pe canapea. Încercam să urmărim calmi emisiunea de la Discovery.
La un moment dat se aude ceva. Ceva... nu ştiu cum să vă spun, de parcă s-ar fi prăvălit o avalanşă. Simţurile mi s-au ascuţit. Dubios, dar nu a urmat nici un strigăt, nici un urlet aşa cum mă aşteptam.
M-am uitat la Cosmin.
- Te duci tu să vezi ce e?
- Mmm.... Nu cred. N-am curaj. Te duci tu?
- Hmmm... eu ştiu? Nu se mai aude nimic.
Mă duc, totuşi.
M-am oprit în pragul dormitorului şi pentru câteva secunde nu-mi găseam glasul. Fugise, săracul, se ascunsese.
În mijlocul dormitorului erau răsturnate două sertare cu jucării. Era aşa... o chestie... un covor de jucării. În mijlocul comorii Roxana scormonea.
Oana, la măsuţă, ascuţea creioane netulburată.
- Roxana!!! Ce-ai făcut?
- Ia uite ce de jucării am găsit.
- Păi, de ce nu le-ai scos pe cele pe care le vroiai?
- Pentru că îmi trebuie toate. Ai înţeles?
- Toate?
- Da. Toate.
- Tu o să le pui la loc. Ai înţeles????
- Da, da, bine. Bineînţeles nici o clipă nu şi-a ridicat privirea din grămada de jucării.
M-am întors pe canapea.
Cosmin s-a uitat la mine întrebător.
- Nu vrei să vezi ce e acolo.
- Aha. Bine.
Şi am continuat să ne uităm la televizor.
---------------
20:00: Între jucării a găsit un fluier. Iupiiii!
Au urmat multe minute de fundal sonor ţiuitor. Vorba lui Cosmin:
- Parcă suntem în gară. Vine trenul! Atenţieeee! Pleacă trenul!
Noroc că la Discovery au subtitrare.
Din când în când Cosmin mai puncta:
- I-auzi! A mai plecat unul. (Un tren. sic!)
---------------
21:00: E inutil să povestesc cine a pus la loc jucăriile, pampoanele şi clămiţele.
Frunzele erau prea obosite.
Noi eram odihniţi, că doar n-am făcut altceva decât să stăm pe canapea la televizor.

10 comentarii:

Albinutza spunea...

Ce cunoscut imi suna...of, dar ce ne-am face noi fara aceasta "dezordine" din viata noastra?!:P

PS: Imi place noua prezentare :*

Lala spunea...

Chiar cunoscut :)))
Mai ales partea cu avalansa de jucarii ca avem una bucata tornada proprie si personala .
De clamite am scapat :)

PS : frumoase haine de sarbatoare dar daca imi permiti o observatie : muta frunza pe partea cealalta sa acopere side-barul nu scrisul in post :)

abramburika spunea...

Hahhaaaaa ... chiar ca nu ai timp sa te plictisesti. Si eu am seri cand lucrez la depou, cand se joaca (sau nu) S. cu trenuletul pe sine ... ciuf-ciiuuufff !!! Al meu merge la Pascani (trenul).

vorbele spunea...

:)) Frumos Dana...nu aveti timp de plictiseala...dar esti o norocoasa ca la ora 21 erau terminate dupa somn de pranz pana la 18...Silvia nu mai doarme de pe la 3 ani de pranz si la 21 e inca fresh. :)

Danae spunea...

Albinutza, multumesc. E trist fara ei, oricum. Noi am experimentat o saptamana starea si nu ne-a placut, recunosc.
Lala esti o draguta. Cum ti se pare acum?
Petro nu-i timp de plictiseala sau de leneveala. Asa-i. La Pascani??? Ia te uita!
Mihaela, stai ca n-am spus ca la ora 21 se si culca. Mai trece o ora pana adorm. Uneori chiar mai mult...

Lala spunea...

E super , daca vrei da-mi si mie un mesaj pe aventuri cu adresa ta de mail , vreau sa iti trimit ceva pe mail.

Ana-Maria spunea...

Danuta draga , ce scri tu aici e un deja vu...La noi Alexandru are oase in burta si nu se poate apleca de mijloc ca sa ma ajute...in plus el merge la scoala,nu-i asa?,e obosit si mai tebuie sa faca si temele....mustacila nu se baga,a zis ca el umple sacul cu ele si le da drumul la tomberon....asa ca ramane sclavul de serviciu la apel!:)))))

alina spunea...

Aha, ce bine cunoastem. La noi e si mai si, Anna, daca le lasam pe amandoua cele mari la ele in camera, imprastie TOT. Jucarii, perne, tot ce e acolo in camera.
Si cand ii aud pe vecini cum isi culca copilul la 6 seara (se trezeste la 6 dimineata dupa aia), ca sa aiba restul serii pt ei ... ma gandesc: ce oameni blazati, se lipsesc de ce e mai frumos in zi, nebunia de final ... ! Pai nu? :))

Danae spunea...

Pai, DAAAAAAA!
Ce bine-mi pare ca suntem mai multi in situatia asta... hahahaha
Pup!

Cris spunea...

eiii, a mea intai se jura ca le strange mai tarziu, sau cand vine de unde e tocmai atunci pe cale sa plece...
se face "mai tarziu" si brusc nu mai poate singura, ca e mica, si trebuie s-o ajute "cineva". cand acel cineva nu mai rezista si se apleaca, iaca pozna ca pitica brusc nu mai are nimic de facut, caci... "nu le strangi tu?!"
si ajungem la vesnicul faras si la sacul de gunoi, caci daca nimanui nu-i pasa de jucariile de pe jos, putem sa le aruncam... mai avem solutia cu pus jucarelele "sus" vreo saptamana, timp in care la fiecare cerere i se aminteste ca nu le-a strans si acum am pedepsit jucarelele in locul ei.

dar sa nu va inchipuiti ca merge... inca incerc sa fiu eu mai ambitioasa ca ea, desi zodiacul imi spune sa renunt...

Trimiteți un comentariu