Seara de aseară

Este oare posibil ca într-o casă cu un copil de şase ani şi unul de aproape patru să existe seri monotone? No way! Cel puţin nouă nu ni s-a întâmplat... o aşa minune.
Dar zău că nu e bine fără antrenul oferit de aceşti 10 anişori mixaţi frumos la viteză maximă.
---------------
"Seara de aseară" a fost fix după acelaşi tipar.
După somnul de după-amiază... pardon! somnul de seară, fiindcă abia pe la şase LE-AM trezit, a început iureşul.
- Mamiiii, mi-e foame!
- Ce vrei să mănânci?
- Mere coapte.
M-am executat.
- Mamiii! vine cealaltă. Mi-e foame.
- Tu ce vrei să mănânci?
- Iaurţel cu cereale.
Face mama.
După gustarea asta minunată, copilele proaspăt hrănite şi energizate cu vitaminele din mere şi calciul din iaurt au început activitatea. De seară.
---------------
18:30: Primul interes l-a prezentat caluţul-balansoar. În fapt, au purces la coafarea coamei lui textile. Asta a presupus adunarea întregii colecţii de clămiţe, agrafe, elastice şi pampoane din dotarea proprie. Apoi au trecut la arsenalul meu. Bon!
M-a luat gura pe dinainte şi am întrebat cine va duce la loc toată armata de clămiţe odată cu finalizarea acţiunii?
- Noi, mami!
- Bineeee....
Clămiţele au fost aruncate pe covorul din sufragerie şi au început să împopoţoneze săracul căluţ până ce au terminat toate parascoveniile.
Misiune încheiată.
Căluţul se identifica cu o grămadă multicoloră de funde, paiete şi mărgeluţe.
Foarte bun. Bineinţeles că a rămas în mijlocul casei, fiindcă era "cel mai frumos căluţ" şi nu putea sta ascuns privirilor într-un colţ al casei.
---------------
19:00: S-au plictisit şi-au plecat în dormitor.
Oana şi-a amintit că a doua zi trebuie să ducă la grădi resturi rămase după ascuţirea creioanelor colorate din casă.. Mă rog. Am acceptat acţiunea, după ce m-a convins că "aşa le-a spus doamna".
- Oana, tu ascuţi culorile şi eu colorez, da?
Ce frumos sună. Nu sunteţi de acord?
Darrr... ascuţirea creioanelor s-a soldat cu împrăştierea în două rânduri a talaşului pe mocheta din dormitor... cu nervii de rigoare odată cu ruperea vârfurilor creioanelor în ascuţitoare şi cu ciondănelile aferente.
- Tatiiiii, Roxana îmi ia culorile după ce le ascut!!!
Păi, nu aşa era vorba? Mă rog. Prea multă bătaie de cap.
---------------
După ce tati a rezuşit să calmeze spiritele şi să despartă oponentele a revenit pe canapea. Încercam să urmărim calmi emisiunea de la Discovery.
La un moment dat se aude ceva. Ceva... nu ştiu cum să vă spun, de parcă s-ar fi prăvălit o avalanşă. Simţurile mi s-au ascuţit. Dubios, dar nu a urmat nici un strigăt, nici un urlet aşa cum mă aşteptam.
M-am uitat la Cosmin.
- Te duci tu să vezi ce e?
- Mmm.... Nu cred. N-am curaj. Te duci tu?
- Hmmm... eu ştiu? Nu se mai aude nimic.
Mă duc, totuşi.
M-am oprit în pragul dormitorului şi pentru câteva secunde nu-mi găseam glasul. Fugise, săracul, se ascunsese.
În mijlocul dormitorului erau răsturnate două sertare cu jucării. Era aşa... o chestie... un covor de jucării. În mijlocul comorii Roxana scormonea.
Oana, la măsuţă, ascuţea creioane netulburată.
- Roxana!!! Ce-ai făcut?
- Ia uite ce de jucării am găsit.
- Păi, de ce nu le-ai scos pe cele pe care le vroiai?
- Pentru că îmi trebuie toate. Ai înţeles?
- Toate?
- Da. Toate.
- Tu o să le pui la loc. Ai înţeles????
- Da, da, bine. Bineînţeles nici o clipă nu şi-a ridicat privirea din grămada de jucării.
M-am întors pe canapea.
Cosmin s-a uitat la mine întrebător.
- Nu vrei să vezi ce e acolo.
- Aha. Bine.
Şi am continuat să ne uităm la televizor.
---------------
20:00: Între jucării a găsit un fluier. Iupiiii!
Au urmat multe minute de fundal sonor ţiuitor. Vorba lui Cosmin:
- Parcă suntem în gară. Vine trenul! Atenţieeee! Pleacă trenul!
Noroc că la Discovery au subtitrare.
Din când în când Cosmin mai puncta:
- I-auzi! A mai plecat unul. (Un tren. sic!)
---------------
21:00: E inutil să povestesc cine a pus la loc jucăriile, pampoanele şi clămiţele.
Frunzele erau prea obosite.
Noi eram odihniţi, că doar n-am făcut altceva decât să stăm pe canapea la televizor.