joi, 26 noiembrie 2009

Seara mea de relaxare

Era cam ora cinci când am intrat în casă. Toată ziua aşteptasem momentul ăsta. Cald şi bine-i la mine acasă. Frunzele dormeau. Am aflat de la mama că Roxana n-a tuşit deloc cât timp au stat împreună. Ei, da. Asta da. Ce relaxare!
Planurile deja sunt făcute. Mă spăl, mă schimb, mănânc ceva, povestesc cu tati ce-am mai făcut peste zi, după care mă arunc pe canapea. Şi stau aşa, tolănită, vreo oră. Mmmm, îmi suna excelent.
-------------------------------------
Am trecut de faza cu spălatul şi îmbrăcatul şi mă pregăteam să ajung în bucătărie. Pe traseu am dat cu ochii de Oana. Stătea în fotoliu şi plângea.
Şi zbang!, s-a dus pe apa sâmbetei starea mea de relaxare.
- Ce ai, mami? De ce plângi?
- Mergem acum la dentist? Mi-e fricăăăă.
Ştiţi emoticonul ăla cu datul cu ciocanul singur în cap? Sau pe ăla de se dă unul cu capul de pereţi?
Nu-l am pe niciunul. Faceţi un exerciţiu de imaginaţie, dragilor. Fix aşa aş putea să descriu ce-am simţit în clipa aia.
Măi, complet am uitat de mersul la dentist. De tot.
Am aruncat o privire la ceas. Ora cinci şi douăzeci. Ar fi timp să ajungem până la şase la cabinet. Am încercat să procesez repede situaţia.
Doar două variante aveam.
Unu: Să-mi continui traseul spre bucătărie, bla, bla, bla şi să ajung la momentul în care mă tolănesc, relaxată, pe canapea. Oana se va linişti. Seară paşnică.
Doi: Să mă opresc din drumul spre bucătărie. Să mă schimb. Să îmbrac fata. Să mergem la dentist. Oana ar continua să plângă. Dar am rezolva problema dintelui năzdrăvan care nu vrea să cadă deşi celălalt, "permanentul", a crescut aproape de tot în spatele lui. Seară agitată.
Am încercat, cum spuneam, să procesez. Greu de făcut, mai ales în compania plângăcioasei.
I-am cerut ajutorul lui tati. A ridicat din umeri... Nu ştie. Hmmm.
Musai trebuia să iau o hotărâre rapid. Timpul trecea. Oana continua să se smiorcăie pe fotoliu cu ochii la mine.
- Dacă nu te opreşti din plâns, nu mai mergem, am încercat eu să testez personajul.
- Nuuuu. Mergeeeeemmm.... hîîîîîîî... şi lacrimile şiroiau pe obrăjori.
- Nu vreau să mergem dacă tu plângi. Mami nu vrea să-ţi facă rău.
- Mergeeem.... Nu vreau să am dinţi urâââââţi.... Da’ mi-e fricăăăă.... hîîîîîîîî....
Bun. M-am decis. Am început să mă îmbrac. Am îmbrăcat şi frunza. Domnişoara avea ochii roşii şi încărcaţi de lacrimi, dar încerca să schiţeze câte un zâmbet. Nu-i reuşea însă decât câte-un rânjet. Am preferat să nu mă uit la faţa ei, că-mi venea să renunţ.
Pe stradă am tot vrăjit-o cu Zâna Măseluţă, cu mersul la Luca, cu verzi şi uscate. Rezultatele s-au dovedit foarte slabe. Aveam de mână un copil scâncit, cu o privire de căţeluş chinuit. De vreo două ori am simţit dorinţa să mă întorc acasă.
-------------------------------------
Am ajuns, totuşi, la dentist.
Ne-a întâmpinat asistenta. S-a uitat la fii-mea şi-a exclamat:
- Aaaa, te ştiu! Tu eşti plângăcioasa.
Zdrang. Aş fi băgat capul la cutie. I-am aruncat o privire împricinatei care, culmea!, s-a pornit pe-un plânssss! Şi pe jeluiri.
Oooo, viaţă!
Doctoriţa a ieşit din cabinet să vadă care-i sursa scandalului. Noroc că femeia-i obişnuită cu copiii. M-am chinuit să susţin un dialog decent, deşi mi-era jenă de situaţie, mi-era milă de fii-mea şi tare mi-aş fi dorit să nu fiu acolo.
Doctoriţa a luat-o pe Oana aproape şi s-a uitat la dinţişorul ei.
Oana: Nu-mi scoţi nici un dinte???? Hîîîîîîîîîîîîîîîîîî....
Doctoriţa: Nu, iubita mea. Doar mă uit.
Oana: Hîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîî... Mi-e frică.............
Doctoriţa: Nu ai de ce să te sperii. Te anunţ eu când îţi voi scoate vreun dinţişor. Acum doar mă uit.
Şi-apoi s-a întors spre mine.
Doctoriţa: Doamnă, eu zic că dintele o ia spre faţă. N-are rost să îl scoatem. Să împingă cu limbuţa, o să iasă singurel.
Oana: Promit pentru totdeauna că aşa o să faaaaaaaaccc... Hîîîîîîîîî.... Şi nu-mi scoţi dintele, da?
Asistenta se tăvălea de râs într-un colţ.
Doctoriţa: Nu. Nu scot nimic. Să mănânci morcovei, mere şi să împingi mereu cu limbuţa, da?
Oana: Daaaaa!!!
Doctoriţa: Şi când mai ieşi la plimbare, mai treci pe la mine, să mă uit la dinţişorii tăi. Bine?
Oana (brusc liniştită şi înviorată): Da. Vin.
Asistenta râdea. Poate că şi eu aş fi râs dacă n-ar fi fost vorba de copilul meu.
Doctoriţa a luat-o de mână pe Oana şi a ajutat-o să se îmbrace.
Am mulţumit, am salutat şi-am tăiat-o pe uşă.
Oana ciripea fericită. Eu mă simţeam, cum să spun..., între două ape. Mă bucuram că n-a suferit copilul, deşi eram convinsă că nu ar fi durut-o nimic. Mi-era şi jenă de circul făcut. Bine, măcar, că ne-am plimbat. Ce tolănit pe canapea? Ce-i aia? Plimbare pe vânt şi frig, puţin circ pe stradă, ceva temeri şi emoţii, asta-mi trebuia.
Acasă, restul familiei ne aştepta. Oana a intrat triumfătoare.
- Nu mi-a scos niciun dinte. A spus să-l împing cu limbuţa. Şi să mai trec pe la ea să se uite în guriţa mea. A mai spus că mă anunţă ea când o fi să-mi scoată vreunul. A fost bine, tati.
Care va să zică, a fost bine.
-------------------------------------

12 comentarii:

tetris spunea...

Foarte tare copilita! Si s-a purtat f normal. Eu am vazut adulti lesinand (precizez - erau tipi :) ) fara sa le fi facut nimeni nimic :) Asa ca ...

ILANA ANDREEA spunea...

Draga de ea! Si biata de tine...Asta asa, ca sa-mi zboare din cap ideea ca daca o sa creasca fiica-mea o sa fie mai usor! :))

Danae spunea...

Cine stie?
Sunt 2 comentarii, dar linkul din josul postului imi spune cum ca ar fi doar unul...

Ana-Maria spunea...

Ooooof,pana la urma tot raul a fost spre bine!O inteleg perfect pe Oana,draga mica!Si pe mine m-a terorizat dentistul ,inca de la varste fragede...era un cosmar mersul la stomatolog...si desi am imbatranit , mi-e frica si acum la stomatologie...ma taie toate sentimentele lichide si toate durerile de burta cand aud de dentist...Pup curajoasa mica!

ileana spunea...

Duamna Dana era asa convinsa ca o sa se relaxeze ieri incat si mie mi-a zis cum abia asteapta ea sa se relaxeze :)) Asta inainte sa-si aminteasca de dentist. Iar de Oana ce sa mai zic, io as fi plans in hohote, nu doar ma smiorcaiam ca ea :))

Danae spunea...

Fetelor, daca ati fi vazut-o... Si ma intreba pe strada "Mami, ti-e mila de mine?" cu niste ochisori plangaciosi. Of, ce rau m-am simtit. Dar nu vreau sa-mi reproseze mai tarziu ca nu m-am ocupat de dintii ei.
Halal, relaxare, Ileana. La tine ma gandeam, cum m-am laudat eu ieri ca am sa stau si-am sa dorm.
Stiti vorba aia cu "planul de-acasa"?

ileana spunea...

ihim, o stiu :))
dar azi planurile din targ se potrivesc cu alea de acasa, asa ca mai bine stam relaxate pentru ziua de ani :))

abramburika spunea...

Oooff, mititica!!! Auzi sa mai intrebe si daca ti-e mila de ea!! Eu m-as fi topit de dragul ei!!! Stiu ca e un pic de suferit din ambele parti, da' tare e bine sa aiba dintii sanatosi la maturitate. Asa ca, tot raul spre bine!!

Danae spunea...

Da, Petro, exact asa am gandit si eu.
Mai ales ca e foarte cocheta si ar suferi daca nu ar avea niste dintisori frumosi.

vorbele spunea...

:)) Cunosc perfect sentimentul Dana...am trecut cu Diana prin asta, in Ro. Cand am fost cu ea la dentist sa ii plombeze o masea de lapte si dupa ce a deschis gura, in secunda in care i-a atins maseaua a urlat una buna si a inchis gura definitiv si irevocabil. Nu am mai reusit sa o duc la dentist, maseaua a durut-o, s-a rupt si intr-un tarziu a cazut. Adevarul e ca am si dat peste o doctorita tanara, fara experienta cu copii care ii spunea Dianei doar: casca gura! hai nu fii rea si casca gura! Nu am regretat ca am plecat de la ea, dar am regretat ca a traumatizat-o. Nu spun cand am ajuns aici si ne-au chemat pentru prima data la control ce emotii am avut...numai ca aici sunt obisnuiti cu copiii, asa ca totate au mers bine din prima, si cu Diana si cu Silvia. Ce mult conteaza un medic care stie sa se poarte cu pacientii...aici au o rabdare...de mie imi vine sa tzatzai cateodata de nervi...dar ei nu au nici o treaba...

Bravo Oana, ai fost curajoasa sa stii! si data viitoare ai sa mergi cu si mai mult curaj.
Pup frunzele istete, am citit si postarea anterioara, dar nu am mai apucat sa comentez. Ai doua fete super Dana!

alina spunea...

Pai, a fost bine pana la urma, nu? :)
Mamele nu se relaxeaza niciodata, nu te-ai invatat, Dana? :)

Danae spunea...

Miha, din fericire doctorita la care mergem este mai in varsta, cu o experienta mare ca stomatolog pediatru.
Si eu ma tem de traume.

Alina, perfecta dreptate ai!

Trimiteți un comentariu