Cartea din adolescenţă

Ca fiică a unei profesoare de limba română, am crescut într-un apartament unde biblioteca se ramificase aproape în fiecare încăpere. Am fost înconjurată de cărţi şi am fost încurajată să le citesc.
Am trăit în mediul în care părinţii mei "poşteau" câte-un roman bun şi-apoi îl comentau, iar eu ascultam cu încântare şi-mi doream să cresc ca să pot participa alături de ei la aceste "cercuri culturale" de familie.
Tot mama a fost aceea care m-a învăţat să nu abandonez niciodată o carte din mână.
- Poate că începutul nu te va atrage de fiecare dată, dar nu renunţa să o duci până la capăt. Întotdeauna să termini ceea ce ai început.
Acesta a fost un îndemn pe care am continuat să-l urmez în viaţă, nu numai în privinţa cărţilor.
Şi astfel am reuşit să citesc mult. Unele romane mi-au marcat copilăria, adolescenţa şi mai apoi, maturitatea.
Sunt romane pe care le port în suflet, pe care le-am recitit de multe ori şi pe care le-aş reciti cu aceeaşi plăcere cu care aş savura o prăjitură delicioasă. Cu poftă.

Astăzi mi-am amintit de romanul pe care l-am îndrăgit în adolescenţă.
Mi-e dor să-l reiau. O voi face cu siguranţă.
Pe Werner mi l-am închipuit. Mi-am imaginat fiecare scenă prin care a trecut şi m-am îndrăgostit atunci, la 14 ani, de acest tânăr blond cu ochii albaştri, sensibil şi rătăcit în vremurile tulburi ale celui de-al doilea război mondial.
M-am identificat cu Gundel, fata frumoasă pe care a iubit-o Werner în vacanţa de vară.
M-am temut pentru el în timpul bombardamentelor.
Am suferit pentru el atunci când a realizat lipsa de sens a războiului în care fusese târât în plină inocenţă.
Am plâns la final.
Da. Mi-a plăcut "Romanul unei adolescenţe - Aventurile lui Werner Holt" de Dieter Noll.

Îl ştiţi?