joi, 26 noiembrie 2009

Moş Crăciun cu plete dalbe

Moş Crăciun cu plete dalbe
A sosit de prin nămeţi
Să aducă daruri multe
La fetiţe, frunzuliţe!
-----------------------------
Am adus cu emoţie pachetul de la poştă şi l-am aşezat pe canapea.
Fremătam şi noi de emoţie. Ce fericite vor fi frunzele!
Ne-am strecurat în dormitorul lor. Încă dormeau.
Oana ne-a simţit, a deschis ochişorii şi ne-a zâmbit.
Noi, cei mari, n-am mai rezistat şi le-am şoptit:
- Aţi primit un cadou de la Moş Crăciun.
Au sărit din patuţuri, fericite şi somnoroase.
-----------------------------
Oana: Mami, e de la Moş Crăciun? Pentru noi?
Roxana: Şi pentru mine, mami?
Oana: Haide, tati, haide să-l desfacem!

Oau! Ce multe cadouri!!!
Oana: Uite un ponei cu o păpuşică! Super!
Roxana: Mami, uite o căciuliţă pentru mine. Ce frumoasă e!!! E a mea, Oana!

Oana: O tăbliţăăăă!
Roxana: Mami, pot să desenez şi eu?

Roxana: Mamiii, un puzzle! "Peferatul" meu! Mamiiii, e cu Thomas!
Oana: Uite, uite, am şi eu un puzzle. Roxana, ăsta e pentru copii mai mari, e prea greu pentru tine. Nu-i aşa, mami, că ăsta e pentru mine?

Oana: Mami, uite, o scrisoare de la Moş Crăciun! Ce scrie? Ce scrie? Citeşte-ne!
(Amira, ai o îmbrăţişare mare, mare de tot de la mine pentru scrisoarea aceasta. M-a uns la suflet. Este PERFECTĂ! Tot ce-aş fi vrut să scriu eu ai făcut-o tu. A avut un impact extraordinar mesajul. Şi faptul că scrisoarea a venit în pachet, special pentru ele, a fost un moment excepţional. Să mai spun că deja am citit-o de 4 ori?)

Oana: Ce înseamnă "elf", mami?
Mami: Spiriduş.
Oana: Da, ştiu. ştiu. Spiriduşul Moşului îl ajută mereu. Mami, cum îl cheamă pe spiriduş?
Mami: Ayan. E un spiriduş micuţ şi foarte drăguţ.
Oana: Şi el i-a spus Moşului că am fost cuminţi?
Mami: Da. Aşa este. Şi tot el a pregătit cadoul pentru voi.
Roxana: Şi spirriduşul a fost la noi la geam? Şi ne-a văzut?
Mami: Da. Cred că da.
Roxana: De ce n-a venit să ne jucăm cu el? Mai vine la noi?

Oana: Mami, uite ce căciuliţă frumoasă de crăciuniţă! N-am avut niciodată! Pot să mă duc mâine cu ea la grădi? Te rooooggg!

Roxana: Uite, am un ponei. Eu i-am cerut un ponei lui Moş Crrrăciun. Vezi, Oana? E rrroz. Rrrroz închis. Uite, e ca al Ilincăi. Acum avem şi noi unul. Şi are şi-o fetiţă. Ilinca nu are fetiţă.

Roxana: Vreau să fac puzzleul meu. "Peferratul" meu. Haide, tati, haide să mă ajuţi.
(Până la urmă ea a fost cea care l-a ajutat pe tati.)

Oana: Mami, nu-i aşa că trusa de doctoriţă e pentru mine? E o să mă fac doctoriţă. Stai să aduc o păpuşă. Trebuie să o consult. Mami, ce trusă mare am primit! Ce multe sunt aici.

Am avut un Moş atât de darnic, încât şi-acum îmi dau lacrimile de emoţie.
Frunzele încă se joacă cu tot ce-au primit. Sunt amândouă, efectiv, în delir.
Nu am cuvinte să vă povestesc cât sunt de fericite.
Şi noi alături de ele.

Amira şi Ayan, vă mulţumim din toată inima!!!
Ne-aţi adus în casă zâmbete şi fericire-n suflete!
Crăciun fericit şi vouă!
-----------------------------
P.S. I-au sunat pe bunici să le povestească cum Moş Crăciun le-a trimis cadouri multe, foarte multe. Le-au descris pe toate... le-au povestit cum sunt, ce culori au, ce le-a scris Moşul.
-----------------------------
P.P.S. Mulţumim, Abramburika pentru tot, inclusiv pentru că ne-ai ajutat să-i descoperim identitatea Moşului nostru darnic şi bun!

10 comentarii:

Anonim spunea...

M-am emotionat mai tare ca niciodata citind cele scrise de tine aici si vazand frunzulitele atat de fericite..Ma bucur enorm de mult ca am facut 2 sufletele micute fericite, mi-e dor de copiii mei de la gradi de cate ori va citesc, mi-e dor de inocenta si bucuria din ochisorii si din spusele copiilor ( sunt scarbita ultimamente de rautatile adultilor).as fi vrut sa le scriu mai multe in scrisoare, as fi vrut sa le spun o groaza de alte chestii dar...eu sunt contra cronometru zilnic si atat am apucat sa scriu atunci cu una bucata Ayan in brate, care vroia si el sa le scrie celor 2 frunzulite ca le pupa cu mult drag si d-asta am si uitat sa ma semnez.Ma bucur insa foarte tare ca a ajuns pachetul la voi ( chiar ma ingrijorasem azi ), scuze ca n-am avut timp si pentru un ambalaj mai fain dar...cu alta ocazie ne vom revansa.Pupam pe toata lumea si ne mai scriem.
Cu drag,
Ayan si mami a lui.

Anonim spunea...

P.S.: dupa cadourile facute se cunoaste ca am lucrat la gradi, da?ca am fost candva o "miss" ? :-D Glumesc...dar m-a ajutat mult experienta mea de 10 ani alaturi de dragalasi ca frunzulitele voastre.

Danae spunea...

Va mai trimitem o imbratisare!
Ne-am facut cont pe wordpress ca sa va spunem ca va multumim tare-tare mult.
Daca le-ai vedea, Amira, cat de fericite sunt. Mie imi tresalta inima. Te pup!
Cu siguranta ne vom mai scrie!

Danae spunea...

Da, da. Se cunoaste. Ai nimerit exact la sufletelele lor.
Poate vei reveni la gradi. Sigur, atunci cand Ayan va creste. (Doamne, ca scump e!)

Ana-Maria spunea...

Cata bucurie la voi acolo...:)!!!!

Anonim spunea...

Pupam frunzulitele fericite si Mosul darnic si bun. Am citit scrisoare, scuze daca am fost prea indiscreta si-s tare emotionata si eu. Felicitari mami de Ayan pt. sufletul pe care il pui in "a lucra" cu aceste sufletele mici si inocnete ... de ar fi peste tot astfel de pers. ce bine le-ar fi copilasilor la gradi, scoala etc. Va pup inca o data pe toate, mari si mici!!

alina spunea...

Un Mos extrem de inspirat! Foarte frumos! :)

Danae spunea...

Aseara, dupa ce s-au jucat cu darurile pana la ora 11 noaptea (abia-abia am putut sa le opresc din joaca), le-au pus pe TOATE inapoi in cutie, iar cutia au asezat-o intre patuturile lor. Asa au dormit azi-noapte. De dimineata au imbratisat amandoua cutia. La propriu!
Amira, ai fost o inspirata!
Petro, de-asta am si pus scrisoarea, ca sa vedeti cat de reusita a fost si ce bine a fost scrisa.

ILANA ANDREEA spunea...

Mai, da' ce Mos darnic! Cred ca Frunzele au fost tare cuminti! :))
Imi inchipui ce nebunie a fost in casa voastra cu toate cadourile si cu voiosia lor!

Anonim spunea...

Vai ce frumos! Mi-au dat lacrimile cand am citit Dana cat de fericite au fost frunzele tale...iar Mosului nici nu stiu ce sa ii spun...decat ca are o inima maaaaareeeee! ;) Cred ca ar trebui sa ma inspire si pe mine pentru cadou, ca e atat de greu sa am inspiratie...

Trimiteți un comentariu