Recolta de mărţişoare

Ieri au oferit şi au primit mărţişoare.

Oana a venit cu o pungă de cadouri plină ochi.
Roxana a primit CINCI. Numărate de n-şpe mii de ori au ieşit tot cinci. După alte n-şpe mii de milogeli a mai primit două de la Oana. Acum are ŞAPTE. Le-a înşirat de alte nenumărate ori pe masa din bucătărie, pe canapelele din sufragerie, pe patul ei din dormitor. Mi le-a arătat de câteva ori mie, de câteva ori lui tati, de alte multe ori Oanei şi bunicilor. Apoi le-a aşezat la loc în gentuţă. Pentru câteva minuţele. După care urma o nouă aranjare.
- Mami, vrei să vezi mărţişoarele mele?
- Pe ăsta de la Răzvan l-ai văzut? E o buburuză.
- Vrei să vezi şi plicul de la Răzvan?
- Dar căţeluşul l-ai văzut?
- Pe ăsta albastru nu ţi l-am arătat.
- Tatiii, haide să-ţi arăt mărţişoarele mele. Nu ţi le-am arătat "niciodată". ("Niciodată" e clar un cuvânt total neînţeles pentru ea, dar teribil de preferat.)
- Oana, mai vrei să vezi mărţişoarele mele?
- Nu le-am aranjat bine. Stai să vezi.
- Mami, vrei să-ţi arăt mărţişorul de la Răzvan? Nu l-ai văzut "niciodată". (Desigur!)
etc. etc. etc. etc.

Oana, în schimb, are altă tactică.
- Mami, tati, am primit muuulte mărţişoare. Vreţi să le vedeţi?
Şi ne-a arătat grămada din gentuţă, fără a ni se permite măcar să atingem un colţ de punguliţă de celofan. Nu! Sunt doar ale ei. Bine înghesuite, doar de ea contemplate. Le ştie pe toate de la cine le-a primit sau ce i-a spus fiecare atunci când au făcut schimbul.
Comoară privată, aşadar.
Mare minune că a cedat două bucăţi soră-sii. Înseamnă mare lucru.

Am primit şi eu mărţişoare.
Unul de la Roxana, pe care l-am lăcrimat: poza ei, cam încruntată, cam nearanjată, dar minunată. Mulţumim educatoarelor.
Altul de la Oana: o păpuşică în miniatură. Superbă. Bravo, doamnelor educatoare.
Altul de la tati: un trandafir roşu. Mulţumesc, tati!
Şi de la tata: o broşă superbă. Pe care o ador şi pe care o am şi acum prinsă de bluză.
Vă iubesc pe toţi.
Iubesc primăvara!