---------------------------
Da. Da. Am fost şi noi la meci.
---------------------------
Ne-am făcut o obişnuinţă din a merge la meciurile importante care au loc la Sala Sporturilor din Buzău. Amândoi suntem iubitori ai sportului şi de la bun început ne-am propus să le oferim frunzelor şansa de a cunoaşte cât mai multe sporturi.
În plus, fiindcă avem norocul de a avea în oraş o sală de sport acreditată pentru meciuri internaţionale, apar şi ocaziile de a vedea super partide de handbal sau volei.
Aşadar, cum era să ratăm meciul de ieri? No way!
Pe lângă toate acestea, joi primesc un telefon de la educatoarea Oanei care - surprizăăă!!! - ne întreabă dacă ne-ar interesa să mergem la meci... Păi, cum să nu? Noi chiar aveam de gând să fim acolo!
Daaaarrr... urmează frumuseţea.... frunzele sunt invitate să facă parte dintr-un grup de copii care vor intra pe teren de mână cu jucătorii. Yes! Yes! Yes!
-----------------------------
E duminică. Plouă. Ce contează?!
Îmbrac frunzele elegant (desigur!) şi ne îmbarcăm în maşină.
În faţa sălii de sport e nebunie: suporteri, jandarmi, goarne, fluiere, claxoane, cântece, steaguri, gălăgie, ca de obicei, de altfel, la astfel de meciuri. Nu ne impacientăm, suntem obişnuiţi.
Ajungem la intrarea principală şi, înainte să ne căutăm educatoarea, apare un tip care ne duce direct în vestiarul majoretelor. Frunzele sunt în delir. Alături de majoreteee! Oh, da! Oh, da! Le sorb din ochi pe fete, fustiţele lor scurte şi pampoanele (logic!).
Deci, imaginaţi-vă aşa: într-un vestiar de dimensiuni normale (ha!) ne înghesuiam vreo 20 de majorete, vreo 30 de copilaşi plus mămicile şi tăticii aferenţi, câteva educatoare, vreo două organizatoare şi unul-altul în trecere pe-acolo...
Pe câteva scaune erau teancuri de ii, fote, fuste, bete şi... cam atât.
Deci, surpriză pentru mine. Trebuie să îmbrăcăm copiii în costume naţionale. Daaaaaaaa????? Ca să vezi! Mie, bineînţeles, nimeni nu-mi spusese amănuntul ăsta. Aşa că am ridicat din umeri şi m-am bucurat că frunzele erau cumva într-o transă de contemplare, aşa că nu aveau cum să observe că doar ele erau încălţate cu ditamai cizmele roşii cu blăniţă, în timp ce restul fetiţelor aveau pantofiori frumoşi, albi, aduşi în sacoşele de mămicile lor grijulii.
Observ îngrămădeala de lângă costumele populare şi încerc un slalom printre celelalte mame, apuc două ii cu o mână şi alte două fote cu cealaltă şi mă întorc victorioasă la frunzele mele, pupă mama pe ele de hlizite. Stăteau cu gura până la urechi, ţinându-se de mână şi admirând "peisajul"...
Într-un final le-am îmbrăcat... cum m-am priceput şi eu. Cert e că ele erau fericite rău. Dar rău, nu aşaa...!
După ce m-au trecut toate apele, imaginaţi-vă!, am fost poftiţi afară din vestiare, până să apuc să le explic mare lucru despre ce urma să li se întâmple. Că doar şi eu eram la fel de ameţită, recunosc.
Haide, măi, mami, pleacă odată, îmi cerea Oana.
Şi am plecat. Am intrat în sală şi am avut altă surpriză. Chiar în spatele nostru stăteau fetele din echipa naţională de handbal. (Doar nu era să nu le pozez, corect?)
La intrarea pe teren, iote-le şi pe frunzele mele, de mână cu băieţii de la HCM. Dragele mamii! Cam trăgea numărul 21 de Roxana mea încurcată de cizme, dar Adzic mergea foarte lejer la suta lui de kilograme alături de Oana.
Iar eu şi Cosmin? Mamăă, ce emoţii aveam amândoi...
(P.S. Am şi poză în ProSport. Tipa în crem din dreapta jos eu sunt. Făceam poze, bineînţeles. Cosmin s-a ofticat că nu apare în ea. Viciul e de vină. Ieşise să fumeze. Ha!)
Şi apoi s-au aliniat jucătorii, cu copilaşii în faţa lor. (Desigur, bafta mea, au stat cu spatele la tribuna noastră. Asta e. Oricum, eu ştiu unde mi-s frunzele. Ha! Ha! Ha!)
Iar meciul a fost tare fain. Au jucat bine toţi. Sigur că da, ungurii şi mai bine decât HCMiştii. Totuşi alor noştri le-a lipsit ceva, nu ştiu ce..., norocul oare? Au avut la ratări de-mi vine şi acum să mă plesnesc pe frunte de ciudă. N-au reuşit să conducă deloc, deşi ocazii au fost. Iar noi am urlat ca disperaţii şi ne-am făcut cu brio datoria de suporteri. Noi toţi. Toţi cei vreo 3000 din sală. Măi, dar frumos a fost!
P.S. Sâmbătă mergem să vedem naţionala de fete.
ROOOMÂNIA! ROOOMÂNIA! ROOMÂNIA!
5 comentarii:
Foarte frumos.un lucru e sigur:cizmele rosii se asortau cu costumul national,asa ca ...totul ok!!!-)))
May Danoooo....am transpirat la propriu citindu-ti relatarea...reporter de sport trebuia sa te faci...pe cuvant.Fata draga , superba duminica ati avut!Iar Oana si Roxana sunt superbe si se vede de la o posta fericirea in ochisorii lor...Ia zi:daca nu era sa mearga frunuzlitele la prezentare , mergeati voi la meci? :D
Distractie maxima pentru sambata urmatoarea...si sa castige echipa romaneasca de fete , ca tot e Ajunul Pastelui...sa se intample o minune! :)
Oana, multumim. Asa este, se asortau. Da, da.
Ana, daaa, noi de multe ori am mers la meciuri fie de handbal sau de volei. Am avut norocul de sala asta acreditata international si multe meciuri s-au tinut aici. Iar pe frunze le-am luat cu noi de fiecare data. :)
Doamne ajuta pentru sambata! Hai Romania!
ia uite unde-mi stateau mie suporterii inflacarati! Bravo dom'le! :-)) iar pentru frunzulite... nota 12 cat de frumoase au fost costumate in " tarancuta, tarancuta cu bujori in obrajori " va pupppppp
M-a emotionat tare postarea asta, incepand de la sport si culminand cu mandretile in costume nationale :), mi-au dat si lacrimile. Sa aveti un Paste fericit!
Trimiteți un comentariu