...
Aseară, în timp ce stăteam cu ea la masă, m-am gândit să o testez puţin.
- Mami, dacă te întreabă cineva cum te cheamă, ce îi spui?
- Roxana!
- Şi mai cum?
- Roxana Elena Ene.
- Bravo, mami.
Continui, mândră de fii-mea:
- Şi pe mami cum o cheamă?
- Mami.
- Haide, măi, Roxănica! Cum, "mami"?
- Daniela, se hlizeşte frunza la mine.
- Bravo! Şi pe tati?
- Cosmin.
- Bravo.
Plusez:
- Şi unde stăm noi? Care e adresa noastră? Ştii?
- Mmmmm....
- ... În oraşul....
- Buzău.
- Yes! Bravo.
Încurajată de interesul pe care am impresia că mi-l arată copila, încerc să o învăţ mai mult.
- Pe strada Unirii...
- Strada Unirii... se uită concentrată în ochii mei şi repetă, iar eu simt că dau lovitura.
- Bloc E4...
- Bloc E4...
- Etaj 5, apartament 20...
- .... Privire intensă şi tăcere...
Aştept cu interes să repete... dar...
- Mami, să zicem că am repetat!
Şi pleacă.
Concluzia? Mai aştept.
P.S. LA MULŢI ANI de MĂRŢIŞOR!!!
8 comentarii:
Am trait si eu socul asta, e groaznic!
Copilu' stia numarul meu de mobil, mi s-a parut mai practic decat memorarea adresei
Asa este, dar la 4 ani nu retine atatea cifre...
Oana stie si adresa si nr de telefon de acasa. Insa ea e mult mai pasnica decat sora-sa.
Ooooff, m-am speriat citind prima parte a postarii ... ma gandeam la ceva rau, Doamne fereste!! Lasa ca o sa invete ea si adresa!!
Da. Adevarul este ca a fost cumplit. Nu-mi venea sa cred ca mi se intampla. Am tras multe concluzii mai apoi. Si incerc sa nu ma mai gandesc cu panica, ci doar sa actionez in consecinta.
Ai perfecta dreptate. Doamne fereste!
Unde ai pierdut-o? Doamne, asta e unul din cosmarurile mele mamicesti:(
Aaa, deci s-a intamplat, pe bune? Eu tot am crezut ca a fost o simulare de-a voastra ca sa o invatati adresa. Ooofff, cum te inteleg ce sperietura ai tras. Nu mi s-a intamplat, da' exact ca adra, e unul din cosmarurile mele. Unde mai pui ca am vazut de curand la TV un documentar despre pedofilie si secte satanice care m-a speriat si mai tare!
Ce m-am speriat dupa ce am citit primele randuri! Of! Mi-a venit inima la loc.
Da. S-a intamplat La Mc'Donalds. Am fost cu fetele la o petrecere. Copiii in vaporas, parintii in interior. La finalul petrecerii m-am dus impreuna cu ceilalti parinti sa iau frunzele. Aglomeratie in interior. Le-am cautat cu privirea. Pe Oana am zarit-o, pe Roxana nu. Am mai cautat-o cateva minute bune cu privirea. Nimic. M-am dus la Oana si am intrebat-o pe Roxana. Nimic. S-a speriat teribil si Oana. S-a albit la fata si a inceput sa strige. Nimic. Eu m-am blocat. Cum spunea, nu-mi venea sa cred ca mi se intampla. Am inceput sa intreb. Sa intreb. Sa ma agit. Am infipt mana in Oana sa o simt alaturi si am iesit din vaporas. Si am inceput sa intreb. A durat cateva minute totul. M-am speriat cumplit. La un moment dat, tatal sarbatoritei a aparut cu Roxana de mana. Plecase sa ma caute pe mine. Nu a observat-o nimeni cand a plecat. Cumplit. Bine ca nu s-a intamplat nimic mai rau. Inca mai tremur cand imi amintesc. N-am dormit vreo doua nopti... Cosmar!
Trimiteți un comentariu