vineri, 23 iulie 2010

Premiu...Leapşă...de weekend

M-a nimerit Tetris tare bine. Fiindcă azi e vineri. Tocmai am încheiat o şedinţă naşpa şi căldura din birou mă doboară. Mă gândeam că ar fi cazul să mai scriu pe blog, să dau de ştire că încă răsuflu. Greu, dar bine că mă descurc. Să răsuflu adică. Hai că devin aberantă. Pe bune că de vină e canicula.
Şi cum mă gândeam eu aşa la blog... la intenţia de a vă explica că nu, n-am plecat la mare, dar cine ştie, poate-poate... am văzut că draga de Tetris mi-a transmis o leapşă şi-un premiu. M-am înviorat puţintel, numai atât cât să simt iaraşi că degetele se mişcă pe tastatură.
Mersi tare frumos pentru premiu. Nu cred că îl merit pentru ce scrie acolo, dar e plăcut să ştii că cineva se gândeşte frumos la tine. Corect?

Îl ofer mai departe tuturor celor care se află în lista mea de bloguri. Pe toate le citesc cu drag şi de la toate mă inspir. Nu, chiar nu pot să aleg doar câteva.
Aşa. Cum vă spuneam, este şi-o leapşă pe care am preluat-o. E uşoară, haioasă, cu alte cuvinte numai potrivită pentru ziua de vineri şi moleşeala pe care o am.
Ce imagine am pe desktop / laptop?
La birou, uite pe-asta :

Banală, banală, banală.
Acasă... He! He! He! Logic că le am pe frunze. O poză făcută la mare, acum doi ani. Poza asta:


Dar voi? Voi ce imagine aveţi pe desktop/laptop?
Întrebarea e pentru Liliac, Mara, Green (chiar sunt dornică să văd ce imagine ai ales din multitudinea de frumuseţi pe care le ai) şi pentru doamna Zu. Este şi pentru oricine altcineva mai doreşte, mai pofteşte.
-------------------------------------
Mai am o oră şi termin programul. Uraaaaa!
Ce faceţi în weekend?
Ce planuri aveţi?
Ce? Ce?

La mine weekendul următor arată cam aşa:
ŞTRAND
ANIVERSARE
BILIARD
GRĂTAR LA CURTE

Sună bine, este? Dar la voi? La voi cum sună?

5 comentarii:

tetris spunea...

Multumesc de preluare si de promptitudine!
Afla ca o sa dezvolt cat de curand o idee de la tine :), inca nu am avut vlaga sa materializez intentia, ca si aici e caldura mare.
Eu am in plan o fuga pana la munte :)

Week-end si petrecere frumoase!

ILANA ANDREEA spunea...

Noi deocamdata n-avem planuri, dar sigur ne gaseste Ilana ceva de facut :D

PS. Am trecut pe "privat" blogul. Daca vreti sa ne mai cititi, trimite-mi o adresa de mail la care sa primesti o invitatie.

Zu spunea...

:-) hehehe, m-ai lovit: eu sunt chiar plecata din Bucuresti in acest weekend si acum scriu de la munte, pe laptop, asa ca am sa aman raspunsul pentru cand am sa ajung la computerul de acasa...

Multumesc pentru "doamna", dar eu sunt Zu si atat, ma simt mai bine asa si parca nu ma mai inrosesc asa de tare :D...

Danae spunea...

Tetris, abia astept sa vad despre ce este vorba. Deci ati fost la munte?

Mami de Ilana, da, vreau, vreau. Mailul meu este daniela.ene@gmail.com

Zu, in general le spun "doamna" cu multa simpatie si drag. Te citesc cu foarte, foarte mare placere, draga Zu. Distractie placuta la munte!!!

Zu spunea...

:-) multumesc, ca un compliment l-am interpretat si m-am bucurat de el... dar m-am si inrosit cumva caci ma simt de parca trebuie sa mai cresc nitel :D.

Si am raspuns la leapsa: am reusit sa fac o captura de desktop, gata! :D

Trimiteți un comentariu