marți, 1 iunie 2010

Repetiţie

Nu. Postarea aceasta nu este nici hazlie, nici lacrimogenă, cum poate unii s-ar aştepta.
E o postare cu imagini, câteva poze - de fapt - primite pe mail în dimineaţa asta de la o mămică la fel de emoţionată ca şi mine. De ce emoţii? Fiindcă deseară avem serbare. "Specenă" cum zice fii-mea, într-o logică numai de ea ştiută.
--------------------------------------------------

Locaţie: Sala de grupă mică.
Acţiune: Repetiţie serbare.
Protagonişti: Roxana şi colegii dumneaei.

Frunzuliţa mamii, în postură de Cuminţenia Pământului.


Alături de Răzvan.
Mulţumiri mămicii lui, de la care am primit toate aceste poze delicioase.


Aha! Greierii şi furnica!





Presupun că aici sunt fluturaşii.
Unde-i fii-mea?
Unde?
Oh, Doamne!
Ce face, oameni buni?
Doarmeeeeee???


Poză cuminte. Probabil făcută la început...

--------------------------------------------------
Aşadar, în după-amiaza asta e serbarea.
Bietele educatoare scapă.
Pot să recunosc că am emoţii?
Anunţ întreaga audienţă de pe-acum că mi-am pregătit batiste, fiindcă mă cunosc. Mai mult ca sigur o să bocesc.
Mi-amintesc prima serbare a Oanei când ţineam camera de filmat cu o mână (tremurândă), batista în cealaltă, ochii îmi lăcrimau, iar cu gura eram până la urechi. Necontrolabile acţiuni, cu toate că eram cât se poate de conştientă de cât de tâmpit arătam. Presupun că în seara asta povestea o să se repete. Ei, şi ce! Corect?
--------------------------------------------------
P.S. LA MULŢI ANI, COPII mari şi mici!!!

8 comentarii:

Lala spunea...

E delicioasa frunzulita pe scaun, odihnidu-se :)
Bafta la serbare si sa nu bocesti prea tare :)

Mami spunea...

Corect! :) Credeam ca numai mie mi se intampla asta.

Albinutza spunea...

Corect!!! Doamneee parca m-ai descris pe mine la Luca. Acum e gr mijl, dar Maria e gr mica, asa ca voi mai trage o portie de ras-plans:))
Delicioase poze! Bafta si asteptam impresii

tetris spunea...

Ce epuizata pare in poza aceea in care sta lungita :)
Succes diseara!
Si la multi ani!

Veronica spunea...

Hai mai...bietu copil daca era obosit, a tras si ea un puiuc de somn.
Bafta diseara. Sa nu plangi mult :)))

Paula spunea...

Eu am plans de Craciun uitandu-ma la serbare pe CD (pe vremea aia nu ne lasau inauntru ca era gripa in floare). Asa ca acum am scapat de bocit.
De data asta, n-au mai facut serbare, doar chef intern cu prajituri, suc, baloane si coifuri. Dar mi-ar fi placut si-o serbare...

Distractie placuta diseara la serbare!

dintimisoara spunea...

LA MULTI ANI FRUNZULITELOR! Danoooo , sa nu te dai cu rimel , sa nu uiti , da? :D
Bafta , succes si lasa emotiile pentru Oana , daca ea se poate plictisi la serbare si a tras un pui de somnic , tu de ce ai emotii?! :D
te pup , draga mea...si iti tin pumnii , sa iasa bine si frumos! :D

alexandrescudaniela spunea...

O pitica frumoasa foc ai tu acolo, mami! La multi ani! Sanatate si noroc! Pupam.

Trimiteți un comentariu