Final de weekend

Mi-am aruncat o privire către ceasul de perete. 22:15. Este târziu.
Nu-mi vine să cred că weekendul s-a terminat. A fost un weekend plin, ca de obicei.
Abia de câteva ore ne-am întors de la ştrand. Mă simt extenuată după ce am încercat să pun casa în ordine, să-mi hrănesc familia, să spăl frunzele şi, într-un final, să le trimit la culcare.
Abia acum am închis uşa la dormitor. Le-am dat instrucţiuni să închidă şi ele televizorul. Nu l-au închis, desigur, dar n-am nici chef şi nici putere să le mai fac observaţie.
Aşa că mă duc la bucătărie să mai stau de vorbă cu Cosmin în oarecare linişte.

Abia intru în bucătărie şi începe să ţiuie interfonul.
Mă uit uimită la Cosmin. El se uită aidoma către mine.
La ora asta????
Încerc să nu mă panichez şi apăs pe buton.
- Da?
- Bună seara. Poliţia.
Înţepenesc.
- Da??? Ce s-a întâmplat?
- Spuneţi-i soţului să coboare să încuie maşina.
Zdrang!!!
- Cosmiiiiinnnnnnnnn!!!!!!!!!!
Apare din bucătărie schimbat la faţă şi se năpusteşte pe uşa apartamentului.
Eu rămân nemişcată lângă interfon.

Maşina. Să încuie maşina? Deci mai există maşina. Asta e bine.
De ce s-o încuie?
EU n-am închis-o? Nu. Nu. Eu am închis-o.
Oana??? Oana n-a închis-o? Da. Asta e posibil. Iarăşi am uitat să o verificăm. M-am uitat doar la uşa Roxanei. Fir-ar!
De câte ore ne-am întors?
De vreo patru ore şi jumătate. Ooooooooo...! Asta nu-i a bună.
Ne-or fi luat ceva?
Se deschide uşa.
Intră zâmbindu-mi. Zâmbeşte. Zâmbeşte. E de bine. Zâmbeşte vinovat.
- Era larg deschisă uşa.
- Care?
- Uşa din faţă.
- Uşa mea?
- Nu. A mea.
Mi-a detaliat apoi discuţia cu cei doi poliţişti care ne păzeau maşina de vreo douăzeci de minute, cu doamna de la etajul opt care ne-a văzut din momentul în care am coborât din maşină... CU PESTE 4 ORE ÎN URMĂ!!!, am luat copilele, bagajele şi duşi am fost, iar ea a stat atârnată pe fereastră să ne păzească vizual roşioara... După care mi-a explicat cum poliţistul l-a certat prieteneşte şi l-a sfătuit asemenea să-şi pună alarmă, alarmă care - spuse poliţistul şmecher - strigă, domnule, la tine dacă nu ai închis uşile. Cam aşa (i-a mai trântit-o) strigă: "Încuie, mă, fraiere, uşa!" Şi Cosmin a înghiţit în sec, a zis mulţumesc frumos poliţiştilor, săru-mâna doamnei şi s-a întors cu coada între picioare acasă.
Asta a fost. Din nou.