Halloweenul printre frunze - Prima parte sau Concursul de dovleci

Care va să zică am trecut şi prin sărbătoarea asta.
E prima dată când familia noastră de frunze neaoşe participă la ... la ceva legat de Halloween.

Este joi. Oana tocmai a venit de la gimnastică şi e fericită. Ca întotdeauna.
Se zbenguie în sufragerie împreună cu soră-sa. Eu pregătesc masa. Apare. Se învârteşte de câteva ori în jurul meu, în timp ce eu încerc să o ocolesc elegant, ba cu farfuriile în braţe, ba cu oala de ciorbă.
Ea zglobie. Eu zâmbitoare.
La un moment dat, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori, îşi aminteşte:
- Mami, să ştii că mâine la ora şase, în sala de sport de la şcoala MEA, o să fie un concurs de dovleci de Halloween. Şi vreau şi eu să particip.
Eu fac faţa de "mamă şocată".
- Şi de unde dovleac, mami?
- Nu ştiu. Să cumpere tati!
Aha. Bună idee.
- Atunci, Oana, sună-l pe tati şi spune-i să nu vină acasă fără dovleac.
Sună. Probabil, la celălalt capăt tati face faţa de "tată şocat".
- De unde să iau eu dovleac?????
- Nu ştiu, tati. De la piaţă. De la supermarket. Habar n-am.
Pe la ora cinci apare victorios. Cară în braţe un dovleac.
La început l-am studiat. Apoi l-am mângâiat. Am decis că e treabă grea. Am deschis netul să mă documentez. Pfuiii! Haideţi, gata! Gata! Mă apuc de el!

Cam după vreo oră de scobit în admiraţiile şi încurajările lui Cosmin, îmi încolţeşte o întrebare:
- Cosmine, ia întreab-o tu pe Oana... cine i-a spus ei de concursul ăsta de dovleci?
Se uită uimit la mine, dar probabil realizează şi el că muncim ca disperaţii pentru că aşa ne-a spus... Oana...
- Oanaaaa!
- Da.
- Cine ţi-a spus despre concursul de dovleci? Doamna învăţătoare?
- Nuuuuuuuu. O fetiţă de la gimnastică.
Ta-na-nam!
Care va să zică, Cosmin a alergat prin toată piaţa, eu scobesc de peste o oră în mizeria asta de dovleac pentru că... Pentru că suntem doi aiuriţi, care nu s-au gândit să cerceteze? De-asta?
Scot mâna din dovleacul aproape gata curăţat şi încep să gândesc...
- Cosmine, eu o sun pe Aura.
(Aura este directoarea şcolii, pe care e musai să vă povestesc cum am descoperit-o. Dar asta altădată.)
- Sun-o!

Bâzzzzzz.
- Bună, Aura. Dana sunt. Fată dragă, te sun pentru că fii-mea mi-a povestit ca mâine ... bla-bla-bla... Aşa e?
Râde!!!! Râde tare!!!! Ups!
- Dano, tu scobeşte acolo dacă te-ai apucat. Numai că mâine la ora şase nu e niciun concurs. Avem ceva... o chestie... mâine la ora 12:00. Un concurs pe clase. S-au înscris clasele cu câte un dovleac. Dar, din câte ştiu, doamna voastră nu s-a înscris. Că doar am diplomele pe birou şi n-am văzut-o.
- Aoleuuuu. Şi eu ce fac acuma???
- Ştii ce, zice... Sun-o pe doamna învăţătoare. Povesteşte-i şi... poate se înscrie şi ea cu dovleacul tău.
- Hai că te pup, mersi de sfat. Sun acum.

Bâzzzzz.
- Bună seara, doamna învăţătoare. Mama Oanei sunt. Vă deranjez ca să vă povestesc ... bla-bla-bla...
Râde!!! Râde tare!!!!
- Doamnă, eu nu m-am înscris pentru că eu nu prea agreez sărbătoarea asta. Şi în plus, ar fi fost greu să decid cine să participe din partea clasei la concurs. Dar acum, dacă aţi început, o să ne înscriem şi noi. Aduceţi mâine dovleacul şi îl ducem şi noi la concurs.

Bâzzzzz.
- Auraaaa, am vorbit cu doamna învăţătoare. Mâine se prezintă cu dovleacul meu să se înscrie la concurs.
- Bine, dragă. Hai că sun organizatoarea să vă treacă pe listă. Tu adu mâine dovleacul. Spor la treabă. Vezi să-l faci frumos!
- Hai! Hai! Hai că mă apuc de treabă.

Am mai muncit vreo două ore. Mi-era jenă să mă prezint cu o caricatură... (Mă rog, figurativ vorbind, fiindcă oricum altceva decât o caricatură 3D nu este chestia asta. )

Şi uite-aşa, am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea dovleacului nostru. Acesta: