Coincidenţe?

Scena 1
Acţiunea se petrece într-unul din mall-urile din oraş, la petrecerea unei colege a Roxanei.
Copii mulţi. Părinţii aferenţi se înghesuie în jurul unor măsuţe de cafenea, în timp ce odraslele se zbenguie la locul de joacă.
E foarte târziu, am venit pe fugă de la birou, am îmbrăcat frunzele, ne-am aruncat într-un taxi şi am venit la petrecere.
În micuţa cafenea e semiîntuneric şi mă paşte un somn de nu vă pot povesti.
Lângă mine se aşează un tătic. Nu l-am văzut în viaţa mea. Pare cam stingher, dar aveam să descopăr curând că nu e chiar aşa.
Intru în vorbă cu mămicile de pe cealaltă parte a mesei, mămici pe care le cunosc de ceva vreme şi care au copiii colegi cu Roxănica. Le povestesc, desigur, câte emoţii am fiindcă frunza mai mare urmează să înceapă şcoala.
Tăticul de lângă noi intră în vorbă:
- Am auzit că fetiţa intră la şcoală.
- Da, mă uit pe sub sprâncene la el.
- La ce şcoală? întreabă tipul.
- La 15. Şi-l privesc de parcă nu înţeleg ce mai vrea şi ăsta.
- Ce clasă este? plusează.
- Clasa I, spun cu mândrie şi presupun că urmează să aflu că el e un tată cu experienţe vaste în domeniul şcolii, după care aveam să-l ignor.
- Daaa? Şi băiatul meu intră tot în clasa I.
- La ce învăţătoare? îl chestionez şi eu, brusc interesată, după tot tam-tam-ul pe care l-a presupus înscrierea în clasa doamnei învăţătoare.
- La doamna Oancea, vine răspunsul lui, foarte mândru de realizare.
- Daaaa? mă minunez de data asta eu. Şi noi tot acolo. Deci o să fim colegi.
- Daaaaaaa? se minunează şi tipul, cu zâmbetul laaaaarg pe faţă. Extraordinar, deci o să fim şi acolo colegi.
"Şi acolo?"... Cum adică? mă gândesc. Adică şi mai unde suntem colegi? La Roxana? Ar fi logic, îmi continui eu explicaţiile. Doar suntem la o petrecere a unei colege de la grădi a piticei. Îmi e jenă să îl întreb cum îl cheamă şi să recunosc că nu l-am văzut în viaţa mea, aşa că îi zâmbesc, ca să-i dovedesc cât de încântată sunt.
Hmmm...
La un moment dat le prind pe câteva mămici într-un colţ.
- Cine e tăticul care a stat lângă mine?
- Nu ştim. Chiar vroiam să te întrebăm pe tine, fiindcă am văzut că vorbeai cu el.
Foarte tare!
Până la urmă întreb mama sărbătoritei.
- Păi, e domnul D., tăticul Alessiei! aflu eu într-un final.
- Ah, da?!?! în continuare mi-e jenă să recunosc că nu ştiu cine este Alessia.
Acasă o întreb pe Roxana şi ea îmi comunică telegrafic numele complet al copilei. Gata. Am rezolvat enigma. Ştiu cu cine am vorbit. Pot să-i comunic lui Cosmin cum am stat eu de vorbă cu tipul care are băieţelul cel mare coleg la şcoală cu Oana şi pe cea mică colegă la grădi cu Roxana. Drăguţă coincidenţă.

Scena 2
Prima zi de şcoală.
Intru în curtea grădiniţei cu Roxana de mână. Urmează să o las pe ea în clasă şi apoi să alerg către şcoala (care, apropo, este gard lângă gard cu grădiniţa) şi să ajung la deschidere.
Pe aleea care duce spre intrarea în grădi mă intersectez cu cine credeţi?... Cu tipul meu. Aleargă în direcţie opusă. Ne salutăm şi ne strigăm peste umăr:
- Ne vedem în curtea şcoliii....

Scena 3
Am ajuns în curte. În curtea şcolii, care va să zică.
M-am întâlnit cu Oana şi Cosmin. Suntem emoţionaţi la culme.
Facem poze. Socializăm cu unul, cu altul şi ajungem în momentul în care doamna învăţătoare îşi strigă catalogul. Copii se aliniază să intre în clădire. Părinţii se înghesuie în spatele lor.
Lângă umărul lui Cosmin îl văd pe tipul meu. Zâmbeşte şi pare la fel de fleşcăit ca şi noi. E momentul să îi fac cunoştinţă cu Cosmin.
- Uite, dânsul e domnul D. care are băieţelul în clasă cu Oana şi fetiţa în clasă cu Roxana.
- Aaaaaa...
Perfect. Din momentul ăsta nu mai e tipul meu, ci tipul lui Cosmin. Schimbă impresii sau ce-or face ei acolo, fiindcă văd că au ce discuta.

Scena 4
Prima şedinţă cu părinţii de la şcoală.
Am ajuns mai devreme, dar şi alţi părinţi stau în cerc şi aşteaptă să vină învăţătoarea. Mă aşez lângă o mămică zâmbăreaţă.
Avem emoţii. Normal.
- Cum a fost prima zi?
- Ce au spus copilaşii?
Alea-alea...
La un moment dat, ea mi se confesează:
- Mi-a spus soţul că este aici la noi o mămică care are şi fetiţa cea mică în grupă cu cea mică a mea. Dar nu ştiu despre cine este vorba.
Mă uit în ochii ei şi-i mărturisesc:
- Eu sunt.
Ne îmbrăţişăm din priviri.
Oana e colega lui Mario, iar Roxana colega Alessiei. Yes!
Mamăăăă, ce de subiecte comune avem!!!
Trecem de la şcoală la grădi.
Până la urmă recunoaşte că ea m-a văzut pe la şedinţele de la Roxănica. Eu înghit în sec. N-o cunosc nici pe ea. De fapt n-o cunoşteam până în acel moment.
Mai bârfim niţel până ce începe şedinţa şi, la sfârşitul ei, ne schimbăm numerele de telefon.

Scena 5
Mă sună Oana. A fost a treia zi de şcoală şi astăzi i-a aşezat definitiv în bănci.
- Mami, voi sta în prima bancă.
- Foarte bine, mamă. E cea mai bună bancă. Şi cu cine stai? Tot cu Alexandra?
- Nu. Stau cu un băieţel, îl cheamă Mario. Şi are surioara colegă cu Roxănica mea.
Zâmbesc.

Dacă mă gândesc în urmă cred că trebuia să se întâmple.
Deseară o sun pe doamna şi pe tipul meu. Pe familia de zâmbăreţi.
Yes!