Update: Clasa a doua și clasa a cincea!!!

Gata! Suntem deja în tren. Cum care tren? Cel care a sosit și anul acesta cu vacanța. Ahaaa! Și voi tot aici sunteți? Excelent! Să pornim la drum, așadar.

În dimineața asta m-am așezat în fața calculatorului și mi-am amintit de promisiunea pe care am făcut-o, aceea de a așterne în câteva rânduri impresiile de după serbările de aseară.

Mi-e greu să încep și realizez că am în cap un vălmășag de stări și de sentimente și nu pot să adun ideile într-o logică coerentă.

În primul rând mă simt emoționată. Încet-încet, va trebui să mă obișnuiesc cu gândul că de-acum Oana a terminat ciclul primar și va intra în clasa a cincea. O priveam pe seară, după ce a venit de la festivitatea de premiere și mi s-a părut altfel... mare... radioasă... mulțumită... M-am simțit mândră și m-am întrebat din nou de ce trece timpul atât de repede...?!
Nu am putut fi alături de ea aseară, dar văzându-i pe ea și pe tati atât de îmbujorați la întoarcere, mi-am simțit sufletul tremurând. ”A fost foarte frumos! Frumos și emoționant!” a spus Cosmin.

A avut norocul să intre într-o clasă specială, cu copii excepționali, isteți, educați și frumoși. A avut norocul de a avea o doamnă învățătoare atât de specială, încât nu am destule cuvinte potrivite pentru a o descrie. I-a format atât de frumos, i-a unit într-un mănunchi de prieteni buni, le-a insuflat mândria de a aparține acestui colectiv, de a se bucura cu toții de reușitele oricăruia dintre colegi, de a se încuraja unii pe ceilalți, de a se simți siguri de ei și de a se autoaprecia.
Târziu în seară, am intrat în camera lor și am privit-o pe Oana. Era îngândurată și mi-a mărturisit că nu vrea să fie clasa a cincea. Se teme că va fi greu. E firesc ca necunoscutul să o sperie, se teme să nu mai fie protejată de atmosfera creată de Doamna ei, se teme de profesori, de exigența lor, de materiile noi și ar vrea-o înapoi pe Doamna. Nu se mai poate! A crescut, iar timpul curge insensibil înainte. Știu că va fi bine, totuși, deși ea nu înțelege asta. Ne are pe noi alături și are în interiorul ei atât de multe calități, încât va reuși să se bucure de realizările ei și în anii care vor urma.

   

Mă simt uimită atunci când o privesc pe Roxănica cea veselă, care acum nu mai este boboc, deja este clasa a doua. A doua!!! E mândră de ea, e fericită că a ajuns până aici și că a primit medalia de premiantă. E exuberantă printre colegii ei, printre prietenele ei și se bucură de tot ce i se întâmplă. Iar eu... mă simt împlinită. ”Mami, pot să fiu fericită? Mă simt tare fericită!” Poți, draga mea! E tot ce îmi doresc pentru ele, să le văd fericite!!!





Dar sunt și tristă. Sunt tristă pentru că, din nou, ne va aștepta un drum greu, cu multă muncă, cu griji și cu eforturi pe care le vom depune în echipă, care ne vor aduce nu numai realizări, vor veni și cu frustrări și insatisfacții.

Și mai sunt dezamagită. Da, sunt dezamăgită să realizez că nu toți oamenii sunt frumoși la suflet. Sunt dezamăgită din nou, am mai fost și voi mai fi, o să-mi treacă și de data aceasta, dar...

... Dar acum mă voi bucura de vacanța lor!

Ceea ce vă doresc și vouă!
O vară frumoasă!!!

 

Oana Clasa 1         

Oana clasa a 4-a

 

Oana serbarea clasei 1

Roxana serbarea clasei 1

După TREI ani...

Da, așa este... a trecut mult timp de când nu am intrat pe blog.
Mă simt stingheră șă redeschid ”agenda de umplut cu amintiri”. Totuși, simt că ar fi momentul. Sunt atât de multe întâmplări trecute care și-ar fi găsit locul între paginii acestei agende. Da, da, multe de tot! E prea greu să le reiau pe toate.
Ce-am mai făcut în această vreme?
Păi...

Roxana...
- A terminat grădinița.
- Apoi a început școala, cu noua și ”minunata” clasă pregătitoare.
- Și după încă un an, azi-mâine (la propriu) termină clasa 1.
Știe acum să citească, să scrie frumos și rapid, să povestească și, mai ales, să adune și să scadă. Cel mai mult pretinde că-i place matematica și sunt foarte mulțumită de evoluția ei, mai ales că meritul îi aparține chiar ei în cea mai mare măsură (Prietenii știu de ce!)
- Este extrem de relaxată în privința școlii și a rezultatelor, care - culmea! - sunt de top. Dar mă încântă faptul că le-a obținut fără să se streseze, ci doar din plăcere, nu din constrângere.
- E la fel de veselă, de haioasă, de sociabilă și de copilăroasă ca și până acum.

Oana...
- A terminat clasa 1, apoi pe-a doua, pe-a treia, toate cu rezultate excelente, cu teancul de diplome și medalii aferente sistemului tradițional ”gratuit” de învățământ românesc.
- ... E deja domnișoară. Termină clasa a patra, ba chiar a primit un ecuson pe care scrie ”Absolvent al ciclului primar” și i se pare extraordinar că va învăța după-amiaza de anul viitor.
Aseară a răsfoit manualele de clasa a cincea primite de la școală. A distrat-o manualul de Educație tehnologică și cel mai mult i-a plăcut că are rețete de pizza. Am stabilit ca de-acum înainte să se apuce de experimentat, așa că promit să imortalizez momentul în care voi mânca din primul ei preparat.
A trecut la manualul de Lb. română și s-a speriat de cazurile substantivelor. Apoi s-a gândit că ar fi bine să le învețe deja!!! Așa că s-a lămurit ce înseamnă cazul nominativ, acuzativ, ba chiar și despre dativ și genitiv a continuat. I-am explicat că e devreme, că n-are rost, dar a insistat, a spus că ”Nu strică!!!”. La final, însă, mi-a pus o întrebare extrem de pertinentă: ”La ce ne ajută în viață să știm în ce cazuri sunt substantivele dintr-o frază?” Să fiu sinceră, n-am știut să spun la ce ar putea să o ajute după ce își va da examenele la care ar putea să apară astfel de cerințe. Hmmm...
- S-a apucat de învățat engleza. Și-i place foarte mult, iar eu sunt extrem de încântată. Are un scop foarte bine fixat, pe care m-aș bucura să-l împlinească: vrea să devină medic veterinar în Australia. Exact așa! E fascinată maxim de emisiunile de pe Animal Planet. De-acolo i se trage idealul. Deci, da, vrea să învețe foarte bine limba engleză pentru ca să se descurce perfect în Australia.
- A trecut printr-o etapă în care a încercat să își împlinească dorința de a deveni cântăreață. S-a convins rapid că nu este suficient talentul, nici chiar dacă este împachetat în multă muncă, trebuie să ai și alte ”atuuri” pentru a ajunge să câștigi premii măcar (ca să nu ne aruncăm tocmai la trofee). Așa că am depășit perioada, cu amintiri și plăcute și dezamăgitoare, dar care i-au dat o lecție de viață și care au întărit-o.

În seara aceasta avem serbările. Fix la aceeași oră, dar, desigur, în locații diferite. Odată și-odată trebuia să ni se întâmple, că prea am avut noroc atâția ani.
După ce ne-am supărat, am împărțit cu tati atribuțiile, aparatele foto și copilele. Ne descurcăm noi și acum!

Mâine, poimâine vin cu amintiri, cu ceva concluzii și cu veselia că... IEEEEE!!!... INTRĂM ÎN VACANȚĂ!!!

Frunzăreli VI

9 martie... 2012

Astăzi am avut zi liberă și mi-am ocupat dimineața, după ce toți ai casei au plecat la grădi & școală & job cu prepararea măcinicilor. Mmmmm.... La ora prânzului, după ce oala cu măcinicii fierți împrăștia aburi aromați, iar cei copți se odihneau pe farfurie plini de miere și nuci, pe deplin mîndră de mine am plecat să iau copilele.
Mai întâi am trecut pe la școală, iar Oana a ieșit veselă și prima întrebare pe care mi-o pus-o a fost dacă am făcut măcinici.
- O, daaaaaaaa!!! i-am răspuns fericită de fericirea ei.
Am pornit apoi spre grădi să luăm frunza mică.
Când a văzut-o, Oana, țopăind, a testat-o rapid:
- Mami ne-a făcut o surpriză!!! Știi ce? Știi ce?
Roxana face ochii mari... apoi zâmbește larg... moment în care realizez că probabil și-a dat seama... și răspunde aproape strigând:
- Daaaaaaa... știuuuu.... a făcut MUCEGĂIȚI !!!!!!!!!!!!!!
Am deschis rapid dulăpiorul să caut hăinuța fetei...

-------------------------------------------------------------

Roxana are în weekenduri de completat fișe cu diverse cerințe pentru învățarea literelor.
Printre altele, are de decupat și apoi de lipit literele respective.
În general, nu solicită ajutor, dar recunosc că prefer să nu o las nesupravegheată.
În acest context, stau și admir cum, foarte atentă, ia bucățelele de hârtie și apoi le lipește pe pozițiile corecte.
Oana face teme și aruncă priviri interesate spre activitatea Roxanei. La un moment dat își închide caietul și se apropie de soră-sa.
- Pot să te ajut și eu să lipești? întreabă cu speranță.
Roxana ridică ochii și-i trântește:
- Nu, Oana, nu! Eu sunt LIPITOAREA !

Lista pentru Moş Crăciun

Capitolul I - Întâlnirea
A fost odată ca niciodată o fetiţă pe nume Lara.
Era Ajunul Crăciunului, iar Lara nu scrisese nicio scrisoare către Moş Crăciun.
Mai târziu plângea, deoarece credea că Moşul nu o să-i aducă nimic. Ce să facă?
Lara se uită pe geam cu ochii ei înlăcrimaţi. Şi ce credeţi că a văzut? A văzut nişte luminiţe ce zburdau vesele. Deodată cineva o strigă cu un glas vioi, în timp ce Lara vedea pe geam cum se apropie o luminiţă.

Capitolul II - Dialogul
- Lara, stai liniştită, pentru că Moş Crăciun îţi va aduce multe cadouri! zise spiriduşul.
- Cine mă strigă aşa din senin? întrebă Lara.
- Sunt eu, un Spiriduş!
- Eşti un spiriduş care îl ajută pe Moş Crăciun?
- Exact!
- Chiar o să îmi aducă Moşul cadouri?
- Normal! Doar eu îl cunosc foarte bine.

Capitolul III - Întâlnirea cu Moşul
- Ce zici, Lara, vrei să te ducem noi, spiriduşii, la Moş Crăciun ca să vorbeşti cu el?
- Nu e posibil... Dar voi chiar puteţi?
- Da!
- Atunci, bine!
Şi aşa, au ajuns la Moş Crăciun, străbătând multe ţări.
- Lara, Ce îţi doreşti? o întrebă Moşul.
- Păi, îmi doresc să fiu sănătoasă şi îmi mai doresc o carte de poveşti.

Capitolul IV - Multe cadouri
În timp ce se întorceau, Lara adormi, iar când au ajuns acasă, la ora 09:30 seara, ora de culcare a Larei, spiriduşii nu au mai trezit-o, ci au lăsat-o în pat.
Pe la ora 04:00 noaptea, Lara se trezi şi auzi un zgomot. Acel zgomot era sunetul unor paşi îndreptându-se spre pomul de Crăciun, iar apoi auzi un "Ho! Ho! Ho!".
Când s-a trezit dimineaţă, sub pom a găsit multe cadouri.

Oana Ene - 8 ani

Grupa mare şi Clasa a doua??? Ei, na!

Care va să zică... se termină anul şcolar şi vine vacanţa! Cu ce tren o vrea 'mneaei, dar tare bine-mi pare că vine.

Pâş-pâş, mă strecor din nou pe blog.
A fost stresant anul acesta. Mă uit la frunze şi mă minunez de cât de măricele s-au făcut ele. Pupă-le mama!

Întrebată pe stradă ce grupă este, Roxana a răspuns cu mândrie că-i GRUPA MARE. La mârâiala mea mirată, a ţinut să completeze, apostrofându-mă: "Aşa ne-a spus DOAMNA să spunem de-acum. Nu mai suntem grupa mijlocie. Pe-asta am terminat-o!" Coooorect!
Măi, şi-a fost din nou o serbare memorabilă.


Oh. Iar Oana? Oana termină clasa I. Ooooohhhh! Joi avem serbarea şi acolo. Mărturisesc că probabil o să lăcrimez oleacă. Dar n-o fi bai, nu?

Adică, vreau să vă spun că mai avem un popas şi-apoi oprim la gară să aşteptăm trenul care vine cu vacanţa.

Voi nu?

Sunt nervoasă

Deşi mi-am propus aproape zilnic, în ultima săptămână, să intru pe blog, n-am reuşit să mă adun.
Sunt nervoasă, nemulţumită şi preocupată.
Motivele sunt multe şi mi-aş dori să găsesc răgazul să detaliez cel puţin o parte dintre ele.

Deocamdată mă opresc la problema de astăzi.
Peste o oră voi fi prezentă AICI. Cadrele didactice nu au fost invitate. Mă voi duce în calitate de părinte, la solicitarea educatoarelor. Sunt iritată, sunt nervoasă şi descurajată în acelaşi timp.

...

Eu, Ghiocelul

Am deschis blogul după atât de multă vreme în care a stat şi m-a aşteptat. L-am regăsit prăfuit şi cam trist.
Totuşi, atunci când l-am redeschis, am zâmbit.
Din noiembrie... mda. Din noiembrie n-am mai scris nimic aici. Am revenit acum, odată cu primăvara. Sper... odată cu primăvara. Parcă-s un ghiocel. Eu, GHIOCELUL. Ha!

Iarna asta a fost... cum să spun ?... a fost... multă. Nu simţiţi la fel?

A fost şi plină. Plină de momente frumoase, pe care vreau să mi le amintesc acum.

Decembrie.
Am avut serbări. Serbări cu spiriduşi, cu luminiţe, cu beteală, cu zâmbete, colinde şi miros de brad.



Ne-am jucat cu zăpadă, ne-am dat cu săniuţele şi-am reuşit să facem chiar un mini-om de zăpadă. Avea şi mâini şi nas şi ochi, ba chiar şi nasturi avea.


Iarna asta a venit Moşul. A venit din nou, dragul şi bunul de el.
Ne-a adus cadouri, aşteptate sau nu, dar minunate. Cu siguranţă.



Deembrie-Ianuarie.
Apoi am fost la Braşov şi-am petrecut cel mai frumos Revelion dintotdeauna.
La mai multe!






Februarie.
Am sărbătorit-o pe frunza a mai mică. A împlinit 5 ani şi din acel moment se consideră "mare"... atunci când îi convine. În rest, e "încă mică".





Şi-am continuat să ne iubim între noi.



Aşa a fost iarna asta multă în Casa Frunzelor.

Acum vrem să ne bucurăm de primăvară.