Frunzele

Lista pentru Moş Crăciun

2011-11-07T10:49:00.003+02:00

Capitolul I - Întâlnirea
A fost odată ca niciodată o fetiţă pe nume Lara.
Era Ajunul Crăciunului, iar Lara nu scrisese nicio scrisoare către Moş Crăciun.
Mai târziu plângea, deoarece credea că Moşul nu o să-i aducă nimic. Ce să facă?
Lara se uită pe geam cu ochii ei înlăcrimaţi. Şi ce credeţi că a văzut? A văzut nişte luminiţe ce zburdau vesele. Deodată cineva o strigă cu un glas vioi, în timp ce Lara vedea pe geam cum se apropie o luminiţă.

Capitolul II - Dialogul
- Lara, stai liniştită, pentru că Moş Crăciun îţi va aduce multe cadouri! zise spiriduşul.
- Cine mă strigă aşa din senin? întrebă Lara.
- Sunt eu, un Spiriduş!
- Eşti un spiriduş care îl ajută pe Moş Crăciun?
- Exact!
- Chiar o să îmi aducă Moşul cadouri?
- Normal! Doar eu îl cunosc foarte bine.

Capitolul III - Întâlnirea cu Moşul
- Ce zici, Lara, vrei să te ducem noi, spiriduşii, la Moş Crăciun ca să vorbeşti cu el?
- Nu e posibil... Dar voi chiar puteţi?
- Da!
- Atunci, bine!
Şi aşa, au ajuns la Moş Crăciun, străbătând multe ţări.
- Lara, Ce îţi doreşti? o întrebă Moşul.
- Păi, îmi doresc să fiu sănătoasă şi îmi mai doresc o carte de poveşti.

Capitolul IV - Multe cadouri
În timp ce se întorceau, Lara adormi, iar când au ajuns acasă, la ora 09:30 seara, ora de culcare a Larei, spiriduşii nu au mai trezit-o, ci au lăsat-o în pat.
Pe la ora 04:00 noaptea, Lara se trezi şi auzi un zgomot. Acel zgomot era sunetul unor paşi îndreptându-se spre pomul de Crăciun, iar apoi auzi un "Ho! Ho! Ho!".
Când s-a trezit dimineaţă, sub pom a găsit multe cadouri.

Oana Ene - 8 ani

Grupa mare şi Clasa a doua??? Ei, na!

2011-06-14T15:19:00.006+03:00

Care va să zică... se termină anul şcolar şi vine vacanţa! Cu ce tren o vrea 'mneaei, dar tare bine-mi pare că vine.

Pâş-pâş, mă strecor din nou pe blog.
A fost stresant anul acesta. Mă uit la frunze şi mă minunez de cât de măricele s-au făcut ele. Pupă-le mama!

Întrebată pe stradă ce grupă este, Roxana a răspuns cu mândrie că-i GRUPA MARE. La mârâiala mea mirată, a ţinut să completeze, apostrofându-mă: "Aşa ne-a spus DOAMNA să spunem de-acum. Nu mai suntem grupa mijlocie. Pe-asta am terminat-o!" Coooorect!
Măi, şi-a fost din nou o serbare memorabilă.

Oh. Iar Oana? Oana termină clasa I. Ooooohhhh! Joi avem serbarea şi acolo. Mărturisesc că probabil o să lăcrimez oleacă. Dar n-o fi bai, nu?

Adică, vreau să vă spun că mai avem un popas şi-apoi oprim la gară să aşteptăm trenul care vine cu vacanţa.

Voi nu?

Sunt nervoasă

2011-03-31T12:53:00.001+03:00

Deşi mi-am propus aproape zilnic, în ultima săptămână, să intru pe blog, n-am reuşit să mă adun.
Sunt nervoasă, nemulţumită şi preocupată.
Motivele sunt multe şi mi-aş dori să găsesc răgazul să detaliez cel puţin o parte dintre ele.

Deocamdată mă opresc la problema de astăzi.
Peste o oră voi fi prezentă AICI. Cadrele didactice nu au fost invitate. Mă voi duce în calitate de părinte, la solicitarea educatoarelor. Sunt iritată, sunt nervoasă şi descurajată în acelaşi timp.

...

Eu, Ghiocelul

2011-03-23T11:47:00.008+02:00

Am deschis blogul după atât de multă vreme în care a stat şi m-a aşteptat. L-am regăsit prăfuit şi cam trist.
Totuşi, atunci când l-am redeschis, am zâmbit.
Din noiembrie... mda. Din noiembrie n-am mai scris nimic aici. Am revenit acum, odată cu primăvara. Sper... odată cu primăvara. Parcă-s un ghiocel. Eu, GHIOCELUL. Ha!

Iarna asta a fost... cum să spun ?... a fost... multă. Nu simţiţi la fel?

A fost şi plină. Plină de momente frumoase, pe care vreau să mi le amintesc acum.

Decembrie.
Am avut serbări. Serbări cu spiriduşi, cu luminiţe, cu beteală, cu zâmbete, colinde şi miros de brad.

Ne-am jucat cu zăpadă, ne-am dat cu săniuţele şi-am reuşit să facem chiar un mini-om de zăpadă. Avea şi mâini şi nas şi ochi, ba chiar şi nasturi avea.

Iarna asta a venit Moşul. A venit din nou, dragul şi bunul de el.
Ne-a adus cadouri, aşteptate sau nu, dar minunate. Cu siguranţă.

Deembrie-Ianuarie.
Apoi am fost la Braşov şi-am petrecut cel mai frumos Revelion dintotdeauna.
La mai multe!

Februarie.
Am sărbătorit-o pe frunza a mai mică. A împlinit 5 ani şi din acel moment se consideră "mare"... atunci când îi convine. În rest, e "încă mică".

Şi-am continuat să ne iubim între noi.

Aşa a fost iarna asta multă în Casa Frunzelor.

Acum vrem să ne bucurăm de primăvară.

Frunzăreli V

2010-11-18T08:26:00.005+02:00

- Oana, pe noi la grădi ne-a învăţat doamna să vorbim frumos. Vrei să-ţi spun?
- Da. Cum?
- De exemplu, te întreabă: A cui este această pălărie? Şi tu răspunzi: Această pălărie este a lui moş Neag.
- Aaaaa! Deci dacă eu te întreb: A cui este această coroniţă...
- Eu răspund: Această coroniţă este a lui nişte prinţese.

- Mami, ce pantofi frumoşi ai. Când or să-ţi rămână mici, mi-i dai mie?

Imaginaţie de Halloween

2010-11-05T10:07:00.004+02:00

Recunosc că după ce am văzut întrebările... crime, decizii extreme, bătăi... se potriveşte cu tema săptămânii trecute, adică de Halloween vorbesc. Nu?
Şi pentru că leapşa mi-a fost oferită de Amira, nu pot să nu o preiau. Pur şi simplu.

1.Eşti într-o situaţie unde drepturile individului nu există. Trebuie să alegi între Umilinţă şi Bătaie. Tu ce alegi şi de ce?
"Unde drepturile individului nu există"? Parcă recunosc "situaţia" asta. Sau... ţara... Nu? Ce aleg? Păi, instinctiv aş spune că aleg bătaia. Nu prea mă simt comod în atitudinea asta de persoană umilă. Dar... gândindu-mă că în momentul acesta chiar trec printr-o perioadă în care simt că drepturile individului nu există şi eu nu mă bat cu nimeni, ajung să îmi pun întrebări. Deci... pe cine să iau la bătaie? Sau... să declar că am acceptat umilinţa? Teribil!

2. 3+4= 5 este posibil?
Matematic vorbind, nu este posibil. Transpus în realitate, oh, da, din nefericire este posibil. Dacă întrebarea suna 3+4=10 aş fi răspuns că nu, nici aşa nu este posibil. Dar să-ţi dea o sumă în minus, pe-asta am văzut-o. De mai multe ori, chiar.

3. Dacă cineva mâine îţi pune pe masă 1 milion de euro şi îţi spune să omori pe cel mai bun prieten/ă, ai face-o?
Imaginaţie, imaginaţie... dar parcă nici aşa.

4. Eşti la un pas să îţi realizezi cel mai mare vis al tău. Pentru a reuşi trebuie să faci un compromis pe care în mod normal nu l-ai face. De reţinut este că de nu faci acel compromis s-a zis cu visul tău pentru todeauna. Ce faci?
Compromisuri am făcut, fac şi probabil că voi mai face. Dar nu pot să răspund cu siguranţă nici la o asemenea întrebare. Cine ştie? Eu nu.

5. Ai inşelat, furat vreodată?
La modul la care se poate răspunde penal, NU, nici una nici alta. În rest, în funcţie de interpretări, e posibil să fi făcut din amândouă. (De câte ori aduc coli de la birou, Oana mă ceartă că iaraşi am furat de la serviciu... Chestie de interpretare, cum spuneam.)

6. Ce părere ai despre zicala: ¨Creează-i unui om DORINŢA şi se va [beep] pe ele de principii, vise, etc” ?
(Asta e o zicală? N-o ştiam. )
E posibil.

7. Spui întotdeauna adevărul?
Eiii, nici chiar aşa. Nu-s ipocrită.

8. Ţi s-a făcut vreodată o observaţie negativă în pat? Dacă da, care a fost aceasta.
Am văzut multe răspunsuri la întrebarea această pe alte bloguri. Toate mi s-au părut pertinente. Răspunsul meu ar fi asemănător.

9. Eşti în situaţia de a decide într-o situaţie fără ieşire. Trebuie să ordoni moartea a unui milion de oameni pentru a salva alţi 5 miliarde. Dacă nu-i sacrifici pe cei 1 milion , atunci vor muri toţi. Care e decizia ta?
Asta e luată din filmele americane, da? N-am ce să răspund la aşa ceva. Nu pot să mă văd într-o asemenea postură.

10. Ce aplicaţie/formulă matematică ne poate da răspunsul =123456789 ?
Formulă? Dacă vă plimbaţi pe bloguri găsiţi multe răspunsuri.
Dar 123456789 + 0 = 123456789 ce are? Aaa, nu e formulă???

11. Pentru ce sumă ţi-ai închiria timp de o săptămână partenera/ul?
Acum să mă imaginez stăpân de sclavi? Sau matroană? Haide, mă... Cine a ales întrebările astea?

12. Dacă nu ai avea ce mânca, ai da în cap cuiva?
Vreau să cred că nu. Doamne ajută să nu fiu niciodată într-o astfel de situaţie.

13. Când ai făcut ultima oara sex şi cu cine?
Doar nu vă imaginaţi că am să răspund la aşa ceva?

14. Îţi prinzi partenerul în pat cu o altă persoană în timpul actului sexual. Cum reacţionezi?
Pa şi pusi. Îmi văd de viaţa mea.

15. Dacă ai fi Dumnezeu pentru o zi, care ar fi primele 7 lucruri pe care le-ai face?
Asta e blasfemie, oameni buni. Să mergem mai departe.

16. Dai bani la cerşetori?
Uneori. Nu foarte des.

17. Mâine e sfârşitul lumii. Ai 24 de ore la dipoziţie. Ce ai face în aceste 24 de ore?
Tot scenariu de film american. Zău aşa. Mi-aş strânge fetele în braţe.

18. Eşti într-o celulă de 2/2 cu încă un partener de 10 ani. În tot acest timp ai fost pus/ă la cele mai groaznice chinuri posibile. Într-o zi ţi se oferă posibilitatea de a scăpa de toate acestea. Trebuie doar să-i oferi cele mai goaznice chinuri colegului de celulă timp de 2 ani. Ce alegi? Să te chinuie în continuare sau să-l chinui tu pe colegul de celulă?
Idem Amira.

19. Într-o zi te sună cineva şi îţi spune că ştie cel mai groaznic secret al tău. Dacă nu-i dai ce şi cât vrea, va spune tuturor. Dacă s-ar afla, acel secret ar distruge tot ce ai clădit, ai pierde totul. Ce vei face în continuare?
Tot film american.
Răspunsul meu? Idem Amira.

20. O părere personală obiectivă despre autorul care ţi-a trimis leapşa. (minim 50 de caractere)
Amira? Spumoasă. Volubilă. Sensibilă. Inteligentă. Plină de surprize. Mamă minunată. Soţie faină. Frumoasă. Încrezătoare. Plăcută. Puternică. Specială. Sper din suflet să o cunosc pesonal.

Halloweenul printre frunze - Partea a doua sau Ale mele-s amândouă

2010-11-04T08:41:00.002+02:00

...
Sâmbătă. Petrecere de Halloween la Mall.
Dracula, Merlin şi două vrăjitoare.
Îngrămădeală.
"Ochi de vrăjitoare". "Muci de dragon". "Paianjen dezmembrat".
Fum... de efect.

O frunză e sus pe scenă şi bagă mâna în toate borcanele lui Merlin. Cealaltă stă pe scăunel.
Una se bagă în faţa cozii şi se pictează pe faţă. Cealaltă se retrage de la coadă, e prea mare. Stă şi înghite în sec.
Una primeşte cadou de la vrăjitoarele-ajutoare. Cealaltă nu mai apucă. Şi plânge.
Ale mele-s amândouă...

Halloweenul printre frunze - Prima parte sau Concursul de dovleci

2010-11-01T09:16:00.006+02:00

Care va să zică am trecut şi prin sărbătoarea asta.
E prima dată când familia noastră de frunze neaoşe participă la ... la ceva legat de Halloween.

Este joi. Oana tocmai a venit de la gimnastică şi e fericită. Ca întotdeauna.
Se zbenguie în sufragerie împreună cu soră-sa. Eu pregătesc masa. Apare. Se învârteşte de câteva ori în jurul meu, în timp ce eu încerc să o ocolesc elegant, ba cu farfuriile în braţe, ba cu oala de ciorbă.
Ea zglobie. Eu zâmbitoare.
La un moment dat, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori, îşi aminteşte:
- Mami, să ştii că mâine la ora şase, în sala de sport de la şcoala MEA, o să fie un concurs de dovleci de Halloween. Şi vreau şi eu să particip.
Eu fac faţa de "mamă şocată".
- Şi de unde dovleac, mami?
- Nu ştiu. Să cumpere tati!
Aha. Bună idee.
- Atunci, Oana, sună-l pe tati şi spune-i să nu vină acasă fără dovleac.
Sună. Probabil, la celălalt capăt tati face faţa de "tată şocat".
- De unde să iau eu dovleac?????
- Nu ştiu, tati. De la piaţă. De la supermarket. Habar n-am.
Pe la ora cinci apare victorios. Cară în braţe un dovleac.
La început l-am studiat. Apoi l-am mângâiat. Am decis că e treabă grea. Am deschis netul să mă documentez. Pfuiii! Haideţi, gata! Gata! Mă apuc de el!

Cam după vreo oră de scobit în admiraţiile şi încurajările lui Cosmin, îmi încolţeşte o întrebare:
- Cosmine, ia întreab-o tu pe Oana... cine i-a spus ei de concursul ăsta de dovleci?
Se uită uimit la mine, dar probabil realizează şi el că muncim ca disperaţii pentru că aşa ne-a spus... Oana...
- Oanaaaa!
- Da.
- Cine ţi-a spus despre concursul de dovleci? Doamna învăţătoare?
- Nuuuuuuuu. O fetiţă de la gimnastică.
Ta-na-nam!
Care va să zică, Cosmin a alergat prin toată piaţa, eu scobesc de peste o oră în mizeria asta de dovleac pentru că... Pentru că suntem doi aiuriţi, care nu s-au gândit să cerceteze? De-asta?
Scot mâna din dovleacul aproape gata curăţat şi încep să gândesc...
- Cosmine, eu o sun pe Aura.
(Aura este directoarea şcolii, pe care e musai să vă povestesc cum am descoperit-o. Dar asta altădată.)
- Sun-o!

Bâzzzzzz.
- Bună, Aura. Dana sunt. Fată dragă, te sun pentru că fii-mea mi-a povestit ca mâine ... bla-bla-bla... Aşa e?
Râde!!!! Râde tare!!!! Ups!
- Dano, tu scobeşte acolo dacă te-ai apucat. Numai că mâine la ora şase nu e niciun concurs. Avem ceva... o chestie... mâine la ora 12:00. Un concurs pe clase. S-au înscris clasele cu câte un dovleac. Dar, din câte ştiu, doamna voastră nu s-a înscris. Că doar am diplomele pe birou şi n-am văzut-o.
- Aoleuuuu. Şi eu ce fac acuma???
- Ştii ce, zice... Sun-o pe doamna învăţătoare. Povesteşte-i şi... poate se înscrie şi ea cu dovleacul tău.
- Hai că te pup, mersi de sfat. Sun acum.

Bâzzzzz.
- Bună seara, doamna învăţătoare. Mama Oanei sunt. Vă deranjez ca să vă povestesc ... bla-bla-bla...
Râde!!! Râde tare!!!!
- Doamnă, eu nu m-am înscris pentru că eu nu prea agreez sărbătoarea asta. Şi în plus, ar fi fost greu să decid cine să participe din partea clasei la concurs. Dar acum, dacă aţi început, o să ne înscriem şi noi. Aduceţi mâine dovleacul şi îl ducem şi noi la concurs.

Bâzzzzz.
- Auraaaa, am vorbit cu doamna învăţătoare. Mâine se prezintă cu dovleacul meu să se înscrie la concurs.
- Bine, dragă. Hai că sun organizatoarea să vă treacă pe listă. Tu adu mâine dovleacul. Spor la treabă. Vezi să-l faci frumos!
- Hai! Hai! Hai că mă apuc de treabă.

Am mai muncit vreo două ore. Mi-era jenă să mă prezint cu o caricatură... (Mă rog, figurativ vorbind, fiindcă oricum altceva decât o caricatură 3D nu este chestia asta. )

Şi uite-aşa, am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea dovleacului nostru. Acesta:

Ce mi s-a mai întâmplat...

2010-10-26T15:32:00.002+03:00

Am slăbit patru kilograme şi am stârnit invidia colegelor de la birou.
Mi-am cumpărat un super anticearcăn, care mă satisface.
Am descoperit terapia contra insomniei.
Mi-am făcut o mulţime de noi amice cu care mă conversez zilnic.
Sunt extrem de activă, nu îmi amintesc cum e să te plictiseşti.

Asta am descoperit că se întâmplă când eşti mămică de clasa I.

Frunzăreli IV

2010-10-06T13:56:00.002+03:00

Roxana: Mamaie! Mami e fiica ta?
Mamaia: Da, mamaie.
Roxana: Şi tati e fiicul tău?
Mamaia: ... Da, mamaie.

Oana: Mami, tu când îţi iei carnetul de şofer?
Eu: O să-mi iau. Mă apuc de învăţat.
Roxana: Mami, dar tu ştii să conduci.
Eu: Eiii... nu ştiu încă.
Roxana: Ba da. Ţi-aduci aminte când ai intrat cu maşina în gard? Ce super a fost! Deci ştii.

Astăzi...

2010-09-28T08:51:00.001+03:00

Promisiune taxată

2010-09-20T12:30:00.003+03:00

Cosmin fumează în bucătărie.
Oana intră şi îl vede:
- Tu când ai de gând să te laşi de fumat?
- Măi, tati, o să mă las...
- Da, da... O să te laşi când eu o să fiu în baston şi tu o să fii oale şi ulcele.
...

Întrebarea zilei

2010-09-17T13:37:00.004+03:00

Dimineaţa mea se poate spune că a fost standard în ultima săptămână.
Ies din casă, vijelioasă.
De mâna dreaptă o ţin pe Oana, care îşi cară trolerul după ea. Pe la mijlocul drumului, îl preiau eu, alături de mâna ei, în aceeaşi parte dreaptă.
De mâna stângă o am pe Roxana, ca are un mers de copil de 4 ani, cu paşi mici, legănaţi, ţopăiţi pe alocuri, sau chiar săritori de băltoace imaginare. Pe umărul stâng încerc să ţin geanta, care, desigur, cade la perioade regulate de câteva secunde. Toate astea îmi produc o deplasare uşor nefirească, ca în dansurile de prin discoteci. Reţineţi că în permanenţă sunt în deplasare.

Primul popas este la şcoală, unde plasez ghiozdanul în spatele Oanei, o pup şi-i transmit ce să facă, ce să nu facă după care o împing spre uşa şcolii. De acolo e pe cont propriu.

Continui alergarea, mult uşurată, către grădiniţă.
Pe traseu facem slalom printre zeci?.. sute?... mii de părinţi şi odrasle care în aceeaşi zonă împart aleile către două şcoli şi-un cămin.
(Ieri Roxana m-a întrebat: Mami, de ce ne grăbim? Se închide grădiniţa?)

Aveţi, deci, imaginea în faţa ochilor minţii. Da?

Ei bine, azi dimineaţă, fiind în acest moment al deplasării, primesc întrebarea zilei:
- Vreau să-mi explici ceva, mami. Cum a făcut Dumnezeu oamenii?

I-am promis o explicaţie amplă pentru seara aceasta.
Deci cum? Ce ar trebui să-i spun?

Coincidenţe?

2010-09-15T13:28:00.006+03:00

Scena 1
Acţiunea se petrece într-unul din mall-urile din oraş, la petrecerea unei colege a Roxanei.
Copii mulţi. Părinţii aferenţi se înghesuie în jurul unor măsuţe de cafenea, în timp ce odraslele se zbenguie la locul de joacă.
E foarte târziu, am venit pe fugă de la birou, am îmbrăcat frunzele, ne-am aruncat într-un taxi şi am venit la petrecere.
În micuţa cafenea e semiîntuneric şi mă paşte un somn de nu vă pot povesti.
Lângă mine se aşează un tătic. Nu l-am văzut în viaţa mea. Pare cam stingher, dar aveam să descopăr curând că nu e chiar aşa.
Intru în vorbă cu mămicile de pe cealaltă parte a mesei, mămici pe care le cunosc de ceva vreme şi care au copiii colegi cu Roxănica. Le povestesc, desigur, câte emoţii am fiindcă frunza mai mare urmează să înceapă şcoala.
Tăticul de lângă noi intră în vorbă:
- Am auzit că fetiţa intră la şcoală.
- Da, mă uit pe sub sprâncene la el.
- La ce şcoală? întreabă tipul.
- La 15. Şi-l privesc de parcă nu înţeleg ce mai vrea şi ăsta.
- Ce clasă este? plusează.
- Clasa I, spun cu mândrie şi presupun că urmează să aflu că el e un tată cu experienţe vaste în domeniul şcolii, după care aveam să-l ignor.
- Daaa? Şi băiatul meu intră tot în clasa I.
- La ce învăţătoare? îl chestionez şi eu, brusc interesată, după tot tam-tam-ul pe care l-a presupus înscrierea în clasa doamnei învăţătoare.
- La doamna Oancea, vine răspunsul lui, foarte mândru de realizare.
- Daaaa? mă minunez de data asta eu. Şi noi tot acolo. Deci o să fim colegi.
- Daaaaaaa? se minunează şi tipul, cu zâmbetul laaaaarg pe faţă. Extraordinar, deci o să fim şi acolo colegi.
"Şi acolo?"... Cum adică? mă gândesc. Adică şi mai unde suntem colegi? La Roxana? Ar fi logic, îmi continui eu explicaţiile. Doar suntem la o petrecere a unei colege de la grădi a piticei. Îmi e jenă să îl întreb cum îl cheamă şi să recunosc că nu l-am văzut în viaţa mea, aşa că îi zâmbesc, ca să-i dovedesc cât de încântată sunt.
Hmmm...
La un moment dat le prind pe câteva mămici într-un colţ.
- Cine e tăticul care a stat lângă mine?
- Nu ştim. Chiar vroiam să te întrebăm pe tine, fiindcă am văzut că vorbeai cu el.
Foarte tare!
Până la urmă întreb mama sărbătoritei.
- Păi, e domnul D., tăticul Alessiei! aflu eu într-un final.
- Ah, da?!?! în continuare mi-e jenă să recunosc că nu ştiu cine este Alessia.
Acasă o întreb pe Roxana şi ea îmi comunică telegrafic numele complet al copilei. Gata. Am rezolvat enigma. Ştiu cu cine am vorbit. Pot să-i comunic lui Cosmin cum am stat eu de vorbă cu tipul care are băieţelul cel mare coleg la şcoală cu Oana şi pe cea mică colegă la grădi cu Roxana. Drăguţă coincidenţă.

Scena 2
Prima zi de şcoală.
Intru în curtea grădiniţei cu Roxana de mână. Urmează să o las pe ea în clasă şi apoi să alerg către şcoala (care, apropo, este gard lângă gard cu grădiniţa) şi să ajung la deschidere.
Pe aleea care duce spre intrarea în grădi mă intersectez cu cine credeţi?... Cu tipul meu. Aleargă în direcţie opusă. Ne salutăm şi ne strigăm peste umăr:
- Ne vedem în curtea şcoliii....

Scena 3
Am ajuns în curte. În curtea şcolii, care va să zică.
M-am întâlnit cu Oana şi Cosmin. Suntem emoţionaţi la culme.
Facem poze. Socializăm cu unul, cu altul şi ajungem în momentul în care doamna învăţătoare îşi strigă catalogul. Copii se aliniază să intre în clădire. Părinţii se înghesuie în spatele lor.
Lângă umărul lui Cosmin îl văd pe tipul meu. Zâmbeşte şi pare la fel de fleşcăit ca şi noi. E momentul să îi fac cunoştinţă cu Cosmin.
- Uite, dânsul e domnul D. care are băieţelul în clasă cu Oana şi fetiţa în clasă cu Roxana.
- Aaaaaa...
Perfect. Din momentul ăsta nu mai e tipul meu, ci tipul lui Cosmin. Schimbă impresii sau ce-or face ei acolo, fiindcă văd că au ce discuta.

Scena 4
Prima şedinţă cu părinţii de la şcoală.
Am ajuns mai devreme, dar şi alţi părinţi stau în cerc şi aşteaptă să vină învăţătoarea. Mă aşez lângă o mămică zâmbăreaţă.
Avem emoţii. Normal.
- Cum a fost prima zi?
- Ce au spus copilaşii?
Alea-alea...
La un moment dat, ea mi se confesează:
- Mi-a spus soţul că este aici la noi o mămică care are şi fetiţa cea mică în grupă cu cea mică a mea. Dar nu ştiu despre cine este vorba.
Mă uit în ochii ei şi-i mărturisesc:
- Eu sunt.
Ne îmbrăţişăm din priviri.
Oana e colega lui Mario, iar Roxana colega Alessiei. Yes!
Mamăăăă, ce de subiecte comune avem!!!
Trecem de la şcoală la grădi.
Până la urmă recunoaşte că ea m-a văzut pe la şedinţele de la Roxănica. Eu înghit în sec. N-o cunosc nici pe ea. De fapt n-o cunoşteam până în acel moment.
Mai bârfim niţel până ce începe şedinţa şi, la sfârşitul ei, ne schimbăm numerele de telefon.

Scena 5
Mă sună Oana. A fost a treia zi de şcoală şi astăzi i-a aşezat definitiv în bănci.
- Mami, voi sta în prima bancă.
- Foarte bine, mamă. E cea mai bună bancă. Şi cu cine stai? Tot cu Alexandra?
- Nu. Stau cu un băieţel, îl cheamă Mario. Şi are surioara colegă cu Roxănica mea.
Zâmbesc.

Dacă mă gândesc în urmă cred că trebuia să se întâmple.
Deseară o sun pe doamna şi pe tipul meu. Pe familia de zâmbăreţi.
Yes!

Daaa, AM ÎNCEPUT!

2010-09-14T09:41:00.008+03:00

E ora 7:30 în ziua cea mare, mult-aşteptata!

Mai întâi am debarcat frunza cea mică la grădi. E mândră foc. Are motive, doar e deja grupa mijlocie.

Apoi am alergat spre curtea şcolii. Tati şi Oana erau deja acolo. Bucurie mare. Emoţii cât şcoala. Îmbrăţişări cu foştii colegi de grădi.

Apoi am intrat în clasă, boboceii fericiţi, iar noi, părinţii, tremurând şi cu lacrimi în ochi.

Şi când am aşteptat-o la terminare, mi-a spus, foarte sigură pe ea:
- Mami, nu trebuie să mai ai emoţii pentru că mi-a plăcut mult.

Şi-am recuperat-o apoi şi pe Roxănica şi am plecat spre casă.
Fericite!

Vulpea şi ...

2010-09-09T20:12:00.007+03:00

M-am enervat întreaga vacanţă de vară din cauza Hannei Montana care le-a furat frunzelor toate privirile chiar şi atunci când ar fi trebuit să fie atente ba la mine, ba la tati, ori să se îmbrace sau să facă orice altceva. Da. M-am supărat. Tare m-am supărat. Şi, în ciuda lacrimilor pe două voci, a protestelor şi a rugăminţilor fierbinţi, n-am cedat. Am luat decizia cu care am ameninţat de multă vreme. De prea multă vreme, de fapt. Ce-am făcut? Am şters Disney Channel din lista de programe.
Ştiu. Probabil mă veţi felicita. Mersi. Mersi.
În schimb (pentru că a trebuit să ofer ceva în schimb... eh, n-am fost tocmai de neclintit) am promis câte un desen Disney pe seară.
Mi-am făcut-o cu mâna mea. Ei, nu, nu regret.

Buuun.
Şi acum, făcând această introducere explicativă, să revin la ceea ce vroiam să povestesc.

Sosesc acasă victorioasă, ştiind că mi-am ţinut promisiunea şi le anunţ pe frunze:
- V-am adus un desen animat frumos, Vulpea şi copoiul.
Urmează aclamaţii, exclamaţii, urale şi alea-alea.
În câteva minute vine asaltul:
- Haide, ne pui desenul? Haide, mami. Abia aştept să-l văd. Haide. Haide.
Cu greu reuşesc să le smulg îngăduinţa de a-mi acorda un răgaz să-mi schimb hainele şi să fac un duş.
Când ies din baie, frunzele mă aşteaptă nerăbdătoare. Roxana deja e disperată:
- Haide, mami, pune-ne Vulpea şi popoiul.
Mă pufneşte râsul, dar ca o mamă serioasă ce-s (câteodată) explic, cu voce blândă:
- Co-poiul, Roxana, nu po-poiul.
Oana zâmbeşte cu un aer superior.
- Aaaaaaaaaa... n-am ştiut. Bine. Pune-ne Vulpea şi cocoiul.
Oana izbucneşte în râs. La fel şi eu, dar îmi revin şi folosesc din nou tonul de mamă-pedagog:
- Nu, Roxana, CO-PO-IUL. Uită-te la mami. CO-PO-IUL. CO-PO-IUL.
Se uită copilul, ce să facă? CD-ul e tot la mine. Pare interesată. Dar...
- Da. Da. Bine. Bine, cum zici tu. Pune-l odată şi du-te la masă că ţi-e şi ţie foame.
M-am dus. Am eliberat ringul.

2 septembrie 2010

2010-09-03T10:27:00.006+03:00

7 ani

Şi-a dorit un microscop. L-a primit pentru că merită, pentru că e isteaţă şi dornică să afle.

Şi-a dorit trotinetă. A primit-o pentru că merită, pentru că e o sportivă şi o ambiţioasă.

Şi-a dorit o petrecere cum n-a mai făcut nimeni. A primit-o, într-un loc unic, acolo unde îi place mult să meargă. Pentru că merită, pentru că vrea să fie specială.

Şi-a dorit clovn. A avut pentru că a meritat, pentru că a vrut să fie veselă de ziua ei.

Şi-a dorit să fie sărbătorită. A primit un tort frumos, cadouri superbe, compania foştilor colegi de grădi şi a prietenilor. Pentru că merită.

A meritat toate eforturile. Este copilul nostru, o iubim enorm şi vrem să fie FERICITĂ. Şi ea şi Roxănica.

------

P.S. Răspuns la leapşa de la Tetris.

7

2010-09-02T00:30:00.000+03:00

Mai avem puţin...

2010-09-01T10:44:00.002+03:00

Le-am trezit. Le-am hrănit. Le-am îmbrăcat. Şi-am plecat.

Am ajuns. Am stat la coadă. Am socializat. Le-am luat!!!

Am probat. Am tot probat. Am schimbat nasturii. Am făcut tivuri. Am privit o frunză extrem de fericită şi mi-am umplut sufletul de bucurie, emoţie, mândrie...

Avem uniforma.
Avem ŞI uniforma.

Mai avem puţin...

Ieri

2010-08-16T09:21:00.005+03:00

Ieri familia noastră a împlinit 12 ani.
Ieri am sărbătorit-o pe Maria noastră.
Ieri a fost tare frumos.
La mulţi ani tuturor celor care s-au sărbătorit alături de noi ieri!

IERI A FOST SĂRBĂTOAREA NOASTRĂ!

Despre clovnăreală

2010-08-13T17:41:00.007+03:00

La petrecerea lui Dragoş a venit un clovn. O cloavnă, de fapt. Oana s-a îndrăgostit.
- Mami, la ziua mea, îmi iei şi mie un clovn? Te roooggg!
Am decis. Îi iau clovn.
Cum la supermarket n-am găsit, însă am un tată de frunze în dotare, l-am delegat pe el să-i caute clovn.
A găsit, săracul. Tare greu a găsit. O zi de telefoane şi a reuşit să bată palma.
Clovnii ăştia de Buzău nu s-au lăsat uşor. Cică-s foarte solicitaţi. Cât pe-aci să apelăm la un clovn de capitală. Da' era cam scump. Şi noi, cu bugetele reduse cu douăşcinci la sută, nu am picat la târguială.
În sfârşit... am rezolvat. I-am luat o cloavnă de Buzău.
Da' îi surpriză. Să nu-i spuneţi Oanei.

Concluzia lui Cosmin?
Bună afacere clovnăreala asta, dom'le!

Pregătire de somn BUN

2010-08-12T10:32:00.004+03:00

Casa frunzelor, miercuri seara, ora zece trecute fix.

Nu. Nimeni n-a băut nimic altceva decât apă.
Parol!
Pur şi simplu... ăştia suntem noi.

Final de weekend

2010-08-09T15:25:00.011+03:00

Mi-am aruncat o privire către ceasul de perete. 22:15. Este târziu.
Nu-mi vine să cred că weekendul s-a terminat. A fost un weekend plin, ca de obicei.
Abia de câteva ore ne-am întors de la ştrand. Mă simt extenuată după ce am încercat să pun casa în ordine, să-mi hrănesc familia, să spăl frunzele şi, într-un final, să le trimit la culcare.
Abia acum am închis uşa la dormitor. Le-am dat instrucţiuni să închidă şi ele televizorul. Nu l-au închis, desigur, dar n-am nici chef şi nici putere să le mai fac observaţie.
Aşa că mă duc la bucătărie să mai stau de vorbă cu Cosmin în oarecare linişte.

Abia intru în bucătărie şi începe să ţiuie interfonul.
Mă uit uimită la Cosmin. El se uită aidoma către mine.
La ora asta????
Încerc să nu mă panichez şi apăs pe buton.
- Da?
- Bună seara. Poliţia.
Înţepenesc.
- Da??? Ce s-a întâmplat?
- Spuneţi-i soţului să coboare să încuie maşina.
Zdrang!!!
- Cosmiiiiinnnnnnnnn!!!!!!!!!!
Apare din bucătărie schimbat la faţă şi se năpusteşte pe uşa apartamentului.
Eu rămân nemişcată lângă interfon.

Maşina. Să încuie maşina? Deci mai există maşina. Asta e bine.
De ce s-o încuie?
EU n-am închis-o? Nu. Nu. Eu am închis-o.
Oana??? Oana n-a închis-o? Da. Asta e posibil. Iarăşi am uitat să o verificăm. M-am uitat doar la uşa Roxanei. Fir-ar!
De câte ore ne-am întors?
De vreo patru ore şi jumătate. Ooooooooo...! Asta nu-i a bună.
Ne-or fi luat ceva?

Se deschide uşa.
Intră zâmbindu-mi. Zâmbeşte. Zâmbeşte. E de bine. Zâmbeşte vinovat.
- Era larg deschisă uşa.
- Care?
- Uşa din faţă.
- Uşa mea?
- Nu. A mea.
Mi-a detaliat apoi discuţia cu cei doi poliţişti care ne păzeau maşina de vreo douăzeci de minute, cu doamna de la etajul opt care ne-a văzut din momentul în care am coborât din maşină... CU PESTE 4 ORE ÎN URMĂ!!!, am luat copilele, bagajele şi duşi am fost, iar ea a stat atârnată pe fereastră să ne păzească vizual roşioara... după care mi-a explicat cum poliţistul l-a certat prieteneşte şi l-a sfătuit asemenea să-şi pună alarmă, alarmă care - spuse poliţistul şmecher - strigă, domnule la tine dacă nu ai închis uşile. Cam aşa, i-a mai trântit-o, strigă: "Încuie, mă, fraiere, uşa!" Şi Cosmin a înghiţit în sec, a zis mulţumesc frumos poliţiştilor, săru-mâna doamnei şi s-a întors cu coada între picioare acasă.
Asta a fost. Din nou.

Frunzele-n weekend

2010-08-02T15:44:00.007+03:00

VESTE REA - Finii noştri divorţează. Fără drept de apel.
ŞTRAND - Apa naşpa. N-am îndrăznit să intru în bazin. Plutea ceva...
GRĂDINĂ - Am început să culeg roşiile îngrijite de mine. Copilaşii mamei...
DESPĂRŢIRE? ELIBERARE? TEST? - Mi-am lăsat frunzele la ţară, la socri. E pentru prima dată şi întâia oară când se întâmplă asta. De aia nici nu ştiu ce sentiment mă încearcă mai profund. (Vă ţin la curent.)

Aşa a fost weekendul acesta. În mare. Restul...? Chestii neimportante.

Începe

2010-07-30T13:17:00.004+03:00

Ieri am primit un telefon.
S-au afişat listele la şcoală.
Numele fiică-mii l-am citit printre lacrimi.
"Clasa I - An şcolar 2010/2011"
Mergem să li se ia măsurile pentru uniforme.
Nu pot fi prea coerentă.
Sunt emoţionată... rău... rău... rău...
Începe...

Imortele

2010-07-26T09:51:00.002+03:00

Da. Am fost şi la ştrand.
Nu. La biliard n-am mai ajuns.
Weekendul a fost plin. Plin rău. Şi frumos.

Premiu...Leapşă...de weekend

2010-07-23T12:23:00.009+03:00

M-a nimerit Tetris tare bine. Fiindcă azi e vineri. Tocmai am încheiat o şedinţă naşpa şi căldura din birou mă doboară. Mă gândeam că ar fi cazul să mai scriu pe blog, să dau de ştire că încă răsuflu. Greu, dar bine că mă descurc. Să răsuflu adică. Hai că devin aberantă. Pe bune că de vină e canicula.
Şi cum mă gândeam eu aşa la blog... la intenţia de a vă explica că nu, n-am plecat la mare, dar cine ştie, poate-poate... am văzut că draga de Tetris mi-a transmis o leapşă şi-un premiu. M-am înviorat puţintel, numai atât cât să simt iaraşi că degetele se mişcă pe tastatură.
Mersi tare frumos pentru premiu. Nu cred că îl merit pentru ce scrie acolo, dar e plăcut să ştii că cineva se gândeşte frumos la tine. Corect?

Îl ofer mai departe tuturor celor care se află în lista mea de bloguri. Pe toate le citesc cu drag şi de la toate mă inspir. Nu, chiar nu pot să aleg doar câteva.
Aşa. Cum vă spuneam, este şi-o leapşă pe care am preluat-o. E uşoară, haioasă, cu alte cuvinte numai potrivită pentru ziua de vineri şi moleşeala pe care o am.
Ce imagine am pe desktop / laptop?
La birou, uite pe-asta :

Banală, banală, banală.
Acasă... He! He! He! Logic că le am pe frunze. O poză făcută la mare, acum doi ani. Poza asta:

Dar voi? Voi ce imagine aveţi pe desktop/laptop?
Întrebarea e pentru Liliac, Mara, Green (chiar sunt dornică să văd ce imagine ai ales din multitudinea de frumuseţi pe care le ai) şi pentru doamna Zu. Este şi pentru oricine altcineva mai doreşte, mai pofteşte.
-------------------------------------
Mai am o oră şi termin programul. Uraaaaa!
Ce faceţi în weekend?
Ce planuri aveţi?
Ce? Ce?

La mine weekendul următor arată cam aşa:
ŞTRAND
ANIVERSARE
BILIARD
GRĂTAR LA CURTE

Sună bine, este? Dar la voi? La voi cum sună?

Milogeală

2010-07-19T11:50:00.004+03:00

Da. Ştiu. Am fost la mare.
Dar sunt o calică. Îmi place la nebunie marea. Îmi place să mă plimb.
Şi ce?
M-am gândit să încerc "marea cu degetul". Şi la propriu şi la figurat.
Aşa că, uite, m-am înscris aici, la un concurs on-line.
Nu prea cred în şansele mele, recunosc. Niciodată n-am avut baftă la de-astea. Dar n-am putut să rezist.
Mai vin să mă milogesc şi pe blog: Daţi-mi şi mie un vot!
Se poate? Promit să nu mai fac.

SALUT si Multumesc

....

"Prea mult"

2010-07-15T12:58:00.003+03:00

Aseară, copila mea de nici patru ani şi jumătate m-a întrebat:
- Mami, e greu să naşti copii? Te doare?

Şi acum sunt şocată.
Am încercat pe cât posibil să nu aibă niciuna dintre ele acces la informaţii care mi-au părut a fi "prea mult" pentru vârsta lor. Am sperat să le pot păstra pure pentru mai mult timp. Nu ştiu dacă a fost bine sau rău. Dar, presupun, a fost inutil.

Nu am aflat ce anume a provocat această întrebare. Nu a ştiut să îmi explice.

A trebuit să îi răspund, totuşi. I-am spus doar că nu, nu doare şi că este minunat să ai copii.

Încă nu sunt pregătită pentru cât de repede se desfăşoară viaţa...

PseudoJurnal de Vacanţă 2010 (3)

2010-07-14T13:06:00.005+03:00

PseudoJurnal de Vacanta 2010 (2)

2010-07-13T11:05:00.007+03:00

Restanţieră fiind la completarea PseudoJurnalului meu, m-am remontat vitejeşte şi-am gândit o postare compactă, în care să vă povestesc eu, scurt-scurtuţ, cum s-au petrecut doar două dintre acele momente care vor deveni amintiri de-adus aminte peste timp.
-----------------------------------
Prima vară în care Roxănica a cutezat să încerce marea.
Mai întâi timid:

Apoi cu aere de mare cunoscătoare:

-----------------------------------
Curajoasele mamii, mari amatoare de senzaţii tari....
Adică... uite despre ce e vorba (mă rog, atât cât se poate înţelege din imagini), au vrut în baloane, pe apa unei piscine, în timp ce eu mi-am ros unghiile şi am jucat o bătută din picior, iar tatăl lor, a mestecat două ţigări pe post de terapie.

Ştiu, ştiu... nu se distringe mai nimic. Fir-ar!
-----------------------------------

LA MULŢI ANI, soţul meu!

-----------------------------------
Deocamdată atât.

PseudoJurnal de Vacanta 2010 (1)

2010-07-04T09:50:00.004+03:00

Ploaia de afară mi-a spălat tot entuziasmul plecării. Văd şi la el fix aceeaşi stare.
Doar frunzele-s fericite. Valuri. Colace. Nisip. Scoici. Oacua Magic. Telegondola. Numai despre ele vorbesc.

E deja sâmbătă dimineaţă.
Am reuşit să finalizez bagajele. Am fost precaută şi-am luat cu mine haine groase. Acolo cică plouă...

Pe drum... plouă şi e înnorat.
Mi-a înţepenit gâtul uitându-mă în sus, pe cer, în căutarea unei spărturi în valul de nori.
Şi ce credeaţi? L-am găsit. Da! Da! Da! Câteva raze firave ne-au luminat parbrizul. Instantaneu ne-am reamintit că plecăm la mare. Şi-am zâmbit larg cu toţii.
Până în Mamaia soarele a câştigat lupta cu norii. Hai-de Soa-re-le! Hai-de Soa-re-le!

Ne-am cazat, ne-am echipat şi restul primei zile a fost aşa:

Gata!

2010-07-02T21:37:00.002+03:00

Suntem negri (trei mai mititei şi-unul măricel).
Suntem relaxaţi.
Suntem binedispuşi.
Suntem obosiţi.
Suntem acasă.

Revin cu poze şi poveşti de la marea noastră cea mare, de la oacua magic şi de la Pisica Neagră.

Început de concediu

2010-06-23T11:12:00.003+03:00

Am intrat în concediu.

Eu.
Am avut conjunctivită. La propriu am devenit "baba-oarba" timp de o săptămână. O-ri-bil!
Acum sunt bine.

El.
Are o bubă lângă cot. Se poate plânge că îl "doare-n cot". Şi chiar se plânge. Iar eu trebuie să-l oblojesc. (Bine că nu mai sunt "oarbă".)

Ele.
A mai mică, precum în filmele cu Stan şi Bran, s-a aruncat pe pat şi s-a scurs pe partea cealaltă. În concluzie, şi-a julit faţa de covor. Are nişte coji de-a lungul obrazului de parcă-i o mască de carnaval.
A mai mare e bine. Doamne ajută!

Sâmbătă plecăm la mare.
Fac abstracţie de ploaia de afară. Şi aşa sunt deprimată suficient.
Geamantanele stau deschise în sufragerie. Trebuie să le umplu.
Deocamdată fac lista.
Asta fac.
Adică... de-ASTEA fac.

Dar îs bine!
Ceea ce vă doresc şi vouă. (Vorba ceea!)

Finalul

2010-06-14T11:40:00.007+03:00

Au fost emoţii.
Au fost zâmbete.
Au fost lacrimi.
Au fost îmbrăţişări.
Au fost regrete şi-au fost speranţe.
Au fost cântece şi versuri şi dansuri.
Au fost râsete.
A fost tare frumos!
Au devenit... amintiri.

Şosetele

2010-06-08T15:57:00.002+03:00

Mă opresc instant din drum când văd picioarele goale ale Roxanei.
Sunt o mamă stresată pe tema asta, recunosc. Mi se trage de la ultimele infecţii urinare care m-au costat griji, griji şi pe lângă multe alte griji, câteva nopţi nedormite.
- Roxana, mergi la tine în cameră şi pune-ţi şosete.

După câteva minute trec iarăşi prin zonă. Observ aceleaşi lăbuţe goale.
- Roxanaaa, mergi şi pune-ţi şosete.
Se opreşte din joacă, se întoarce şi mă priveşte.
Îi zâmbesc, sigură că a înţeles mesajul.
Şi plec.

Ajung din nou lângă ele pentru a treia oara. Picioarele sunt goale.
Ridic tonul:
- Roxanaaa, ce am zis eu? De ce nu ţi-ai pus şosete? Vrei neapărat să răceşti? Te rog mergi şi încalţă-te. Să nu mai zic o dată.
Plec, deja furioasă.

Revin. E tot desculţă.
Simt că am un nod în gât.
- Roxanaaaaa! De ce nu ţi-ai pus şosete???
- Ba mi-am pus.
Tensiunea mea e foarte suuuuuussssss.
- Roxanaaaaaa!!! De ce mă minţi??? Unde sunt şosetele??? Nu văd nicio şosetă.
- Nu le vezi tu, pentru că sunt invizibile. De-aia.
Şi mi-a întors spatele.

Să zâmbesc?
Să mă enervez?
M-am dus şi i-am adus şosete.

Ce bine e la bloc!

2010-06-04T08:24:00.011+03:00

Celor care locuiţi la bloc, nu-i aşa că vă place muuult asta?
Aventurile pe care le poţi trăi atunci când duci o astfel de viaţă în comun sunt de neegalat.

Dar, ştiţi cum e cu canalele şi cu "locuitorii" lor ocazionali?
Nu vedeţi legătura?
Vă explic imediat.

În spatele blocului nostru există o gură de canal a Regiei Autonome Municipale (ăia cu căldura, adică). Fiindcă nu are capacul închis, toată iarna, în interiorul canalului în cauză sălăşluiesc diverse personaje. Uneori mai apare câte o maşină de poliţie, îi mai adună, dar în maxim două-trei zile ei revin liniştiţi la canalul lor călduros şi puturos.
Nenorocirea nu ar fi neapărat gălăgia pe care o fac în toiul nopţii când se îmbată şi se iscă scandaluri verbale multicolor. Sau nu ar fi, neapărat, faptul că ne este teamă să parcăm maşina în zona gurii de canal transformată în locuinţă. Ori faptul că din când în când agresează verbal trecătorii şi nu îndrăznim să ieşim cu frunzele pe acolo. Pe toate acestea ne-am învăţat fie să le evităm, fie să le considerăm ca fiind de nerezolvat şi să le tratăm ca atare.
Nu. Cea mai mare problemă pe care ne-o provoacă vecinii noştri ocazionali este faptul că atunci când afară este frig, fac focul în canal. Da!
Adună tot felul de cartoane de prin gunoaie ori haine vechi şi le dau foc ca să se încălzească. Numai că se întâmplă ca focul să scape de sub control.
Ce fac ei atunci? Fug precum iepurii din canal şi...
Focul ce face? Păi, arde ţevile de canalizare. Arde şi vata minerală (câtă o mai fi).
Şi ce rezultă? Rezultă fum. Mult, mult, mult fum!
Şi fumul ce face? Uite-aşa, pâş-pâş, fumul porneşte într-o călătorie. Mai întâi o ia prin canal, apoi ajunge la subsolurile blocurilor, apoi urcă, urcă prin ghene şi ajunge ... unde? În apartamentele noastre ajunge!
S-a întâmplat din nou.
Tragedia este că se întâmplă noaptea. Şi se pare că în nopţile acestea a fost din nou prea frig, iar ei au revenit şi s-au gândit să se încălzească în canal, făcându-şi focul.

Dormeam. L-am simţit pe Cosmin cum sare din pat şi deschide cu viteză uşa balconului. I-o fi cald, am gândit, adormită.
- Trezeşte-te! Trezeşte-te! Iar au dat ăştia foc!
Atunci abia am realizat că mă ustură gâtul şi că miroase a fum.
Am deschis ochii şi am văzut că prin întreaga cameră pluteau norişori de fum gri. Doamne, ce urât mirosea!!!
- Fetele!!!!
Dormitorul lor este chiar lângă baie, iar fumul ieşea vălătuci din ghena băii.
Ne-am repezit în dormitorul frunzelor. Din fericire, uşa lor este destul de etanşă, aşa că dormeau liniştite. Am încercat să le trezim, dar n-am avut succes.
Ne-am gândit că dacă, oricum, la ele în cameră este mult mai bine, să le mai lăsăm să doarmă. Am ieşit încet şi am aşezat perne în jurul uşii dormitorului, să încercăm să oprim intrarea fumului.
- Au venit pompierii, mi-a strigat de pe balcon.
Din canal ieşea fum. Mult, mult, mult fum.
Câte-un pompier, cu mască pe faţă, intra în canal. Doi poliţişti, priveau cu importanţă de pe marginea străzii. Vecinii din bloc se agitau prin zonă şi strigau unii la alţii. Trecătorii matinali care veneau sau plecau spre servicii, se uitau ca la circ la spectacolul gratuit.
În casă fumul ieşea în continuare în valuri.
- Fetele!!!
Decidem, totuşi, să le trezim, să le schimbăm şi să le ducem mai devreme la grădi. Asta e.
Aşa că intrăm cu forţe proaspete în dormitor. Le înfăşurăm în prosoape şi le aducem tocmai în bucătărie, camera cea mai îndepărtată de baie.
Ce aventură!!!
Ce interesant li se pare!
Ia te uită, pompierii!
Ce de lume!
De ce e atâta fum?
De ce miroase aşa?
De ce ne-aţi trezit de-acum?
A mai venit o maşină de pompieri!
Oaaauuuu!!!
Le-am schimbat cum am putut, am adus patru prosopele şi am ieşit cu ele la nas şi la gură din casă. Pe scara blocului dezastru. Fumul înceţoşase totul.
Am ieşit din bloc în viteză, cu prosoape la nas şi gură, victorioşi.
În faţa blocului, adunaţi ca la circ, alţi spectatori curioşi:
- Este rău?
- E mult fum înăuntru?
- Drăguţelor, v-aţi speriat? (Ete, na!)
- Au mai venit pompieri?
...

Ne-am îndepărtat. Frunzele-s vesele foc. Ce aventuri!
Eu şi Cosmin ne privim cu tristeţe şi parţială resemnare.
Ce bine e la bloc!

După amiază, când am revenit de la birou, deşi nu mai era fum, întreg blocul şi întreaga casă miroseau precum o scrumieră uriaşă.
Am şmotruit toată seara. Degeaba! Funinginea s-a depus pe mobilă, pe pereţi, pe perdele, pe tot.
Ce bine e la bloc!

P.S. Pozele sunt făcute mai pe final, atunci când fumul se atenuase, cât de cât.

Povestea unui costumaş

2010-06-03T11:04:00.006+03:00

Acelaşi copilaş. Acelaşi costumaş.

1 iunie 2007:

1 iunie 2010:

Furnicuţe, fluturaşi, floricele, albinuţe, gărgăriţe... Înfloresc grădinile!

2010-06-02T10:20:00.011+03:00

Intră curajoşi sau timizi, împinşi de educatoare şi se aşează pe scăunele.
Sunt floricele, fluturaşi, furnicuţe, albinuţe şi gărgăriţe.
Vine vara!!!
Înfloresc grădinile!

Apare Soarele şi ....

... cheamă alături de el floricelele... care cântă, dansează şi spun poezioare dulcele tare...

... apoi apar în jurul lor doi fluturaşi drăgălaşi care ne povestesc cât de frumos e printre floricele (nu pot să uit primele versuri... Sunt un mic futuraş... moment de haz pentru sala întreagă, logic)...

... şi apar albinuţele care ne dansează şi ne recită şi ele, nişte dulcele delicate...

... după care vine momentul pe care-l aşteptam eu şi întreaga familie (fiindcă am fost mulţi, părinţi, surioară, două bunici şi-un bunic, adică famelie mare, nu aşa, oricum!):
Sosesc furnicuţele, hărnicuţele...

... ne cântă, ne dansează şi ne recită, care mai de care mai drăgălaşă...

... după care fii-mea rămâne în mijloc.
De ce râdeţi, fraţilor?
Nu a uitat să se ducă pe scăunel.
Nu! E furnicuţa cea mai importantă (cum a spus, mândru, tati), ia să vedeţi...
Apar greieraşii, dansează în jurul ei, iar frunza-furnicuţă, se unduieşte pe melodie ca o adevărată actriţă. Pupă mama pe ea!

... şi îl cert (în versuri) pe greieraşul-cântăreţ că nu e harnic ca şi mine şi nu se gândeşte că vine iarna cea geloasă...

Au sosit apoi şi gărgăriţele şi au au completat grădiniţa de vară.
Iar la final, a urmat surprizaaaa. Tortul!!!

Şi dansul de final:

Eu le mulţumesc din inimă celor două doamne educatoare! A fost perfect! Mai mult decât perfect! Copilul meu a fost atât de fericit un an întreg, încât nu pot decât să le port respect şi recunoştinţă.
Nu vreau să fiu siropoasă. Sunt sinceră, doar.

P.S. Mulţumesc, Cris!

Repetiţie

2010-06-01T08:02:00.003+03:00

Nu. Postarea aceasta nu este nici hazlie, nici lacrimogenă, cum poate unii s-ar aştepta.
E o postare cu imagini, câteva poze - de fapt - primite pe mail în dimineaţa asta de la o mămică la fel de emoţionată ca şi mine. De ce emoţii? Fiindcă deseară avem serbare. "Specenă" cum zice fii-mea, într-o logică numai de ea ştiută.
--------------------------------------------------

Locaţie: Sala de grupă mică.
Acţiune: Repetiţie serbare.
Protagonişti: Roxana şi colegii dumneaei.

Frunzuliţa mamii, în postură de Cuminţenia Pământului.

Alături de Răzvan.
Mulţumiri mămicii lui, de la care am primit toate aceste poze delicioase.

Aha! Greierii şi furnica!

Presupun că aici sunt fluturaşii.

Unde-i fii-mea?

Unde?

Oh, Doamne!

Ce face, oameni buni?

Doarmeeeeee???

Poză cuminte. Probabil făcută la început...

--------------------------------------------------

Aşadar, în după-amiaza asta e serbarea.

Bietele educatoare scapă.

Pot să recunosc că am emoţii?

Anunţ întreaga audienţă de pe-acum că mi-am pregătit batiste, fiindcă mă cunosc. Mai mult ca sigur o să bocesc.

Mi-amintesc prima serbare a Oanei când ţineam camera de filmat cu o mână (tremurândă), batista în cealaltă, ochii îmi lăcrimau, iar cu gura eram până la urechi. Necontrolabile acţiuni, cu toate că eram cât se poate de conştientă de cât de tâmpit arătam. Presupun că în seara asta povestea o să se repete. Ei, şi ce! Corect?

--------------------------------------------------

P.S. LA MULŢI ANI, COPII mari şi mici!!!

Poveste de criză

2010-05-27T11:56:00.008+03:00

Introducere:
Dimineaţa, când le îmbrac pentru grădi, le pun ştrampi. Adică ciorăpei cu papiţoi, inimioare sau floricele. Ciorapi ieftini şi proşti. (Mă rog, ăsta-i un comentariu în plus, dar nu m-am putut abţine.)
Afară-i, însă, prea cald. Aşa că la prânz, când bunica ia frunzele de la grădi, le schimbă ciorăpeii cu şosete.

În dimineaţa asta, pe drumul către grădi, trăgând de fiecare mână câte-un copil adormit, observ cu coada ochiului, în frunzele ude de pe marginea drumului, o pereche de ciorăpei.
Procesez rapid, mergând în continuare:
Zici că-s ciorăpeii Roxanei...
Continui drumul.
Apoi realizez brusc, precum ăia din desenele animate cărora li se aprinde un beculeţ deasupra capului, că ieri pe Roxana am îmbrăcat-o de dimineaţă cu ciorapii în cauză.
Mă opresc instant.
Ăia sunt ciorapii fii-mii.
Mă întorc cei câţiva paşi pe care apucasem să-i fac, mă uit în stânga şi-n dreapta, apuc ciorapii şi-i îndes în geantă.
Gata. Sunt mulţumită.
Mi-am recuperat ciorapii.
În timpul ăsta o bombănesc pe mama. Probabil a pus ciorapii neglijent în vreo sacoşă şi dumnealor au căzut.
Bine că i-am recuperat.
Şi îmi continui traseul.
Las frunzele la grădi.
Ajung la birou şi văd ciorapii murdari de noroi în geantă.
Aşa că-mi amintesc să o sun pe mama şi să-i povestesc păţania... cum am găsit eu ciorapii Roxanei pe margine de drum, dar i-am salvat!!!
Sun.
Îi istorisesc mamei ce şi cum, strecor aşa... un pic de reproş pentru neatenţie, dar totuşi mă arăt indulgentă fiindcă, din fericire, acum ciorapii sunt în siguranţă la mine. Daaaarrrr...
- Mamă dragă, nu aveau cum să fie ciorapii Roxanei. Noi ieri nu ne-am întors spre casă pe drumul ăla.
Zdrang!

Concluzie
Sunt nebună...
Am ciorăpeii altui copil în geantă...

Frunzăreli III

2010-05-26T12:00:00.007+03:00

-----------------------------------------------------
Roxana aleargă prin curte şi culege floricele.
A auzit... odată... despre floarea asta... Da... a auzit de ea!
- Mamiiiii, uite, am găsit o rochiţă de păsărică!!!
(Era vorba de rochiţa rândunicii.)
-----------------------------------------------------
Tot Roxana.
Aceeaşi curte de la ţară.
În grădina vecină, un bătrânel şi un cal ară pământul.
Roxana e fascinată de apropierea căluţului. De minute bune stă cu ochii pe cei doi care muncesc alături şi nu se desprinde de marginea gardului.
Mă apropii lângă ea şi o întreb ce face de atâta vreme în acelaşi loc.
- Vreau să vorbesc cu dresorul căluţului. Poate mi-l dă mie.
-----------------------------------------------------
Când ajung acasă de la birou ard de nerăbdare să-mi strâng în braţe frunzele. Ştiţi cum e, mămicilor!
De cele mai multe ori le găsesc dormind. Somnul de după-amiază, cel care le ajută să crească. Sic!
Abia aştept să aud un zgomot cât de mic din dormitor, semn că se trezesc. O zbughesc în cameră şi le iau pe rând în braţe, să le simt căldura dulce şi pufoasă. Ele se întind, alintându-se şi zâmbesc cu ochişorii închişi.
Iar eu am chef de vorbă.
Şi le întreb... multe, multe, dar în primul rând ce-au făcut la grădi. Banal, dar logic, nu-i aşa?
Şi tot întreb. Dar ele se întind, iaraşi zâmbesc şi chicotesc. Şi nu-mi spun nimic.
Iarăşi întreb. Întreb acelaşi lucru.
Iar Roxănica... deschide ochişorii şi mă mustră:
- Întreabă şi tu ceva mai uşor, mami!
-----------------------------------------------------
În weekendul acesta am fost la munte. Am vizitat Peleşul şi Branul. Frumos weekend!
Oana a fost încântată să intre în castele, să vadă cum trăiau prinţesele adevărate. Să mai spun cât de fascinată a fost? I-au plăcut mobilierul, hainele de epocă expuse, oglinzile uriaşe şi candelabrele aduse tocmai din Italia pentru rege...
La final am întrebat cum li s-a părut.
Roxanei i-au plăcut în mod special camerele de cântat, camerele de muzică.
Iar Oana?
Gânditoare, ne-a întrebat:
- Dar nu aveau băi?
Hmmmm.....
-----------------------------------------------------

Ploaie de premii multicolore

2010-04-12T13:36:00.003+03:00

Cristiana mi-a oferit o ploaie de premii. Sunt superbe toate, o încântare de culori, şi îi mulţumesc că s-a gândit la mine cu apreciere.

Regulile aferente sunt următoarele:
1. Să postezi premiul.
2. Să anunţi din partea cui este oferit.
3. Să oferi premiul altor 12 prieteni.
4. Să afişezi linkul lor.
5. Să le dai de ştire într-un comentariu pe al lor blog.
6. Să faci o listă cu 10 lucruri care-ţi plac.

O să le fac într-o ordine aleatoare şi o să încerc să fac o listă cu 10 lucruri care-mi fac plăcere:
1. Să-mi strâng în braţe frunzele,
2. Să-mi petrec timpul cu familia mea, în patru...
3. Să merg la curtea de la ţară, să mă bucur de liniştea şi de verdeaţa de acolo,
4. Să stau la taclale cu Cosmin, să ne facem planuri pentru viitor,
5. Să stau la poveşti cu mama, să o miros, că miroase atât de frumos...
6. Să ascult muzică bună şi să visez... la cai verzi pe pereţi, dar pe pereţii mei...
7. Să beau cafeaua de dimineaţă în tihnă...
8. Să programez...
9. Să mărgelesc...
10. Să văd un film bun, bun de tot...
......

Dau mai departe ştafeta către Ana, Amira, Liliac, Albinuţa, Oana, Tetris, Svea, Mihaela, mami de Ilana, Simona, Paula şi Andra.
Uf!

Fetelor, spor la treabă.
Eu abia aştept să ajung la frunze, acasă. Azi au reluat mersul la grădi. Noi am fost în grevă... o lună...

Premiu = Oracol = Amintiri. Vise. Peroraţii.

2010-04-09T09:33:00.018+03:00

Amira m-a premiat. Mulţumesc, draga mea.
Premiul zice că e pentru talent înnăscut. Mă face să mă simt bine, ceea ce e foarte important pentru mine, mai ales astăzi, când e vineri. Vinerea am aşa un chef de muncăăăăă.... Văleleu.... Ce mai chef! Dar nu de muncă la birou, v-aţi imaginat. Cu toate că acum sunt la birou. Şi, după cum se poate observa, stau pe bloguri. Cheful ăla e de vină. Deh!
Ca atare, mă apuc de "oracol". Nu vă aminteşte de caietele alea de 100 de file, multicolore şi amalgamate? Oare pe unde l-o fi pus mama pe al meu?...

1. Dacă ai un supranume
Altul în afară de mami? Ar fi, probabil, cel pe care îl folosesc pe net, Danae. He..He... are o poveste pentru mine Danae ăsta, chiar dacă acum e o foarte civilizată asociere a numelor actuale. (Prima dată aşa mi-a spus iubitul din liceu... He... He... Că tot îmi aminteam de oracolul cela.)

Danae (greacă: Δανάη), personaj mitologic, fiica lui Acrisos , regele din Argos, şi a Euridicei. Temându-se de împlinirea unui oracol (UPS!) care-i prezisese că va muri de mâna fiului lui Danae, Acrisius îşi închide fata într-un turn înalt la care nici un muritor nu putea ajunge. Transformat în ploaie de aur, Zeus reuşeşte însă să se strecoare până în iatacul fetei. Din dragostea lui cu Danae se naşte Perseus. Ca să o piardă pe ea şi pe fiul ei, Acrisius îi închide într-un cufăr şi-i abandonează pe apă, pradă valurilor. Danae, ocrotită de Zeus, reuşeşte însă să scape cu viaţă şi să ajungă în insula Seriphus. Acolo e primită la curtea regelui Polydectes, care se îndrăgosteşte de ea. După trecerea anilor regele vede însă că fiul este o piedică în cucerirea mamei. De aceea el îl trimite pe Perseus departe, cu gândul ascuns că-şi va găsi moartea în lupta cu Medusa. Perseus se înapoiază însă victorios. Împreună cu mama sa, se întoarce în Argos unde, fără voia lui - ca o împlinire a oracolului - îşi ucide bunicul.

2. Unde trăieşti?
În Buzău. România.

Municipiul Buzău este reşedinţa şi cel mai mare oraş al judeţului Buzău, din regiunea istorică Muntenia, România. Având 134.227 locuitori la recensământul din 2002, este al optsprezecelea oraş ca populaţie din România. Oraşul se află pe malul drept al râului Buzău, în dreptul ieşirii acestuia dintre dealurile subcarpatice de curbură, într-o regiune cu climă temperată.

3. Înălţime
Eh... 1,62 m. Şi mă simt bine! Sâc!

4. Onomastica
9 septembrie. Ana.

Sfânta Ana este în tradiţia creştină mama Fecioarei Maria şi bunica lui Iisus Hristos.

5. Ocupaţia
Lucrez în administraţia publică locală. OK? Eu zic că-i de ajuns, că dacă vă spun şi cum sună denumirea postului vă imaginaţi, probabil, altceva. Ideea este că sunt informatician, programator baze de date. Fac ce-mi place şi e o mare satisfacţie.

6. Fraţi
Nu. Din păcate, nu. Uite de-asta mi-am dorit să am doi copii. Şi mi-a reuşiiiitttt!!!! Yes!

7. Limba maternă
Limba română.

8. Limbi vorbite
Doar vorbite, care va să zică? Păi, franceza şi engleza le vorbesc bine, de-asta am şi putut lucra o vreme bună în Montreal. Ba vorbesc şi-n dialect, quebec-oasa, mai precis.
În plus, mă mai descurc în italiană şi spaniolă, că doar limbi înrudite cu a noastră sunt, nu?

9. Colecţii
N-am. Am strâns în copilărie - aşa cum făceau probabil mulţi - ambalaje de gumă de mestecat. De-alea cu surprize. V-amintiţi?

10. Nr. la picior
38. Picior mare pentru înălţimea mea, dar e bine că-mi găsesc uşor de încălţat. Aşa-i că trezesc invidii?

11. Şcoala
Am făcut şcoală. Şi aproape toată a fost pe vremea lui Ceaşcă.
Da. Multă şcoală... Prea multă, de fapt:
Liceu de mate-fizică, la profil de mate-fizică;
Facultate de inginerie, echipamente de proces;
Specializare informatică de gestiune;
Master în administraţie publică (europeană, te roooggg!);
şi-alte alea, care nu merită expoziţiunea.

Deci, cum bine spuneam, prea multă şcoală. Sper ca frunzele să ia aminte de la mine şi de la tăticul lor, să nu facă ce-am făcut noi.
Mai bine proprietărese de hotel, ceva. Zic eu că n-au nevoie de mare şcoală în vremurile astea. Şi-apoi, la cum se fac şcolile de-acuma... pardon!

12. Materia preferată
La şcoală??? Recunosc că am cam fost de-aia de-nvăţa.
Mi-au plăcut mult româna şi limbile străine. Asta a fost moştenirea mamei mele, profă de romănâ şi franceză la viaţa ei.
Dar m-am descurcat foarte bine şi la matematică şi fizică, motiv pentru care am şi urmat liceul de profil. Of, şi la toate olimpiadele de fizică am fost în anii de liceu... Uram olimpiadele alea. Dar mă duceam de dragul lui tata, profesor de matematică, la originile lui.

13. Hobby
Să mărgelesc.
Ah! Şi să grădinăresc în curticica de la ţară.

14. Bani de buzunar
Măi, contrar a ce spun zodiacele despre balanţe, eu parcă nu-s de-acolo. Nu-s cheltuitoare. Asta spre bucuria lui Cosmin, că mereu mă laudă. Hi hi hi!
Deci, banii la mine prin buzunare lâncezesc, nu le ţin socoteala, nu-i cheltuiesc aiurea, spre încântarea Oanei, care în ultima vreme s-a învăţat să ceară şi să-i pună la puşculiţă (pentru hotelul ăla, ştiţi voi).

15. Dorinţa
"Dorinţa"? The DORINŢA?
Eu am mai multe. Cea mai importantă este să avem sănătate. Restul dorinţelor sunt neimportante în faţa ei.

16. Vise
Eiii, aici e alta situaţia. De vise nici eu nu duc lipsă. Deşi, cred că cele mai importante sunt astea trei:
Visul no.1 - Din ce am citit pe la fete, am observat că împărtăşim un vis, acela de a avea o casă pe pământ, cu o curte oareşcare, prin care să alerge frunzele mele, cu un umbrar unde să-mi beau cafeaua de după-amiază şi un locşor unde să-mi practic hobby-ul de care ziceau eu mai sus, grădinăritul.
Visul no.2 - Să mă plimb prin lumea asta mare. Să văd măcar o parte din locurile pe care îmi doresc să le văd, cu frunzele şi Cosmin lângă mine.
Visul no.3 - Să-mi ajut fetele când vor fi mari şi vor avea nevoie de mine.

17. Număr norocos?
13. Am fost a 13-a la catalog în şcoală, am intrat a 13-a la facultate, Cosmin e născut pe 13 şi mi-e tare potrivit, am prietene şi prieteni apropiaţi născuţi tot pe 13, am ştiut foarte bine întotdeauna la examenele la care trăgeam biletul cu numărul 13... În studenţie am stat în acmera cu numărul 13. În regie, în Pxx. He-heee...Astea sunt doar cel mai bine punctate situaţii în care mi-a purtat noroc.

18. Ai vrea să revezi
Pe bunica...

19. Animale de casă
Am avut un motan. Pe Pufulet. Nu Pufuleţ, ci Pufulet. Un motan negru cu ochii verzi, rasa Ankara. Un nebun. Dar l-am iubit mult.
Nu mai vreau animale de casă. Mă ataşez prea mult şi sufăr ca o disperată pentru ele.

20. Sentimentul cel mai preţuit
Echilibrul.
Că doar sunt balanţă.

21. Care a fost cea mai frumoasă zi din viaţă?
Nu pot să aleg doar una. Au fost două. Clar acestea sunt cele mai frumoase zile din viaţa mea: Zilele în care s-au născut frunzele.

Dau mai departe ştafeta către Tetris şi Liliana. Mi-ar plăcea, totuşi, să o văd pe multe alte bloguri, deci cine o doreşte să o preia cu drag de la mine.

Frunzăreli II

2010-04-08T11:27:00.007+03:00

----------------------------------------------
Frunzele, îmbrăcate în rochiţele alea bune, de voal, se joacă "de-a prinţesele la bal".
Bunica le aduce pe o farfurie câteva prăjiturele.
Roxana ia una şi îi spune bunicii:
- Mulţumesc, servitoareo!
Bunica pleacă... zâmbind...

----------------------------------------------
Oana o întreabă pe bunica după ce şi-a numărat toţi banii din puşculiţă:
- Ce meserie e mai bănoasă? Să fii doctoriţă sau proprietar de hotel de 5 stele?
- ... Hmmm... cred că să fii proprietar de hotel...
- Bine, atunci. De-acum strâng bani să-mi cumpăr un hotel.

----------------------------------------------
Visând cu Cosmin, ne imaginăm că într-o bună zi vom reuşi să ne ridicăm o căsuţă pe locul nostru de la ţară, ştiind că oricum frunzele şi-au împărţit apartamentele. Vine Oana şi ne linişteşte:
- Eu nu vreau să mai stau în casa bunicilor.
- Nuuuuu????
- Sigur că nu. Eu o să locuiesc la Constanţa. V-am spus că îmi cumpăr hotel la Mamaia!

Frunze în natură

2010-04-01T08:20:00.007+03:00

O zi de joacă la curte se compune din:
- alergări în viteză (100 metri / 500 metri / ştafetă, în funcţie de situaţie),
- cules crenguţe uscate,
- scormonit cu beţe în cenuşă,
- tobogan,
- balansoar,
- căutare de comori (= gărgăriţe),
- cărat de pietre în locurile imposibile,
- joacă în nisip/pietriş cu lopăţele, găletuşe, forme de puişori, broscuţe şi alte chestii similare,
- dansuri autohtone sau moderne după melodiile difuzate de radioul dat la maxim din curtea vecinei,
- umplut mocheta căsuţei cu firimituri de pâine / biscuiţi / eugenii,
- joaca de-a indienii,
- de-a v-aţi ascunselea,
- stropitul grădinii cu furtunul, bonus stropitul pantalonilor personali,
- etc., etc., etc.

Finalul unei zile de joacă la curte se compune din:
- somn de bancheta maşinii,

- somn,

- somn...

HCM! HCM! HCM!

2010-03-29T12:38:00.009+03:00

"Calificată în premieră în optimile Ligii Campionilor la handbal masculin, HCM Constanţa susţine duminică, de la ora 16.15, în Sala “Romeo Iamandi” din Buzău, prima reprezentaţie din dubla cu Veszprem, campioana Ungariei."
---------------------------
Da. Da. Am fost şi noi la meci.
---------------------------
Ne-am făcut o obişnuinţă din a merge la meciurile importante care au loc la Sala Sporturilor din Buzău. Amândoi suntem iubitori ai sportului şi de la bun început ne-am propus să le oferim frunzelor şansa de a cunoaşte cât mai multe sporturi.
În plus, fiindcă avem norocul de a avea în oraş o sală de sport acreditată pentru meciuri internaţionale, apar şi ocaziile de a vedea super partide de handbal sau volei.
Aşadar, cum era să ratăm meciul de ieri? No way!
Pe lângă toate acestea, joi primesc un telefon de la educatoarea Oanei care - surprizăăă!!! - ne întreabă dacă ne-ar interesa să mergem la meci... Păi, cum să nu? Noi chiar aveam de gând să fim acolo!
Daaaarrr... urmează frumuseţea.... frunzele sunt invitate să facă parte dintr-un grup de copii care vor intra pe teren de mână cu jucătorii. Yes! Yes! Yes!
-----------------------------
E duminică. Plouă. Ce contează?!
Îmbrac frunzele elegant (desigur!) şi ne îmbarcăm în maşină.
În faţa sălii de sport e nebunie: suporteri, jandarmi, goarne, fluiere, claxoane, cântece, steaguri, gălăgie, ca de obicei, de altfel, la astfel de meciuri. Nu ne impacientăm, suntem obişnuiţi.
Ajungem la intrarea principală şi, înainte să ne căutăm educatoarea, apare un tip care ne duce direct în vestiarul majoretelor. Frunzele sunt în delir. Alături de majoreteee! Oh, da! Oh, da! Le sorb din ochi pe fete, fustiţele lor scurte şi pampoanele (logic!).
Deci, imaginaţi-vă aşa: într-un vestiar de dimensiuni normale (ha!) ne înghesuiam vreo 20 de majorete, vreo 30 de copilaşi plus mămicile şi tăticii aferenţi, câteva educatoare, vreo două organizatoare şi unul-altul în trecere pe-acolo...
Pe câteva scaune erau teancuri de ii, fote, fuste, bete şi... cam atât.
Deci, surpriză pentru mine. Trebuie să îmbrăcăm copiii în costume naţionale. Daaaaaaaa????? Ca să vezi! Mie, bineînţeles, nimeni nu-mi spusese amănuntul ăsta. Aşa că am ridicat din umeri şi m-am bucurat că frunzele erau cumva într-o transă de contemplare, aşa că nu aveau cum să observe că doar ele erau încălţate cu ditamai cizmele roşii cu blăniţă, în timp ce restul fetiţelor aveau pantofiori frumoşi, albi, aduşi în sacoşele de mămicile lor grijulii.
Observ îngrămădeala de lângă costumele populare şi încerc un slalom printre celelalte mame, apuc două ii cu o mână şi alte două fote cu cealaltă şi mă întorc victorioasă la frunzele mele, pupă mama pe ele de hlizite. Stăteau cu gura până la urechi, ţinându-se de mână şi admirând "peisajul"...
Într-un final le-am îmbrăcat... cum m-am priceput şi eu. Cert e că ele erau fericite rău. Dar rău, nu aşaa...!

După ce m-au trecut toate apele, imaginaţi-vă!, am fost poftiţi afară din vestiare, până să apuc să le explic mare lucru despre ce urma să li se întâmple. Că doar şi eu eram la fel de ameţită, recunosc.

Haide, măi, mami, pleacă odată, îmi cerea Oana.

Şi am plecat. Am intrat în sală şi am avut altă surpriză. Chiar în spatele nostru stăteau fetele din echipa naţională de handbal. (Doar nu era să nu le pozez, corect?)

La intrarea pe teren, iote-le şi pe frunzele mele, de mână cu băieţii de la HCM. Dragele mamii! Cam trăgea numărul 21 de Roxana mea încurcată de cizme, dar Adzic mergea foarte lejer la suta lui de kilograme alături de Oana.

Iar eu şi Cosmin? Mamăă, ce emoţii aveam amândoi...

(P.S. Am şi poză în ProSport. Tipa în crem din dreapta jos eu sunt. Făceam poze, bineînţeles. Cosmin s-a ofticat că nu apare în ea. Viciul e de vină. Ieşise să fumeze. Ha!)

Şi apoi s-au aliniat jucătorii, cu copilaşii în faţa lor. (Desigur, bafta mea, au stat cu spatele la tribuna noastră. Asta e. Oricum, eu ştiu unde mi-s frunzele. Ha! Ha! Ha!)

Iar meciul a fost tare fain. Au jucat bine toţi. Sigur că da, ungurii şi mai bine decât HCMiştii. Totuşi alor noştri le-a lipsit ceva, nu ştiu ce..., norocul oare? Au avut la ratări de-mi vine şi acum să mă plesnesc pe frunte de ciudă. N-au reuşit să conducă deloc, deşi ocazii au fost. Iar noi am urlat ca disperaţii şi ne-am făcut cu brio datoria de suporteri. Noi toţi. Toţi cei vreo 3000 din sală. Măi, dar frumos a fost!

P.S. Sâmbătă mergem să vedem naţionala de fete.

ROOOMÂNIA! ROOOMÂNIA! ROOMÂNIA!

Viaţa fericită la şase anişori

2010-03-25T15:07:00.004+02:00

Acum câteva minute m-a sunat să-mi spună că are cea mai fericită viaţă.
M-am blocat. Am rugat-o să repete.
- Ce vrei să spui, mami? Te bucuri că eşti acum cu mamaia? ... am încercat să dezleg înţelesul FERICIRII ei, gândindu-mă că este ceva prea puţin profund comparativ cu magnitudinea înţelesului pe care îl confer eu acestui sentiment.
- Nu, mami. Vroiam să ştii că mi-ai dat cea mai fericită viaţă pe care o poate avea un copil!

Acum plâng ca proasta...

Frunzăreli

2010-03-23T15:13:00.008+02:00

- Tataie, m-a rugat mamaia să am grijă de tine fiindcă eşti răcit.
- Bine, draga lui tataia.
- Suflă-ţi nasul!
- Nu acum, Roxănica.
- Ba da. Suflă-ţi nasul!
- Mai târziu...
- Acum! Suflă-ţi nasul!
- Bine.
------------------------------------------------------------
- Roxanaaa! De ce ai murdărit covorul cu cerneală?!
- Nu eu, mami. Vecinul.
- Roxanaaaaa! Nu e frumos să minţi!
- De unde ştii tu că mint? M-ai văzut? Sau vezi tu că-mi creşte nasul? Uită-te şi tu. VEZI şi tu că NU-mi creşte nasul. Vezi?
- Roxana, eu ŞTIU când mă minţiţi!
- De unde ştii? Ne vezi şi când nu eşti cu noi? Faci o magie? Cum faci? Eşti vrăjitoare? Nu te cred. Dacă mă crezi tu, te cred şi eu.

Are doar 4 ani.

Trecând pe lângă un magazin în vitrina căruia admiră zilnic câteva rochii de mireasă, îmi spune:
- Aş vrea să-ţi cumpăr şi ţie rochia asta superbă, mami.
Zâmbesc şi-i răspund că rândul meu a trecut. Am fost mireasă. Vor deveni ele mirese la un moment dat şi vor avea "rochii frumoase de prinţesă".
- Eu voi fi prima mireasă, da?
- Nu neapărat.
- Dar eu m-am născut prima! Eu o să împlinesc prima 16 ani.
Fac ochii mari.
- Doar nu vrei să te măriţi la 16 ani, mamă?!?!?!
- Dar la cât?
- Păi... măcar pe la 25 ani...
- Dar tu la câţi ani te-ai măritat?
- La 28.
- Aaaaaaaaaa.... de-asta eşti aşa bătrână.

Vine, vine?

2010-03-19T11:08:00.003+02:00

Străluceşte soarele. Au anunţat vreo douăzeci de grade în weekendul ăsta. Pupă mama pe ele. De grade. Le aştept de mult. Le plimb puţintel şi cu maşina la noi la curte, fiindcă e musai să-mi pun flori în grădină.

Vine, vine primăvara!
(Sper. Atât îi trebuie iernii s-o mai prind pe-acilea până prin decembrie. Hai, noiembrie, mă rog.)

Şi în ton cu soarele şi cerul senin de-afară, am primit un premiu de la Mihaela. Am primit un premiu! Am primit un premiu! Am primit un premiu! Mulţumesc mult!
Şi e taaare frumos. Ia priviţi:

Premiul acesta are reguli stricte. Adică:
1: Să postezi premiul!
2: Să oferi premiul la 12 prieteni!
3: Să afişezi linkul lor!
4: Să le dai de ştire printr-un comentariu pe blogul lor!
5: Să scrii din partea cui este premiul!

Premiul eu îl ofer cu drag tuturor celor care doresc să-l preia. E foarte frumos şi parcă aduce un zâmbet de încântare. Am dreptate? Cris, Lili, Amira, Mamiţuni, Oana 1 şi Oana 2, Albinuţa, Cristina, Laura, Oanamada, Florina, Raluca, ce părere aveţi? De acord?

Ore. Doze. Zile. Alea-alea.

2010-03-17T16:17:00.002+02:00

Frunza "a mai mare" - infecţie urinară cu Klebsiella bla-bla-bla. Antibiotic la 8 ore. 10 zile. După care, alt antibiotic la 12 ore. Alte 10 zile.
Frunza "a mai mică" - laringită. Antibiotic la 12 ore. 5 zile.
Mama lor - belele hormonale. Patru naţii de medicamente. Ore variate. Zile pe grafic.

Dacă încurc ora, care cu ce, m-am spart!

Darul lecturii

2010-03-11T12:45:00.003+02:00

Prima dată am citit aici, pe blogul Irinucăi. Citiţi!

Prichindeii fac schimb de cărţi

Mi s-a părut o idee minunată şi de aceea noi ne-am înscris. Bravo, Aniela! Bravo, Irina! Bravo, Andra! Şi... mulţumim!

"Sfaturi folositoare pentru mămici iubitoare"

2010-03-10T15:38:00.004+02:00

Tot aici, pe blogul Cristinei, am găsit poezioara asta care mi s-a părut... faină rău de tot.

"Sfaturi folositoare pentru mămici iubitoare"

Să nu-mi dai tot ce-ţi cer, te rog frumos,
Chiar dacă ştii că poţi, chiar dacă ai,
Fiindcă uneori sunt curios
Să-ţi cer, doar ca să văd cât poţi să-mi dai!

Când îmi promiţi un premiu, nu uita
Că mie tot la el o să-mi stea gândul…
Şi dacă tu te-ai răzgândit cumva,
Mă pedepseşti că nu-ţi respecţi cuvântul!

Să nu-mi spui niciodată că doar eu
Sunt mai puţin ca prietenii şi fraţii,
Findcă o să cred în drumul meu,
Că nu pot fi la fel de bun ca alţii!

Când vreau să fac un lucru, cât de mic,
Încurajează-mă de la-nceput,
Iar dacă se întâmplă să îl stric,
Nu mă certa că sunt nepriceput!

Te rog, să nu faci tot în locul meu!
Mai lasă-mă să fac şi eu ce ştiu,
Pentru că altfel o să-mi fie greu
Să mă descurc în viaţă, mai târziu!

Când am curajul să-ţi mărturisesc
Ce mă frământă şi ce temeri am,
Ascultă ce îţi spun şi ce gândesc,
Nu te uita la ceas şi nici la geam!

Dă-mi sfatul tău cel bun şi înţelept,
Aşa cum te pricepi, aşa cum ştii
Şi nu-mi răspunde-atunci când îl aştept:
"N-am timp de fleacuri şi copilării!"

Dacă-ţi e greu să faci ce te-am rugat,
Atunci când singur voi putea porni
Pe drumul vieţii mele mult visat,
Întreabă-te: ce om voi deveni?

-----------------------------------------------------

Aş vrea să comentez. Dar parcă nu aş vrea. Mai bine reflectez şi ... încerc să nu mai greşesc...

Mărţişoare în plic

2010-03-09T18:48:00.006+02:00

Am apucat uneori să vă spun cât de încântată sunt eu de faptul că frunzele mele participă la concursurile de pe Talente de Năzdrăvani. Uite-aşa parcă serile de iarnă n-au mai fost atât de lungi şi trebuie să recunosc că m-am bucurat de fiecare dată împreună cu ele de plăcerea lucrului cu creioanele colorate, cu acuarelele, hârtia autocolantă sau cariocile din dotare.

Inimoasa Cristina, cea din spatele Talentelor, a avut săptămânile trecute o idee care a prins teribil la copii. Mărţişoarele pe care s-au chinuit (de-adevăratelea!) să le confecţioneze la una dintre probe au fost trimise către doi alţi năzdrăvani. Şi uite-aşa frunzele au ales ce mărţişoare vor trimite, iar mami le-a pus în plic şi ele au plecat către Flavia, Andrei şi Maria.

Au aşteptat apoi cu muuultă (măi, dar MULTĂ!) curiozitate să primească şi ele de la alţi copii mărţişoare. Ei bine, spre norocul nostru, în aceeaşi seară au sosit toate cele patru. Nu pot să descriu atât de exact încântarea lor, însă am reuşit să facem o mini-şedinţă foto, iar moacele frunzelor spun tot.

Oanei i-au sosit două mărţişoare delicate şi speciale: de la Andra (cea mai simpatică năzdrăvană roşcată)

Vă place?

şi de la Alex din Iaşi, cel mai isteţ şi mai serios puşti de şase ani şi jumătate, aş spune.

Ei?! Superbă, am dreptate?

Iar aceasta este o felicitare pentru mami de frunze de la super-mami de Andra şi Radu. (Mersi, doamnă!)

E rândul meu! E rândul meu!
Logic, Roxana s-a băgat în pozele soră-sii.

Deci, Roxănica - frunza cea mică, băftoasă şi ea, a avut noroc să primească două mărţişoare tare-tare simpatice.
Unul dintre ele, de la Silvia din Suedia a sosit într-un plic ce a făcut furori.

Ce a fost mărţişorul? Cea mai reuşită broscuţă cu paiete pe care am văzut-o. (Se vede cât e de mândră frunza, da?)

Iar de la Flavia, năzdrăvana aceasta foc de frumoasă,

Ce frumoasă este prrrietena mea!

a primit mărţişorul-puişor "cel mai drrrăguţ".

Uite ce punguliţă am. Sâc!

Şi, ca să nu uitaţi, priviţi din nou!

Sunt ale meleeeeeee!!!

Se vede bine?

P.S. Eu vreau să pup mămicile talentaţilor şi pe Cris. Mulţumiiiiiimmmmmm!!!

Ziua mămicilor

2010-03-08T09:42:00.004+02:00

De o săptămână se agită la grădi cu pregătirea ZILEI MĂMICILOR.
------------------
Deşi aseară le trimisesem la culcare de ceva vreme, pe la ora 23:00 am simţit mişcare în dormitor. Intru cu intenţia să le fac DIN NOU observaţia că trebuie să doarmă, bla-bla-bla.
Deschid uşa şi primesc două zâmbete largi pe cele mai dragi feţişoare din lume.
Mami, ţi-am pregătit surprize. Uite!

Aceasta sunt eu în viziunea frunzelor mele!!!
Oana mi-a desenat o gurăăăă.... cât.... Oare înseamnă ceva asta?
Roxana, în schimb, mi-a făcut părul roşu.
N-am îndrăznit să le întreb de ce, ca să nu le jignesc sentimentele.
Oricum, sunt "superbă". Corect?

Yes!

2010-03-06T21:35:00.001+02:00

Jurnal

2010-03-06T16:56:00.003+02:00

Trei zile Roxana a tuşit. A tuşit ziua şi mai ales noaptea.
-------
De joi tuşeşte Oana. Tuşeşte ziua şi mai ales noaptea.
-------
M-am metamorfozat într-un pachet de nervi cu două picioare. Sunt nervoasă non-stop. Presupun că se datorează lipsei somnului. Sunt nervoasă în special pe mine pentru că sunt nervoasă.
-------
Afară e lapoviţă. Parcă mă uit la mine când mă uit pe geam. La fel de naşpa mă simt şi eu, precum mizeria de vreme de afară.
-------
Am încercat să dorm. Simt nevoia. Am stat întinsă în pat vreo douăzeci de minute. În timpul ăsta Oana a tuşit cu o frecvenţă uimitoare. S-a dus... BEEP... tentativa mea de a dormi.
Mă duc să-mi fac un ness.
-------

Fost-ai, lele...

2010-03-05T13:15:00.010+02:00

Anual, de la serviciu suntem programaţi la un control medical.
Ieri a fost rândul meu.
---------------------------
Primul medic la care am intrat când am ajuns la centrul respectiv, un tinerel, îmi aduce fişa. Începe să completeze.
- Ce vârstă aveţi?
- 39.
Aruncă o privire pe fişa de anul trecut:
- Tot 1,62 m, da?
- Tot.
Zâmbesc.
Citeşte din nou pe fişa anterioară.
- Tot 55 kg?
- Ăăăă...
Tipul îşi ridică privirea spre mine:
- 60. Da?
- Mda.
---------------------------
Asta e.

O nouă problemă

2010-03-04T12:42:00.006+02:00

Sunt leoarcă. Ca, de altfel, în fiecare dimineaţă.
Am trezit, am ajutat la spălat şi la îmbrăcat două frunze adormite, le-am pregătit gustarea de dimineaţă, am făcut paturile, am deschis geamurile, am aşezat la locurile lor hăinuţele răspândite de cu seară. A! M-am îmbrăcat, spălat şi eu. Nu vă speriaţi. Am făcut şi cafeaua. Da. Da.
Am mai făcut câte două codiţe unor căpşoare mişcătoare şi acum am ajuns - în sfârşit! - la momentul cizmuliţelor, căciuliţelor şi gecilor. Sunt leoarcă, după cum spuneam.
Stau în genunchi şi închei fermoarul de la geaca Roxanei. Oana aşteaptă cuminte să ieşim din casă.
E momentul de maximă cugetare al Roxanei.
- Mami? Vreau să te întreb ceva.
- Bine, bine... sunt tare grăbită...
- Eu în ce casă o să locuiesc când o să fiu părinte?
Zdrang!
La ora asta, măi, mami, pui tu asemenea întrebări? (Îmi spun în gând asta, desigur, ca să nu îi trântesc chiar aşa o replică frunzei.)
- Păi...
- Lasă că ştiu. Oana o să stea în casă la mamaia şi tataia, iar eu o să stau în casa asta. Bine?
- Bine, mamă.
(Deci, problemele astea de moştenire se rezolvă încă de la 4 ani la noi în familie!)

Trebuie să-l anunţ pe tati, să vedem pe unde ne aciuiem noi când frunzele vor deveni "părinţi".
Iată o nouă problemă pentru noi, care va să zică.
Şi să nu uit să le spun şi bunicilor.

Recolta de mărţişoare

2010-03-02T11:16:00.008+02:00

Ieri au oferit şi au primit mărţişoare.

Oana a venit cu o pungă de cadouri plină ochi.
Roxana a primit CINCI. Numărate de n-şpe mii de ori au ieşit tot cinci. După alte n-şpe mii de milogeli a mai primit două de la Oana. Acum are ŞAPTE. Le-a înşirat de alte nenumărate ori pe masa din bucătărie, pe canapelele din sufragerie, pe patul ei din dormitor. Mi le-a arătat de câteva ori mie, de câteva ori lui tati, de alte multe ori Oanei şi bunicilor. Apoi le-a aşezat la loc în gentuţă. Pentru câteva minuţele. După care urma o nouă aranjare.
- Mami, vrei să vezi mărţişoarele mele?
- Pe ăsta de la Răzvan l-ai văzut? E o buburuză.
- Vrei să vezi şi plicul de la Răzvan?
- Dar căţeluşul l-ai văzut?
- Pe ăsta albastru nu ţi l-am arătat.
- Tatiii, haide să-ţi arăt mărţişoarele mele. Nu ţi le-am arătat "niciodată". ("Niciodată" e clar un cuvânt total neînţeles pentru ea, dar teribil de preferat.)
- Oana, mai vrei să vezi mărţişoarele mele?
- Nu le-am aranjat bine. Stai să vezi.
- Mami, vrei să-ţi arăt mărţişorul de la Răzvan? Nu l-ai văzut "niciodată". (Desigur!)
etc. etc. etc. etc.

Oana, în schimb, are altă tactică.
- Mami, tati, am primit muuulte mărţişoare. Vreţi să le vedeţi?
Şi ne-a arătat grămada din gentuţă, fără a ni se permite măcar să atingem un colţ de punguliţă de celofan. Nu! Sunt doar ale ei. Bine înghesuite, doar de ea contemplate. Le ştie pe toate de la cine le-a primit sau ce i-a spus fiecare atunci când au făcut schimbul.
Comoară privată, aşadar.
Mare minune că a cedat două bucăţi soră-sii. Înseamnă mare lucru.

Am primit şi eu mărţişoare.
Unul de la Roxana, pe care l-am lăcrimat: poza ei, cam încruntată, cam nearanjată, dar minunată. Mulţumim educatoarelor.
Altul de la Oana: o păpuşică în miniatură. Superbă. Bravo, doamnelor educatoare.
Altul de la tati: un trandafir roşu. Mulţumesc, tati!
Şi de la tata: o broşă superbă. Pe care o ador şi pe care o am şi acum prinsă de bluză.
Vă iubesc pe toţi.
Iubesc primăvara!

Educaţie

2010-03-01T12:48:00.005+02:00

Cu numai 3 zile înainte am trecut printr-unul din cele mai intense şocuri din viaţă. Timp de doar câteva minute (pe ceas, dar infinit de multe în sufletul meu) am pierdut-o pe Roxana.
...
Aseară, în timp ce stăteam cu ea la masă, m-am gândit să o testez puţin.

- Mami, dacă te întreabă cineva cum te cheamă, ce îi spui?
- Roxana!
- Şi mai cum?
- Roxana Elena Ene.
- Bravo, mami.
Continui, mândră de fii-mea:
- Şi pe mami cum o cheamă?
- Mami.
- Haide, măi, Roxănica! Cum, "mami"?
- Daniela, se hlizeşte frunza la mine.
- Bravo! Şi pe tati?
- Cosmin.
- Bravo.
Plusez:
- Şi unde stăm noi? Care e adresa noastră? Ştii?
- Mmmmm....
- ... În oraşul....
- Buzău.
- Yes! Bravo.
Încurajată de interesul pe care am impresia că mi-l arată copila, încerc să o învăţ mai mult.
- Pe strada Unirii...
- Strada Unirii... se uită concentrată în ochii mei şi repetă, iar eu simt că dau lovitura.
- Bloc E4...
- Bloc E4...
- Etaj 5, apartament 20...
- .... Privire intensă şi tăcere...
Aştept cu interes să repete... dar...
- Mami, să zicem că am repetat!
Şi pleacă.

Concluzia? Mai aştept.

P.S. LA MULŢI ANI de MĂRŢIŞOR!!!

Gerarul

2010-02-24T11:35:00.004+02:00

Gerarul lui 2010 = ZĂPADĂĂĂĂĂĂĂĂĂ !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Fără alte comentarii. Punct.

"Revelionul copiilor" made Adamescu family

2010-02-23T09:16:00.005+02:00

2009-2010 a fost cel mai plăcut şi liniştit revelion din viaţa noastră de părinţi. Pentru copii a fost "cel mai tare"!!! Priviţi şi convingeţi-vă:

Surprinşi în dormitor. Ce fac? Planuri pentru noul an?
Sau domnişoara Andreea le povesteşte cum va fi la şcoală viitorilor bobocei?

"Ce emisiuni dau ăştia la televizor, oare?"
Figura lui tati de Mara spune tot.

"Ce vă uitaţi? Voi nu mâncaţi ciorba de burtă cu pişcoturi? Habar n-aveţi ce pierdeţi, măi!" spune, parcă, Ilinca.

Oala de ciorbă de burtă - deliciul serii:

Tati al nostru s-a erijat în rolul de DJ...

... şi cererile au curs...

Domnişoara Roxana a pozat pentru audienţă...

... şi criticii mondeni au admirat-o (desigur!).

Iar focurile de artificii au fost "superbe, mami!"

Şi 2009 s-a încheiat. Revin cu poze din noul an.
LA MULŢI ANI tuturor!!!!!

"We are back" sau "De la Moş încoace"

2010-02-22T15:28:00.006+02:00

"We are back", cum spune englezul. Sau americanul. Sau australianul. Sau ...

Să vă povestesc.
Am intenţionat să descarc pozele de pe aparat. Multe poze. Foaaaarte multe poze. Şi m-a cuprins nostalgia. Dar şi supărarea că am să pierd toate momentele frumoase din copilăria frunzelor. Deci, cum spuneam... "we are back".
Descarc pozele din aparat.
Pozele făcute în decembrie.

A venit Moşul.

P.S. M-a "lovit" talentul artistic. Aşa că, dacă v-a fost dor de noi şi aţi trecut pe aici, vă rog să aruncaţi un ochi critic (dar nu prea-prea fiindcă am nevoie de încurajare): http://danaejewellery.blogspot.com/

P.P.S. Revin!!!!!!!!

De weekend

2009-12-21T11:59:00.005+02:00

-------------------------------------

Aventuri în Orăşel

Mmmmm.... În sfârşit nu m-am trezit obligată de ţiuitul ceasului deşteptător. Ba dimpotrivă, am făcut-o târziu (nici nu-mi vine să vă spun la ce oră), cu zâmbetul de buze. Frunzele se treziseră de ceva vreme şi se jucau în camera lor. Le-am auzit glăscioarele, prin somnul de dimineaţă, dar nu am deschis ochii, încântată că pot să lenevesc în pat mai multă vreme.

El s-a trezit primul, s-a dus în bucătărie şi curând am simţit din pat mirosul cafelei. Mmmm... ce plăcut...

Ziua începea atât de frumos. Pe geam vedeam nămeţii de zăpadă. Îmbietor.

- Ce facem azi? Ce facem azi?

- Mergem în "Orăşelul Copiilor"?

-Daaaaaaaaaaaaa!!!!!!!!!!! Uraaa!

- Tati, cu sania!

- Cu sania!

Deci... plimbare cu săniuţa, dat în coţomedii, cumpărat suveniruri, dat pe derdeluş, toate astea până când talpa bocancilor lui tati a cedat şi a trebuit să plecăm spre casă, fleoşc-fleoşc.

Am făcut o scurtă oprire ca frunzele să-şi umple cizmuliţele cu zăpada din nămeţii de pe lângă garduri.

Apoi o altă oprire să adune într-o pungă zăpadă pe care s-o păstrăm în congelator.

Şi din nou o oprire să facă îngeraşi în zăpadă, în traducere motiv de trântit în zăpadă, agitat la maxim mâinile şi picioarele spre hazul celor care treceau pe trotuar.

.... Restul zilei, odihnă!

-------------------------------------
O, brad frumos

- Împodobim bradul?

- Mai târziu.

- Acum împodobim bradul?

- Puţin mai târziu.

- Dar acum?

- Când îl împodobim? Acum?

- Haideţi să-l împodobim...

Premiu de sezon

2009-12-21T08:17:00.005+02:00

Bianca mi-a înviorat ziua cu un premiu dis-de-dimineaţă. Mulţumesc, Bianca! Superb premiul acesta de sezon!

Îl ofer cu drag, în spiritul Crăciunului, prietenilor virtuali cărora cred că le va face plăcere: Mihaelei, Anei, dragei Petro, Amirei mele speciale, lui Tetris, Andrei-Adrabell, Mamiţunei, Albinuţei şi tuturor celor care sunt în trecere pe-aici şi vor să-şi însenineze blogul cu imaginea aceasta faină.
Ho! Ho! Ho!
(Auziţi? Vine Moşul....!!!)

Continuă...

2009-12-17T11:47:00.003+02:00

Încă ninge. Cred că am fost tare cuminte anul ăsta, dacă rugăminţile mele au fost ascultate. Oraşul e alb. Îmi îngheaţă mâinile şi urechile, zăpada scârţâie sub tălpi, geamurile sunt împodobite cu pernuţe de omăt.
Frunzele au făcut oameni de zăpadă, s-au plimbat cu săniuţa, au adunat ţurţuri şi s-au bătut cu bulgări. Frumos! Mi-am dorit asta pentru ele. Am primit ce mi-am dorit.
Dar... încă ninge. Ninge! Ninge! ....

A ajuns

2009-12-15T09:53:00.002+02:00

Pe drumul către birou, de dimineaţă, cu mâinile îngheţate şi cu un zâmbet larg pe faţă, făceam poze.

A venit şi la noi! A ajuns!

Ninsoarea a ajuns la Buzău.

N-am mai văzut-o de câţiva ani. Vreau zăpadă multă, vreau să ieşim cu săniuţa, să facem oameni de zăpadă şi să ne batem cu bulgării.

Se poate?

Doamne, se poate?

Întâlnire

2009-12-14T10:03:00.004+02:00

Duminică, pe la ora prânzului, am intrat în mall. Prima oprire, desigur, în faţa vitrinelor de la pet-shop, unde vreo şapte iepuraşi superbi şi doi pui de terrier mişunau ici-colo.
Frunzele s-au lipit cu ochi, mânuţe şi obrăjori de geamurile vitrinelor, extaziate.
Eu şi tati, deja obosiţi de agitaţia de dimineaţă, aşteptam să se încheie contemplarea.
În momentul acela se opreşte lângă mine o tipă bine, zâmbitoare şi mă întreabă, arătând spre cele două progenituri proprii:
- Frunzuliţele?
Presupun că figura mea în momentul acela n-a arătat prea armonios, cu ochii bulbucaţi şi gura deschisă.
- Da, am recunoscut, în timp ce încercam să procesez informaţiile de care eram capabilă să-mi amintesc.
Frunzuliţe... Blog... Buzău...? Hmmm, le cunosc pe blogheriţele mele... nu-i niciuna... Cine e? Cine?....
Lămurită după faţa mea că-s într-o ceaţă deasă de toamnă târzie, primesc ceva lămuriri de la tipa cea bine:
- Sunt ... ... ... Adra-Bell!!!
Şi s-a făcut lumină!!!
Da, ea e. E Adra-Bell. Şi-atunci percutez:
- Ce e cu voi aici?
Şi-abia atunci observ o păpuşică lipită de geam, alături de frunze. Doamne, că frumoasă mai este Eva. Frumoasă foc! Nu cred că am văzut un copil care să semene atât de mult cu păpuşile copilăriei mele. Frumoasă precum o păpuşică!
Mă bucur că v-am văzut, Adra-Bell!
Poate data viitoare sunt în stare de ceva mai mult decât de câteva bânguieli.

Petrecere la grădi

2009-12-11T10:39:00.003+02:00

Cum se fac, domnule, petrecerile aniversare în zilele noastre! Cu animatori aduşi de la circ. Ia priviţi:

Negru

2009-12-10T09:03:00.003+02:00

- Mami, uite negru, a strigat speriată.
- Ce anume?
- Uite! Uite, e negru.
- Ce e negru?
- Uite. Uite aici.
- Roxana, asta e umbra.
- Umbra?
- Da, mami. Toate obiectele au umbră. Şi noi avem umbră.
- Şi noi avem?
- Da. Nu te speria. E doar umbra.
- ... Mami, vreau s-o dăm jos.

Miau!

2009-12-08T10:31:00.009+02:00

- Surpriză!!! Miauuu!!! am auzit... M-am întors şi ...
... am văzut-o pe Roxana, care tocmai se trezise din somnul de după-amiază.

Ta-naaaaaaaaammm!
Cum? Ce-am făcut? Voi ce-aţi fi făcut?

(Au avut petrecere cu clowni şi prinţese la grădi. Iar "A-ca-Zăpada" a pictat-o pe faţă)

Ghicitoare

2009-12-07T13:52:00.000+02:00

Recunoaşteţi personajele?

Greşesc?

2009-12-07T11:31:00.012+02:00

Mă bucur că atât de mulţi români au trăit bine.
Hă! Hă! Hă!
-----------------------------
Părerea mea:
Acel candidat care să convingă România încă nu a apărut.
Oamenii au căutat motive să aleagă unul din doi.
Unii au motivat că s-au săturat de circ.
Alţii au motivat că s-au săturat de "comunism".
Unii au motivat că nu vor dictatură.
Alţii au motivat că nu vor moguli.
Unii au motivat că nu mai vor criză politică.
Alţii au motivat că nu mai vor roşu.
Unii au motivat că au descoperit soluţia.
Alţii au motivat că au descoperit "justiţiarul".
Unii au motivat că trebuiau să voteze pentru cineva.
Alţii au motivat că trebuiau să oprească pe cineva.
Ceilalţi chiar nu au găsit motive.
-----------------------------
Doamne ajută să avem 5 ani de bine! În fond, asta ne dorim cu toţii. Asta îmi doresc şi eu pentru frunzele mele.
-----------------------------

Mişculae

2009-12-06T09:03:00.008+02:00

2009.
Pe seară s-au apucat cu frenezie de lustruit.
Ştergem şi înăuntru? ne-a întrebat plină de elan Roxana.

Apoi şi-au aranjat frumos, ordonat, cizmuliţele, să le vadă Moşul imediat cum intră.
Pe unde intră? Pe geam? Pe uşă? s-au interesat, ca nu cumva să-i încurce calea bietului Moş încărcat cu minunăţii.

Greu a venit somnul. Foarte greu.
Abia apoi a putut bietul Moş să intre-n casă.
----------------------
Zdrang. Poc. Bum.
Paşi alergând prin casă.
Mamiii, mergem să vedem dacă a venit Moşullll...
Zdrang. Poc. Bum.
Oaaaaaaaaaa.....
Oaaaaaaaaaaaaa.....
M-am dat jos din pat cu ochii cârpiţi, să pot surprinde momentul. Şi-am reuşit, cât de cât, să le văd uimirea, bucuria, surpriza.
Ne-a adus ce i-am cerut... şi chiar mai mult.

Urmează să trecem pe la bunici. Oare acolo le-a lăsat ceva Mişculae?
(Cizmuliţe au fost trimise să aştepte şi în pragul caselor lor. Hihihihi...)

Pregătiţi?

2009-12-04T13:01:00.009+02:00

Haideţi că mai e puţină vreme.
Aveţi cizme? Da? Aveţi toţi? Bineee.
Da' cremă de ghete v-aţi luat? Cum? Mai e cineva care n-are?!! Fuga. La cumpărături, atunci.
Cârpă moale de şters? Da? Bun.
Sunteţi pregătiţi.
Aveţi grijă. Mâine să lustruiţi cum trebuie, da?
---------------------------
Noi muncim an de an. Ia să vedeţi. Şi nu ne uită Moşul. Iacă-tă!
---------------------------
În 2006 Oana muncea singurică, mititica. Da' cu sârg, nu oricum.
- Roxănica, ţi le şterg şi pe ale tale, stai liniştită.

Iar dimineaţă... SURPRIZĂĂĂ!
- Oh! A veniiittt...

Cio-colatăăăă!!!

- Roxănica, hai să vezi şi tu. A venit Moş Nicolae, surioară!

Ia te uită. Căciuliţă-răţuşcă pentru piticuţă. Drăguţa de ea!

---------------------------
În 2007 lucrurile s-au schimbat. Două lustruitoare!
Cadouri pe măsură, bineînţeles.
- Ce e ăsta? Ursule, vrei să te plimb cu căruciorul?
Stai să vină şi Oana de la grădi.

- La plimbare, soroooo!!!

---------------------------

2008. Deja munca e organizată în echipă.

- Fii atentă la mine. Uite aşa se face.

- Aşa, aşa. Şterge bine, Roxana. Să vadă Moşul ce hărnicuţe am fost.

- Doamne, noi am fost cuminţi, am şters cizmuliţele, am ascultat-o pe mami, l-am ascultat pe tati. Te rog mult să-l trimiţi şi la noi pe Moş Nicolae.

- A veniii! Uite, vezi? Roxănica, asta cred că e a ta...

- Haide, mami, fă-ne poze.

---------------------------

- Moşule, noi te aşteptăm şi anul acesta, să ştii.

Leapşă pentru starea de normalitate

2009-12-03T16:03:00.004+02:00

Tetris mi-a trimis o provocare. Să fac o dedicaţie pentru normalitate.
În momentul acesta singura stare de normalitate mi-o inspiră sărbătorile de iarnă.
Gândul la Moş Crăciun mă face să mă simt bine.
De aceea dedicaţia mea este o sursă de gânduri bune, de zâmbete, de linişte, de lumină:

Voi toţi cei care aţi zâmbit privind obrajii Moşului, care aţi fugit cu gândul către cei dragi, cei care aţi simţit miros de brad şi de cozonaci, să ştiţi că vouă v-am dedicat spiritul sărbătorilor.
Daţi mai departe starea de normalitate!
Ana, Abramburika, Martha, Lala, Albinutzza ...

Aş avea nevoie de...

2009-12-03T09:37:00.006+02:00

... mai multe ore în zi. L-aş folosi mai rar pe „altădată”.
... mai multe ore în noapte. M-aş putea odihni mai bine, poate, iar visele frumoase nu s-ar mai frânge brusc.
... leacuri miraculoase pentru a-i feri pe cei dragi de boli.
... o tastă UNDO cu care să pot repara greşelile fără ca ele să lase urme.
... mai multă răbdare. Sau de ceva care să mă ajute să o ţin lipită de mine pentru mai mult timp. Prea se duce repede. Răbdarea!
... Moş Crăciun. Am fi mai buni.
... măcar o cameră în plus.
... capacitatea de a mă mulţumi cu ceea ce am în prezent ...

Lauda

2009-12-02T11:49:00.005+02:00

Oana: Mami, eşti cea mai bună bucătăreasă....
Mi-a înflorit un zâmbet larg pe faţă, desigur.
Oana: .... de piure.
Ooooooo!!!

Oana la 1 Decembrie

2009-12-01T13:52:00.014+02:00

Astăzi este 1 Decembrie. Este Ziua României. Aşa ne-a spus mami. Şi-am învăţat şi la grădi despre ea.
Ştiu că este Ziua tuturor românilor. De-asta le-am urat LA MULŢI ANI şi Roxanei, şi părinţilor.
Mami a agăţat un steag la balcon. Ce frumos! E prima dată când a făcut asta şi mi-a plăcut.
-------------------------
Abia aşteptam să mergem la paradă. Să vedem soldaţii. Am fost şi anii trecuţi. Mi-amintesc şi eu câte ceva, dar mai ales am văzut pozele făcute de mami şi de tati. O să văd avioanele. Ştiţi ce frumos zboară?
Mami ne-a adus de la serviciu steguleţe şi cocarde. Mi le-a arătat de aseară. Are pentru toţi copiii.
Urmează să ne întâlnim cu verişoarele mele Mălina şi Melania, cu Luca, Ilinca şi Ileana, cu Manuela şi cu mamaia Paula.
Sunt tare emoţionată.
-------------------------
Am plecat. Uite-i.
Oana: Mălina! Melania! Luca!
Oana: Mami, unde e Ilinca? Unde e Ileana?
Mami: Nu vin. Ilinca a supărat-o pe Ileana şi este pedepsită, rămâne acasă.
Oana: Aaaa. Bine că a venit Luca! Haide cu mine, Luca. Tu ce vrei să vezi?
Luca: Avioanele.
Oana: Eu vreau să văd soldaţii.
Luca: Oana, astăzi sunt dinozaur. Să aveţi grijă!

-------------------------
Ne-a dat mami steguleţe şi ne-a pus în piept cocarde. Toţi copii se uită la noi. Suntem mulţi şi cam gălăgioşi. Sunt aşa de fericită. Îmi place ziua asta.

-------------------------
Am văzut parada, am văzut soldaţii, am aplaudat.
Roxana: Unde pleacă soldaţii? Nu mai vin?
Mami i-a dat steguleţ şi Melaniei. Ea este verişoara noastră cea mică. Nu-i aşa că e drăguţă?

-------------------------
Luca: Unde sunt avioanele?
Oana: E ceaţă, Luca. Tati mi-a spus că nu vor mai zbura avioanele.
Apoi ne-am întâlnit şi cu Bianca. E tot verişoară cu noi. Ea e mică, are ochişorii albaştri şi abia a învăţat să meargă.

-------------------------
Nu, nu s-a terminat. A fost un spectacol. Era o doamnă frumoasă care cânta tare. Cum ziceai că o cheamă, mami? Ah, da. Irina Loghin.
Noi am dansat şi ne-am jucat pe lângă cei mari. Dar lor cred că le-a plăcut.

-------------------------
Mamaia ne-a adus de mâncare. Unde o fi găsit? Mmmm, sarmale, chifteluţe şi fasole. Calde. Mmmm. Mami ne-a dat să mâncăm aşa, în mijlocul străzii. Ce distractiv! Alergam în jurul ei, apoi veneam cu guriţele deschise la ea, mami ne îndesa linguriţa şi apoi fugeam încă o tură până ne venea din nou rândul. Ce bine ne-am distrat.
-------------------------
Am plecat apoi spre casă. Pe drum ne-am transformat. În nişte găinuşe! Şi uite-aşa mergeam noi pe stradă şi cotcodăceam, până am ajuns. Ce frumos a fost la parada asta!
Abia aştept să mergem şi la anul.

-------------------------
Haideţi, acum vă las să vă odihniţi.
Eu plec cu tati la patinoar.
Paaaa!
Şi...
La mulţi ani!

Belele de weekend telegrafice

2009-11-29T19:57:00.014+02:00

Vineri. STOP. Începutul zilei execrabil. STOP. Conflict moral cu şeful. STOP. Nervi la birou. STOP. Acasă două frunze agitate. STOP. (Extrem de agitate.) STOP. Casa presărată cu jucării. STOP. Mami undeva între nervi-isterie şi acceptare-capitulare. STOP. Tati negociator. STOP. Zi obositoare. STOP.

Sâmbătă. STOP. Botez Sofia. STOP. Organizare naşpa. STOP. Distracţia de la restaurant faină. STOP. Frunzele s-au dovedit (încă o dată) deliciul petrecerii. STOP. Părinţii frunzelor s-au dovedit cei mai activi pe ringul de dans. STOP. Finalul zilei s-a produs la ora nouă seara. STOP. Zi acceptabilă cu minus considerabil în bugetul familiei (afectat oricum profund de madam Criză). STOP.

Duminică. STOP. Shopping săptămânal la supermarket. STOP. Card golit. STOP. Plimbare la ţară. STOP. Mami buşit mobilul propriu, personal şi prea-iubit. STOP. Ecran mort. STOP. Pardon, se zice "display" defect. STOP. Mami minus mobil. STOP. Situaţie extrem de nasoală. STOP. Zi păguboasă. STOP. Încă una. STOP.

Declaraţii şi politeţuri

2009-11-27T10:08:00.007+02:00

Ca-n fiecare dimineaţă, activitatea în casă se desfăşoară la viteză maximă.
Desigur, tot de fiecare dată ajungem să fim în întârziere.
Ca urmare, plecăm spre grădi cu maşina. Zilnic.

Pe bancheta din spate:

Roxana: Oana, te iubesc.
Oana: Şi eu te iubesc, Roxănica. Vrei să stai la mine în braţe?
Roxana: Mami, pot să mă aşez la Oana în braţe?
Mami: Cum? Ah, da. Bine. Poţi.

Roxana: Mulţumesc, Oana, că mă ţii în braţe.
Oana: Cu plăcere.
Oana: Mami, mulţumesc că mi-ai făcut o surioară aşa de drăguţă.
Roxana: Mami, mulţumesc că mi-ai făcut o surioară aşa de bună.

Mami şi tati se privesc uimiţi şi încântaţi.
Mă întreb, are vreo legătură Moş Crăciun cu toate astea?

Moş Crăciun cu plete dalbe

2009-11-26T20:22:00.011+02:00

Moş Crăciun cu plete dalbe
A sosit de prin nămeţi
Să aducă daruri multe
La fetiţe, frunzuliţe!
-----------------------------
Am adus cu emoţie pachetul de la poştă şi l-am aşezat pe canapea.
Fremătam şi noi de emoţie. Ce fericite vor fi frunzele!
Ne-am strecurat în dormitorul lor. Încă dormeau.
Oana ne-a simţit, a deschis ochişorii şi ne-a zâmbit.
Noi, cei mari, n-am mai rezistat şi le-am şoptit:
- Aţi primit un cadou de la Moş Crăciun.
Au sărit din patuţuri, fericite şi somnoroase.
-----------------------------
Oana: Mami, e de la Moş Crăciun? Pentru noi?
Roxana: Şi pentru mine, mami?
Oana: Haide, tati, haide să-l desfacem!

Oau! Ce multe cadouri!!!
Oana: Uite un ponei cu o păpuşică! Super!
Roxana: Mami, uite o căciuliţă pentru mine. Ce frumoasă e!!! E a mea, Oana!

Oana: O tăbliţăăăă!
Roxana: Mami, pot să desenez şi eu?

Roxana: Mamiii, un puzzle! "Peferatul" meu! Mamiiii, e cu Thomas!
Oana: Uite, uite, am şi eu un puzzle. Roxana, ăsta e pentru copii mai mari, e prea greu pentru tine. Nu-i aşa, mami, că ăsta e pentru mine?

Oana: Mami, uite, o scrisoare de la Moş Crăciun! Ce scrie? Ce scrie? Citeşte-ne!
(Amira, ai o îmbrăţişare mare, mare de tot de la mine pentru scrisoarea aceasta. M-a uns la suflet. Este PERFECTĂ! Tot ce-aş fi vrut să scriu eu ai făcut-o tu. A avut un impact extraordinar mesajul. Şi faptul că scrisoarea a venit în pachet, special pentru ele, a fost un moment excepţional. Să mai spun că deja am citit-o de 4 ori?)

Oana: Ce înseamnă "elf", mami?
Mami: Spiriduş.
Oana: Da, ştiu. ştiu. Spiriduşul Moşului îl ajută mereu. Mami, cum îl cheamă pe spiriduş?
Mami: Ayan. E un spiriduş micuţ şi foarte drăguţ.
Oana: Şi el i-a spus Moşului că am fost cuminţi?
Mami: Da. Aşa este. Şi tot el a pregătit cadoul pentru voi.
Roxana: Şi spirriduşul a fost la noi la geam? Şi ne-a văzut?
Mami: Da. Cred că da.
Roxana: De ce n-a venit să ne jucăm cu el? Mai vine la noi?

Oana: Mami, uite ce căciuliţă frumoasă de crăciuniţă! N-am avut niciodată! Pot să mă duc mâine cu ea la grădi? Te rooooggg!

Roxana: Uite, am un ponei. Eu i-am cerut un ponei lui Moş Crrrăciun. Vezi, Oana? E rrroz. Rrrroz închis. Uite, e ca al Ilincăi. Acum avem şi noi unul. Şi are şi-o fetiţă. Ilinca nu are fetiţă.

Roxana: Vreau să fac puzzleul meu. "Peferratul" meu. Haide, tati, haide să mă ajuţi.
(Până la urmă ea a fost cea care l-a ajutat pe tati.)

Oana: Mami, nu-i aşa că trusa de doctoriţă e pentru mine? E o să mă fac doctoriţă. Stai să aduc o păpuşă. Trebuie să o consult. Mami, ce trusă mare am primit! Ce multe sunt aici.

Am avut un Moş atât de darnic, încât şi-acum îmi dau lacrimile de emoţie.
Frunzele încă se joacă cu tot ce-au primit. Sunt amândouă, efectiv, în delir.
Nu am cuvinte să vă povestesc cât sunt de fericite.
Şi noi alături de ele.

Amira şi Ayan, vă mulţumim din toată inima!!!
Ne-aţi adus în casă zâmbete şi fericire-n suflete!
Crăciun fericit şi vouă!
-----------------------------
P.S. I-au sunat pe bunici să le povestească cum Moş Crăciun le-a trimis cadouri multe, foarte multe. Le-au descris pe toate... le-au povestit cum sunt, ce culori au, ce le-a scris Moşul.
-----------------------------
P.P.S. Mulţumim, Abramburika pentru tot, inclusiv pentru că ne-ai ajutat să-i descoperim identitatea Moşului nostru darnic şi bun!

Seara mea de relaxare

2009-11-26T09:27:00.009+02:00

Era cam ora cinci când am intrat în casă. Toată ziua aşteptasem momentul ăsta. Cald şi bine-i la mine acasă. Frunzele dormeau. Am aflat de la mama că Roxana n-a tuşit deloc cât timp au stat împreună. Ei, da. Asta da. Ce relaxare!
Planurile deja sunt făcute. Mă spăl, mă schimb, mănânc ceva, povestesc cu tati ce-am mai făcut peste zi, după care mă arunc pe canapea. Şi stau aşa, tolănită, vreo oră. Mmmm, îmi suna excelent.
-------------------------------------
Am trecut de faza cu spălatul şi îmbrăcatul şi mă pregăteam să ajung în bucătărie. Pe traseu am dat cu ochii de Oana. Stătea în fotoliu şi plângea.
Şi zbang!, s-a dus pe apa sâmbetei starea mea de relaxare.
- Ce ai, mami? De ce plângi?
- Mergem acum la dentist? Mi-e fricăăăă.
Ştiţi emoticonul ăla cu datul cu ciocanul singur în cap? Sau pe ăla de se dă unul cu capul de pereţi?
Nu-l am pe niciunul. Faceţi un exerciţiu de imaginaţie, dragilor. Fix aşa aş putea să descriu ce-am simţit în clipa aia.
Măi, complet am uitat de mersul la dentist. De tot.
Am aruncat o privire la ceas. Ora cinci şi douăzeci. Ar fi timp să ajungem până la şase la cabinet. Am încercat să procesez repede situaţia.
Doar două variante aveam.
Unu: Să-mi continui traseul spre bucătărie, bla, bla, bla şi să ajung la momentul în care mă tolănesc, relaxată, pe canapea. Oana se va linişti. Seară paşnică.
Doi: Să mă opresc din drumul spre bucătărie. Să mă schimb. Să îmbrac fata. Să mergem la dentist. Oana ar continua să plângă. Dar am rezolva problema dintelui năzdrăvan care nu vrea să cadă deşi celălalt, "permanentul", a crescut aproape de tot în spatele lui. Seară agitată.
Am încercat, cum spuneam, să procesez. Greu de făcut, mai ales în compania plângăcioasei.
I-am cerut ajutorul lui tati. A ridicat din umeri... Nu ştie. Hmmm.
Musai trebuia să iau o hotărâre rapid. Timpul trecea. Oana continua să se smiorcăie pe fotoliu cu ochii la mine.
- Dacă nu te opreşti din plâns, nu mai mergem, am încercat eu să testez personajul.
- Nuuuu. Mergeeeeemmm.... hîîîîîîî... şi lacrimile şiroiau pe obrăjori.
- Nu vreau să mergem dacă tu plângi. Mami nu vrea să-ţi facă rău.
- Mergeeem.... Nu vreau să am dinţi urâââââţi.... Da’ mi-e fricăăăă.... hîîîîîîîî....
Bun. M-am decis. Am început să mă îmbrac. Am îmbrăcat şi frunza. Domnişoara avea ochii roşii şi încărcaţi de lacrimi, dar încerca să schiţeze câte un zâmbet. Nu-i reuşea însă decât câte-un rânjet. Am preferat să nu mă uit la faţa ei, că-mi venea să renunţ.
Pe stradă am tot vrăjit-o cu Zâna Măseluţă, cu mersul la Luca, cu verzi şi uscate. Rezultatele s-au dovedit foarte slabe. Aveam de mână un copil scâncit, cu o privire de căţeluş chinuit. De vreo două ori am simţit dorinţa să mă întorc acasă.
-------------------------------------
Am ajuns, totuşi, la dentist.
Ne-a întâmpinat asistenta. S-a uitat la fii-mea şi-a exclamat:
- Aaaa, te ştiu! Tu eşti plângăcioasa.
Zdrang. Aş fi băgat capul la cutie. I-am aruncat o privire împricinatei care, culmea!, s-a pornit pe-un plânssss! Şi pe jeluiri.
Oooo, viaţă!
Doctoriţa a ieşit din cabinet să vadă care-i sursa scandalului. Noroc că femeia-i obişnuită cu copiii. M-am chinuit să susţin un dialog decent, deşi mi-era jenă de situaţie, mi-era milă de fii-mea şi tare mi-aş fi dorit să nu fiu acolo.
Doctoriţa a luat-o pe Oana aproape şi s-a uitat la dinţişorul ei.
Oana: Nu-mi scoţi nici un dinte???? Hîîîîîîîîîîîîîîîîîî....
Doctoriţa: Nu, iubita mea. Doar mă uit.
Oana: Hîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîî... Mi-e frică.............
Doctoriţa: Nu ai de ce să te sperii. Te anunţ eu când îţi voi scoate vreun dinţişor. Acum doar mă uit.
Şi-apoi s-a întors spre mine.
Doctoriţa: Doamnă, eu zic că dintele o ia spre faţă. N-are rost să îl scoatem. Să împingă cu limbuţa, o să iasă singurel.
Oana: Promit pentru totdeauna că aşa o să faaaaaaaaccc... Hîîîîîîîîî.... Şi nu-mi scoţi dintele, da?
Asistenta se tăvălea de râs într-un colţ.
Doctoriţa: Nu. Nu scot nimic. Să mănânci morcovei, mere şi să împingi mereu cu limbuţa, da?
Oana: Daaaaa!!!
Doctoriţa: Şi când mai ieşi la plimbare, mai treci pe la mine, să mă uit la dinţişorii tăi. Bine?
Oana (brusc liniştită şi înviorată): Da. Vin.
Asistenta râdea. Poate că şi eu aş fi râs dacă n-ar fi fost vorba de copilul meu.
Doctoriţa a luat-o de mână pe Oana şi a ajutat-o să se îmbrace.
Am mulţumit, am salutat şi-am tăiat-o pe uşă.
Oana ciripea fericită. Eu mă simţeam, cum să spun..., între două ape. Mă bucuram că n-a suferit copilul, deşi eram convinsă că nu ar fi durut-o nimic. Mi-era şi jenă de circul făcut. Bine, măcar, că ne-am plimbat. Ce tolănit pe canapea? Ce-i aia? Plimbare pe vânt şi frig, puţin circ pe stradă, ceva temeri şi emoţii, asta-mi trebuia.
Acasă, restul familiei ne aştepta. Oana a intrat triumfătoare.
- Nu mi-a scos niciun dinte. A spus să-l împing cu limbuţa. Şi să mai trec pe la ea să se uite în guriţa mea. A mai spus că mă anunţă ea când o fi să-mi scoată vreunul. A fost bine, tati.
Care va să zică, a fost bine.
-------------------------------------

Puterile Roxanei

2009-11-25T08:28:00.014+02:00

Îhîîîm-Îhîîîm-Îhîîîm
Instinctul ăla de mamă mi-a dat un cot. Şi m-am trezit instantaneu.
A tuşit?
Parcă a tuşit...
Îhîîîm-Îhîîîm-Îhîîîm
Îhîîîm-Îhîîîm-Îhîîîm
Îhîîîm-Îhîîîm-Îhîîîm
Ooooo, Doamneeee! Tuşeşte. Roxana tuşeşte.
M-am dat jos din pat şi m-am uitat la ceas. Unu şi jumătate. Noaptea!
Îhîîîm-Îhîîîm-Îhîîîm
Îhîîîm-Îhîîîm-Îhîîîm
Îhîîîm-Îhîîîm-Îhîîîm
Când am intrat în dormitor eram deja înarmată cu ceva Propolis şi cu Ketoful-siropul minune pe timp de noapte.
M-am aşezat lângă ea şi i-am mângâiat păruţul, aşa cum îi place. Din când în când mai tuşea.
Cam într-o oră s-a liniştit şi a adormit, fără alte episoade de tuse.
-------------------------------------
De dimineaţă am întrebat-o dacă la grădi colegii ei tuşesc.
Roxana: Da. Ei tuşesc. Dar eu nu tuşesc.
Mami: Aha! Tu n-ai tuşit la grădi?
Roxana: Nu. Numai acasă tuşesc. La grădi fac o magie!
Mami: Da? Faci o magie şi nu tuşeşti?
Roxana: Daaaaaaaaa!!!
Mami: Păi, draga mea, fă şi acasă o magie şi nu mai tuşi, ca să fie mami fericită şi liniştită.
Pauză. S-a gândit puţin, apoi mi-a explicat:
Roxana: Nu pot, mami. Acasă nu pot să fac magie. Numai la grădi pot. Acolo am puteri. Acasă mă dor mânele. (mâinile, în traducere)

Pentru că...

2009-11-24T15:17:00.007+02:00

Astăzi ne-au anunţat că trebuie să ne luăm zilele de fără plată. Trei în noiembrie, trei în decembrie.
Ieri am aflat că salariul meu, începând de luna asta, va fi mai mic cu peste patru milioane.
La grădiniţă nimeni nu ştie dacă vom mai avea parte de vreo serbare. Probabil că nu.
Am mult de lucru la birou. Bineînţeles că n-am şi chef de muncă.
Am de dat bani pentru cadourile educatoarelor. În două locuri.
Mai avem de luat una-alta pentru a umple sacul lui Moş Crăciun.
Roxana mi-a tuşit de dimineaţă. Aşa... ca să nu uit că mai există şi viroze pe lumea asta.
Oana plânge pentru că mâine trebuie să mergem la dentist. Din nou.
Cosmin nu-şi poate lua zile libere odată cu mine.
Sâmbătă suntem invitaţi la un botez. Nu cred că putem să ne eschivăm.
Pe tata îl dor toate. Săracul! Pe mama o supără rău genunchiul.
Văd că Moşul n-a ajuns încă la destinaţie, deşi a plecat de câteva zile bune...

Uite de-aia.
De-aia am starea asta de două parale...

Noi ştim cine câştigă alegerile

2009-11-22T09:19:00.006+02:00

Aseară:

Mami: Mâine mergem la vot, frunzelor.
Oana: Mergem să votăm pentru alegerea primarului? (Mititica, şi-a amintit de ce am fost ultima dată să votăm...)
Mami: Nu. Pentru Preşedintele României.
Oana: Mami, cine e mai mare? Primarul sau Preşedintele?
Mami: Preşedintele.
Copilul a fost mulţumit. Şi apoi şi-a mai amintit ceva:
Oana: Aaaa, ştiu. Cine are cele mai multe voturi, câştigă.
Mami: Da. Aşa este.

Roxana, care a ascultat toată discuţia noastră, intervine:
Roxana: Mami, eu o să câştig. Da? Oanaaaa, eu o să câştig!

Leapşa preferinţelor

2009-11-20T10:42:00.013+02:00

Tetris mi-a predat ştafeta în leapşa culinară. Ce trebuie să fac? Să răspund la două întrebări:

1. Care e madlena domniei voastre?
2. Care este bau-baul din farfurie?

A dorit să mi-o "îngreuneze" cu preferinţele frunzelor. Nici o problemă! Ba e chiar mai simplu să răspund la întrebări de genul ce le place sau nu domnişoarelor din dotare, decât să mă gândesc la mine.
------------------------------------
Încep cu Oana, frunza mamii cea mare.
1. Adorăăăă ciorbele. Da, am un copil model. Puteţi să o aplaudaţi. În special ciorba de perişoare, aşa că pe aceasta o plasez ca răspuns la prima întrebare.

2. Ce n-ar gusta sub nici o formă? Să fiu sinceră, a trebuit să mă gândesc ceva timp la întrebarea asta, pentru că Oana încearcă aproape orice fel de mâncare. Totuşi, am găsit un răspuns şi aici. N-a pus gura pe smântână, nu am reuşit nici măcar s-o convingem să guste. Ăsta e bau-baul ei.

------------------------------------
Să trecem la frunza cea mică, la Roxănica.
1. Foarte simplu de răspuns la întrebarea asta. Laptele. Ea funcţionează după principiul:
- Ce fruct vrei să mănânci astăzi, Roxana?
- Lapte!
Laptele e binevenit la orice oră. În orice situaţie îşi face loc în burtică o cană de lapte... după cum se poate observa:

2. Şi pentru ea a fost mult mai dificil să găsesc un răspuns la întrebarea cu bau-baul. În general mănâncă aproape orice, chiar dacă pe unele le preferă în defavoarea altora. Dar nu a gustat never musacaua. Cred că nu-i face sub nici o formă cu ochiul. Asta e.

------------------------------------
Şi acum iată-mă şi pe mine... Ce-mi place şi ce nu...
1. Pe cuvântul meu dacă-mi place vreo mâncare din tot sufletul, să pot declara că nu mă pot abţine la una anume dacă-mi e pusă în farfurie. Darrrr... e ceva ce pot sa bag în mine every time. Cafeaua! (Ileana ştie!)

2. Iar pe post de bau-bau (sorry, Tetris), n-aş gusta ciulama nici dacă m-ar plăti cineva. Cred că mi se trage de pe vremea copilăriei când ne obligau la cămin să mâncăm aşa ceva.

------------------------------------
Trimit leapşa către Ana (să ne spui şi care sunt preferinţele pruncilor din dotare, da?) şi către Abramburika, care a apreciat pozitiv ideea.

Moş Crăciun cel blogosferic...

2009-11-19T09:33:00.005+02:00

... tocmai ce-a trecut pe la noi.

L-am văzut cum zbura pe cer şi i-am făcut cu mâna, iar el a oprit în pragul casei.
I-am dat un cadou să-l pună în sac şi l-am rugat, şoptit, să-l ducă la... cineva... cineva anume.
L-am strâns puţin în braţe că tare drag mi-e, i-am spus să nu uite să treacă şi pe la frunzele mele, fiindcă au fost fetiţe cuminţi şi acum tocmai învaţă colinde pe care să i le cânte la serbarea de la grădi.
S-a urcat apoi în sanie, mi-a făcut cu mâna, iar Rudolf şi fraţii lui l-au ridicat susss-sussss în sunete de clopoţei şi-a dispărut în graba mare. Cred că-l aştepta Crăciuneasa la masă.

Deci a plecat de la noi şi sperăm din suflet să aducă bucurie acolo unde l-am trimis!

Ho Ho Ho!

Tema pentru mâine

2009-11-18T15:44:00.005+02:00

La ora 13, frunzele au ieşit de la grădi.
De fiecare dată când timpul este bun, rămân în curte la locul de joacă.
Este deja o obişnuinţă ca de acolo să mă sune şi să-mi povestească, proaspete, nouăţile zilei.
La fel a fost şi astăzi.
Mi-am primit telefonul şi am aflat pentru început ce s-a mai întâmplat la Oana la grupă, cine a venit şi cine n-a venit la grădi, ce au învăţat la lecţia de engleză, ce i-a povestit prietena ei Diana şi cu ce a fost îmbrăcată doamna.
Urmează frunza cea mică. Prima oară aflu că IARĂŞI au avut petrecere cu tort, suc, coifuri şi pupici. (Acasă avem deja o mini-colecţie de coifuri. Numai săptămâna trecută au fost trei sărbătoriţi în cele cinci zile lucrătoare. Parol! E musai să o fotografiez. Colecţia de coifuri.)
Apoi îmi spune lucrul cel mai important, pe care EU n-am voie să-l uit:
- Mami, mâine trebuie să ducem un carrrtof şi o cuţătoare.
- Cum???? Ce anume trebuie să duceţi?
- Un cartof şi o cuţătoare. Da?
Şi cedează telefonul bunicului.
- Tata, ce-a spus? Ce trebuie să ducă? Cum a spus?
- O cuţătoare. Vai, tată, ce-o fi asta?
Şi-mi vine instantaneu o idee minunată:
- Caută vreun alt părinte şi află, îi spun.
Urmează câteva secunde de linişte. Eu, mulţumită de super-ideea ce mi-a venit, aştept rezolvarea.
- Tată... nu ştiu pe cine să întreb. Nu mai văd pe nimeni cunoscut aici. Nu ştiu pe cine să întreb!
- Of. Mai întreab-o odată pe Roxana.
Acelaşi rezultat. Cuţătoare, ce avem de nu pricepem?!
O las baltă. Ajung eu acasă şi aflu, mă gândesc.
---------------
După aproape o oră sună mobilul.
Răspund. Este mămica unei colege a Roxanei. Ne cunoaştem puţintel şi femeia îşi încearcă norocul.
Care-i problema?
Aceeaşi: ce trebuie să ducă mândrele mâine la grădi?
Roxana, o cuţătoare.
Cealaltă fetiţă, un cubit.
Suntem în dilemă.
Să fie o ascuţitoare?
Sau un chibrit? Nu. Domnişoara pronunţă altfel "chibrit". Hmmm. Măi, măi, măi!
Până la urmă ajungem la o concluzie. Nu. Nu ne-am dat seama despre ce e vorba.
Am ajuns la concluzia că singura care ne poate lumina e doamna educatoare. Aşa că o sun. Şi aflu.
O scobitoare, domnule. Trebuie să ducă câte-un cartof şi o scobitoare.
Asta era.

Seara de aseară

2009-11-18T11:28:00.010+02:00

Este oare posibil ca într-o casă cu un copil de şase ani şi unul de aproape patru să existe seri monotone? No way! Cel puţin nouă nu ni s-a întâmplat... o aşa minune.
Dar zău că nu e bine fără antrenul oferit de aceşti 10 anişori mixaţi frumos la viteză maximă.
---------------
"Seara de aseară" a fost fix după acelaşi tipar.
După somnul de după-amiază... pardon! somnul de seară, fiindcă abia pe la şase LE-AM trezit, a început iureşul.
- Mamiiii, mi-e foame!
- Ce vrei să mănânci?
- Mere coapte.
M-am executat.
- Mamiii! vine cealaltă. Mi-e foame.
- Tu ce vrei să mănânci?
- Iaurţel cu cereale.
Face mama.
După gustarea asta minunată, copilele proaspăt hrănite şi energizate cu vitaminele din mere şi calciul din iaurt au început activitatea. De seară.
---------------
18:30: Primul interes l-a prezentat caluţul-balansoar. În fapt, au purces la coafarea coamei lui textile. Asta a presupus adunarea întregii colecţii de clămiţe, agrafe, elastice şi pampoane din dotarea proprie. Apoi au trecut la arsenalul meu. Bon!
M-a luat gura pe dinainte şi am întrebat cine va duce la loc toată armata de clămiţe odată cu finalizarea acţiunii?
- Noi, mami!
- Bineeee....
Clămiţele au fost aruncate pe covorul din sufragerie şi au început să împopoţoneze săracul căluţ până ce au terminat toate parascoveniile.
Misiune încheiată.
Căluţul se identifica cu o grămadă multicoloră de funde, paiete şi mărgeluţe.
Foarte bun. Bineinţeles că a rămas în mijlocul casei, fiindcă era "cel mai frumos căluţ" şi nu putea sta ascuns privirilor într-un colţ al casei.
---------------
19:00: S-au plictisit şi-au plecat în dormitor.
Oana şi-a amintit că a doua zi trebuie să ducă la grădi resturi rămase după ascuţirea creioanelor colorate din casă.. Mă rog. Am acceptat acţiunea, după ce m-a convins că "aşa le-a spus doamna".
- Oana, tu ascuţi culorile şi eu colorez, da?
Ce frumos sună. Nu sunteţi de acord?
Darrr... ascuţirea creioanelor s-a soldat cu împrăştierea în două rânduri a talaşului pe mocheta din dormitor... cu nervii de rigoare odată cu ruperea vârfurilor creioanelor în ascuţitoare şi cu ciondănelile aferente.
- Tatiiiii, Roxana îmi ia culorile după ce le ascut!!!
Păi, nu aşa era vorba? Mă rog. Prea multă bătaie de cap.
---------------
După ce tati a rezuşit să calmeze spiritele şi să despartă oponentele a revenit pe canapea. Încercam să urmărim calmi emisiunea de la Discovery.
La un moment dat se aude ceva. Ceva... nu ştiu cum să vă spun, de parcă s-ar fi prăvălit o avalanşă. Simţurile mi s-au ascuţit. Dubios, dar nu a urmat nici un strigăt, nici un urlet aşa cum mă aşteptam.
M-am uitat la Cosmin.
- Te duci tu să vezi ce e?
- Mmm.... Nu cred. N-am curaj. Te duci tu?
- Hmmm... eu ştiu? Nu se mai aude nimic.
Mă duc, totuşi.
M-am oprit în pragul dormitorului şi pentru câteva secunde nu-mi găseam glasul. Fugise, săracul, se ascunsese.
În mijlocul dormitorului erau răsturnate două sertare cu jucării. Era aşa... o chestie... un covor de jucării. În mijlocul comorii Roxana scormonea.
Oana, la măsuţă, ascuţea creioane netulburată.
- Roxana!!! Ce-ai făcut?
- Ia uite ce de jucării am găsit.
- Păi, de ce nu le-ai scos pe cele pe care le vroiai?
- Pentru că îmi trebuie toate. Ai înţeles?
- Toate?
- Da. Toate.
- Tu o să le pui la loc. Ai înţeles????
- Da, da, bine. Bineînţeles nici o clipă nu şi-a ridicat privirea din grămada de jucării.
M-am întors pe canapea.
Cosmin s-a uitat la mine întrebător.
- Nu vrei să vezi ce e acolo.
- Aha. Bine.
Şi am continuat să ne uităm la televizor.
---------------
20:00: Între jucării a găsit un fluier. Iupiiii!
Au urmat multe minute de fundal sonor ţiuitor. Vorba lui Cosmin:
- Parcă suntem în gară. Vine trenul! Atenţieeee! Pleacă trenul!
Noroc că la Discovery au subtitrare.
Din când în când Cosmin mai puncta:
- I-auzi! A mai plecat unul. (Un tren. sic!)
---------------
21:00: E inutil să povestesc cine a pus la loc jucăriile, pampoanele şi clămiţele.
Frunzele erau prea obosite.
Noi eram odihniţi, că doar n-am făcut altceva decât să stăm pe canapea la televizor.

Pentru destindere...

2009-11-16T16:11:00.008+02:00

Ana mi-a oferit o leapşă. Mulţumesc.

La final de program, pentru destinderea creierului meu chinuit într-o zi de luni, după un weekend petrecăreţ, am răspuns întrebărilor. Aşa cum m-am priceput şi eu...

În ce fel de animal ai vrea să te reîncarnezi ? Obligatoriu? Eu nu vreau să mă reîncarnez într-un animal. Dacă e să mă gândesc ce animal îmi place într-o anumită măsură… aş spune, totuşi, că-mi place leoaica. E puternică, e aprigă şi de temut. Da. Deci, dacă e să dau totuşi un răspuns, acesta ar fi: într-o leoaică.
Ce ţi-ar lipsi cel mai mult în viaţă? Adică? În ce situaţie? Când? Nu prea înţeleg… Ce-mi lipseşte mai mult? Păi, o casă mai mare, dacă e să fiu pragmatică. Dar, în viaţă, cel mai mult preţuiesc sănătatea mea şi a familiei mele.
Ce apreciez cel mai mult la o persoană? Cel mai mult?… Cel mai mult şi mai mult? Bunul simţ, cred.
Care-i culoarea preferată pentru haine? “Preferată pentru haine”? Hm-hm. Prefer negrul. Se asortează la orice. Dar numai când vine vorba de haine.
Trei cuvinte care te definesc ca persoană. Puternică. Familistă. Serioasă.
O călătorie pe care ai vrea să o faci şi ţara pe care ai vrea să o vizitezi? Călătoria “pe care aş vrea să o fac” ar fi spre ţara “pe aş vrea să o vizitez”: Japonia.
Citatul/zicala preferată. “O viaţă în care ai făcut o mulţime de greşeli e de o mie de ori mai bună decât o viaţă în care nu ai făcut nimic.”
Ce ţi-ar place cel mai mult să faci ? Să fiu cu ai mei. Şi alături de ei să fac orice.
Dacă nu ai face ceea ce faci în fiecare zi, cu ce altceva ai dori să-ţi umpli timpul? Ăsta e regretul meu… o carieră pe lângă care am trecut… să fiu stewardesă şi să călătoresc în cele mai diverse locuri. Eii, ce ziceţi de asta?
Care e cea mai mare extravaganţă a ta? Pe cuvânt că nu ştiu ce să răspund. Oare nu am făcut nimic extravagant până acum? Sau nu sunt capabilă să realizez asta?

Cam aşa a fost

2009-11-16T10:20:00.014+02:00

Pe la ora 19 am ajuns acasă. O prietenă dragă s-a oferit să mă machieze, aşa că n-am ratat şansa. Eu nu sunt capabilă de ceva mai mult decât să-mi aplic rujul pe buze. Încerc să nu uit asta în fiecare dimineaţă, dar vârsta îşi spune cuvântul. Ca atare, se mai întâmplă să uit. Uneori.
Când am intrat în casă cu noul meu look, frunzele s-au oprit din joacă. Ochii mari, mari de tot, mi-au dat de înţeles că au remarcat schimbarea.
- Mami, arăţi „senzaţional”.
- Oau, mami. Ce frumoasă eşti.
Eiiii, vă imaginaţi ce bine m-am simţit?!
- Mulţumesc, dragele mele.
Tati mă aştepta cu un zâmbet timid şi cu un ness strong în ceaşcă.
Era cald şi plăcut acasă. Recunosc că nu aveam nici o tragere de inimă să plec. Mai ales că afară începuse o ploaie mocănească şi se întunecase bine.
Totuşi, după ce-am terminat cafeaua, am decretat că trebuie să începem să ne îmbrăcăm. Asta dacă vroiam să ajungem la petrecere şi-n plus să ne întoarcem în timp, după cum ne propusesem. Maxim pe la ora 1 noaptea. Ăsta era planul, aşadar.
------------------
Frunzele se jucau la ele în cameră.
- Gata, domnişoarelor, haideţi să ne îmbrăcăm. Mergem la nuntă.
- Mergem la nuntă! Mergem la nuntă! Mergem la nuntă!
Desigur, habar nu aveau ce înseamnă aia „nuntă”. Dar aveau să afle.
- Mami, ne îmbraci în rochiţe?
- Da, bineînţeles.
- Şi în pantofiooorrriiii???
- Da, să fiţi elegante.
- Şi ne faci şi codiţe? Te rugăăăăăăăăăm.
- Bine. Cum să nu!?
Veselie mare.
În sfârşit, îmbrăcaţi, parfumaţi şi cu plicul în buzunar, urcăm în maşină.
- Mami, mi-e foame.
- Ei, lasă că o să mănânci la nuntă.
- Ne dau şi de mâncare, mami???
Ha ha ha ha ha.
------------------
Ajungem ca nişte flori, într-un final. Bunicii deja sunau înnebuniţi după noi. Toate neamurile făcuseră scenarii despre ce ni s-ar fi putut întâmpla. Habar n-au ei cum e să îmbraci două frunze pretenţioase! Teribil, vă spun eu. Şi sunt singura care le face faţă. Domnul tată cedează nervos după prima pereche de ciorăpei.
Mă rog. Nu contează. Important este că am ajuns. Mai bine mai târziu decât niciodată. De fapt, a fost o intrare specială. Asta pentru că, mai mult ca sigur, am ajuns ultimii şi deci ne-au remarcat toţi invitaţii. Vreo 250 perechi de ochi. Frunzele, cu gurile până la urechi au alergat către mireasă. (Mireasa fiind nepoată-mea.) Mireasa a alergat către ele. Noi, cei mari, ne-am lăsat privirile în jos, timizi, că doar avem şi noi un gram de bun simţ şi ne-am jenat de ora la care ne făceam intrarea.
------------------
Să înceapă petrecerea.
Şi dă-i şi dansează. Şi mănâncă. Şi dansează. Şi mai mănâncă. Şi tot aşa.
Nu noi. Frunzele.
Cu stupoare am remarcat cum domni bine, eleganţi, îmi strigau fetele pe nume şi îşi făceau cu mâna reciproc.
Da. Au fost deliciul nunţii.
Pe la ora 1 noaptea simţeam cum îmi ard ochii.
- Mergem acasă?
- Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!!!
- Nu vor, tati.
Şi bietul mă privea cu aceeaşi ochi mici-mititei cu care-l priveam eu pe el.
Le-am convins, cu greu, la 3 dimineaţa.
- Mami, dar nu dormim acasă, da?
- Nuuu. Nu dormim.
- Promiţi?
- Promit. Dacă n-o să vrei să dormi, nu dormi.
- Uraaaa.
Inutil să vă povestesc cum li se închideau ochii încă din maşină, cum abia am reuşit să le îmbrac în pijamale, hlizite dar deja adormite.
- Ce frumos a fost la nuntă, mami!
Am dormit până la ora 10. Duminică dimineaţa.
Tati s-a dus la muncă.
Eu am fost adormită toată ziua.
Frunzele? Ele au fost neobosite.
Dacă mai vor la nuntă?
Bineînţeles.
Dar pe mine să nu mă întrebaţi.
------------------
La daaaaaaaaaansss!

Braşoveanca cu tati:

Şi cu bunicul:

Nu, nu sunt mirele şi mireasa. Sunt nepoţii mei. (Veri între ei.)

Şi noi doi. Până-n miezul nopţii. (După ora aceea pozele nu sunt de arătat.)

P.S. Surpriza serii a fost ca la nuntă să-l întâlnim pe domnul doctor care le-a adus pe lume pe cele două frunze. Eu, emoţionată, l-am salutat. Dumnealui le-a zâmbit şi a mângâiat-o pe Roxănica pe creştet. Sunt sigură că s-a simţit mândru de ele, că doar au fost personaje remarcate, nu aşa.

Mă duc la distracţie

2009-11-14T09:55:00.008+02:00

Lumeeee, lumeeee, deseară ne ducem la nuntăăăă!

Dar, care-i problema, oameni buni?
Zău aşa?
Pe cuvânt că nu mă duc de plăcere. Ba e clar din obligaţie. Că-i din familie. Familia apropiată.
Pe cuvânt că nu mă dau banii afară din casă. Ba tocmai ce ne-au tăiat ăştia din salarii, aşa că... ce să mai comentăm?
Pe cuvânt că n-am niciun chef de hărmălaie. Ba chiar mi-ar prii vreo două săptămâni de somn. Cel puţin.
Pe cuvânt că nici măcar n-am cu ce să mă îmbrac. Ba las' că-i bună şi rochia aia de mătase de-am mai luat-o la o nuntă prin vară. Ce dacă afară ăştia de la primărie au pus ghirlande luminoase pentru "luna cadourilor"? Eu merg în mătase, ca o diafană ce sunt. (Hi hi hi)
Pe cuvânt că n-am cu cine lăsa frunzele. Fiindcă merg şi-ai mei la nuntă. Asta e. Obligaţie. Aşa că ne cărăm şi cu domnişoarele după noi. Daaaa, la nuntă.

Aşadar, vă imaginaţi, cât de cât, scenariul?
Nu, nu e deloc unul relaxat. Din contra. De acord?

Dar, dragilor, când tatăl frunză a spus şi el, spăşit, că nu poate ajunge sâmbăta asta la muncă, aşa cum fusese solicitat, fiindcă se duce (amărâtul!) la o nuntă... zici că a explodat o bombă la gura ălora de-l înconjurau.
- Ooooooooo, te duci la NUNTĂĂĂ?!?!?!?!
- Ooooooooo, îţi permiţi să te duci la nuntă? Pe criza asta?
- Ooooooooo...
- Ooooooooo, ai chef de distracţie????
- Ooooooooo, acum în prag de sărbători???
- Ooooooooo...
Şi alte Oooooooo-uri gândite sau negândite.
A creat aşa o isterie, de zici că îşi anunţase bietul de el candidatura la preşedinţie.
Măi! Oameni buni! Hellăăăuuu!

Da. DECI, deseară sunt la nuntă.

P.S. Tati se duce oricum duminică la ora 10:00 la birou. O să fie fresh.
P.P.S. Fir-ar! Trebuie să mă pensez.
P.P.P.S. Cu ce îmbrac eu frunzele????

Declaraţie

2009-11-13T11:01:00.006+02:00

Ieri am avut o zi grea. Şi foarte plină.
Am ajuns acasă pe la şapte seara. Mă simţeam atât de obosită încât nimic nu mă atrăgea mai tare decât locşorul acela călduros de pe canapeaua din sufragerie, pe care l-am ochit de cum am intrat şi pe care m-am şi aruncat de altfel.
Îmi venea să zac. Doar atât.

Frunzele mi-au dat târcoale, adulmecându-mi, parcă, starea de spirit. Nu, nu eram o companie plăcută. N-aveam nici chef de vorbă, nici chef de joacă.
Şi atunci, la un moment dat, Oana s-a cuibărit lângă mine şi mi-a şoptit:
- Mami, dacă o să-ţi spună cineva vreodată că nu eşti o mămică bună, să-i spui că nu-i adevărat, că eşti cea mai bună mămică din lume, pentru că aşa ţi-au spus copiii tăi.
Mici înţepături mi-au înconjurat ochii, iar câteva lacrimi s-au strâns cu repeziciune în colţul lor. Şi, brusc, m-am simţit "cea mai fericită mămică din lume".

Listele

2009-11-12T12:02:00.012+02:00

Aseară mi-au pus în geantă scrisorile.

Să nu uiţi de ele, mami!

De dimineaţă mi-au reamintit ce trebuie să fac: să le pun frumos într-un plic, să scriu adresa Moşului, să merg la poştă şi să lipesc un timbru, apoi să trimit scrisorile departe, la Moş în Laponia.

Oana s-a chinuit pe seară să-şi termine scrisoarea. I-a desenat Moşului un brăduţ împodobit şi un coşuleţ cu globuleţe şi beteală.

Probabil ca să-l îmbuneze când o vedea, săracul, ditamai lista:

Dragă Moş Crăciun

Oana Maria Ene

6 ani

Buzău

Cadouri:

Nenuco cu învăţătoare
I-Clay Amos
Colanţi cu Hannah Montana
Perucă, Microfon, Haine Hannah Montana
Nancy şi iapa sa şi patinele ei şi schiurile ei şi câinele ei şi bicicleta ei şi coşul ei de picnic
Căluţ care mănâncă morcovi şi spune MIHA (nechează, adică. Asta e, neachează!)

Roxana în schimb mi-a spus că vrea un singur lucru. Atât.
Un căluţ.
Eu sunt cuminte, mami.
Bietul copil...
Şi pentru că nu ştie că scrie, şi-a desenat scrisoarea.

Gata.
De acum începe misiunea noastră. A Moşului, adică. Şi Moşul o să aducă şi el ce poate, dar SIGUR îi va lăsa Oanei o scrisoare. Ştiţi voi despre ce este vorba...

Moş Crăciun, tu eşti darnic şi eşti bun

2009-11-11T09:17:00.009+02:00

- Mami, vreau să îi scriu lui Moş Crăciun.
- Acum?
- Da. Trebuie să aibă timp, durează până ajunge scrisoarea la el. Apoi să aibă timp spiriduşii să le facă pe toate.
- Ooooo. Vrei mai multe?
- Da. Vreau multe! Vreau toate jucăriile despre care tu ai spus că sunt prea scumpe. Stai liniştită, mami. I le cer Moşului, că el are bani. Roxanaaaa, să-i scrii şi tu.

Am schimbat priviri cu tati. Am înghiţit amândoi în sec.

- Mă duc să fumez o ţigară, mi-a spus cu glas stins.

I-am strecurat printre dinţi:

- Cred c-o să fie ultima. Lasă-te de fumat. Nu mai ţine.

P.S. N-a reuşit să termine lista aseară. O continuă şi astăzi.

Ups!

2009-11-10T11:50:00.010+02:00

Motto: “Dragostea nu are vârstă.”

Prolog: Cu o săptămână în urmă frunzuliţele s-au bucurat de vacanţa de la sfârşitul lui octombrie.

S-au bucurat la propriu, fiindcă au fost la bunici. Iar la bunici... heheee, e de bine. Acolo-s mai alintate, mai cocoloşite, mai îmbuibate cu bunătăţi şi mult mai cadorisite cu tot ce le pofteşte inimioara.
Că de, aşa-i la bunici!
--------------------------
De ieri, din nou la grădi.
Nu, nu-i nici o problemă. Ba chiar toate-s bune şi frumoase. Le place la grădi.
La prânz, amândouă au fost recuperate de bunici. Tot de bunicii de mai sus.
Roxana a ieşit fericită din sală (vă rog să reţineţi, e vorba de grupa MICĂ, care va să zică de nişte ghemotoace de trei sau patru ani). Cu dezinvoltură le trânteşte bunicilor concluzia zilei:
- Alex mă iubeşte.

Bunicul face ochii maaari.

- Cuuummmm?

- A plâns pentru mine. Că i-a fost dorrr de mine. (E rârâită, un "r" dintr-acela franţuzesc.) Şi Vlăduţ a plâns după mine.
- Cum au plâns?
- Uite-aşa. Hâmmmm... (şi a exemplificat cu o mutriţă bosumflată şi-un botic pe măsură)
- Şi tu ce-ai făcut? I-ai împăcat?
- Da.
- Cum?
- M-am jucat cu ei. (Bunicul a răsuflat uşurat.)
- Dar vreo fetiţă a plâns după tine?
- Nuuuuu. Doar băieţeii.
- Ahaaa.

Imediat bunicul m-a sunat. Uimit. Un pic mândru de nepoată. (Zic eu.)

------------------------
Epilog: Ups.

Frunze mari şi frunze mici

2009-11-09T11:57:00.008+02:00

Da. Da. E vorba de acelaşi concurs.
O altă etapă, desigur.
Tema? "Familia mea".
Instrumente? Carioci.
Idei? Care mai de care.
Inspiraţie? O-ho-hooooo....
Atmosferă? Hilară.
Rezultate? Iată-le:

Oana: Familia mea în excursie la cascadă.

Roxana: Familia mea în curte la ţară. Avem prun (e prun, da?), avem floricele şi un fluturaş, ceva nori şi un soare frumoooooooos (preferatul meu). De remarcat ar fi şi faptul că tati e singurul ce poartă pantaloni. Chestiile alea belumarin sunt pantaloni, sa ştiţi.

Comentarii?

Ce weekend de noiembrie!

2009-11-08T18:44:00.006+02:00

Nu ştiu ce-au anunţat băieţii de la meteo pentru weekendul ăsta, dar vă anunţ că la Buzău vremea a fost ex-ce-len-tă!
Da. Extraordinară. Neaşteptată, mai bine zis, mai ales după săptămâna care a trecut când m-am zgribulit de numa' la birou.
Ca urmare, ce credeţi c-am făcut noi zilele astea? Ce-am făcut toată vara: am fost la ţarăăă, la grătar, la aer curat şi la linişte.

Sâmbătă ne-am dus aşa, în control, doar să vedem ce face curtea fără noi. Şi-am rămas vreo trei ore. DOAR trei ore. Am mai fi stat noi, dar ni se lungiseră urechile de foame, că n-am avut inspiraţia să ne luăm şi de mâncare.
Astăzi, în schimb, he-he-heee, ne-am pregătit, dom'le.
Ne-am pus haleală, ne-am luat ţoale de scandal şi ne-am prezentat la curticică.
Mamăăă, ce fain a fost!
Frunzele s-au jucat până la epuizare şi noi, ăi mai mari, am lâncezit la aer. Frumos, zău aşa.
Şi ca dovadă, uite şi nişte poze făcute azi, pe când maestrul bucătar, domnul tată, perpelea friptura pe grătar, CD-ul ne cânta, iar frunzele jucau o horă, de bucurie că azi a fost zi mare, zi de sărbătoare.