---------------------------
Da. Da. Am fost şi noi la meci.
---------------------------
Ne-am făcut o obişnuinţă din a merge la meciurile importante care au loc la Sala Sporturilor din Buzău. Amândoi suntem iubitori ai sportului şi de la bun început ne-am propus să le oferim frunzelor şansa de a cunoaşte cât mai multe sporturi.
În plus, fiindcă avem norocul de a avea în oraş o sală de sport acreditată pentru meciuri internaţionale, apar şi ocaziile de a vedea super partide de handbal sau volei.
Aşadar, cum era să ratăm meciul de ieri? No way!
Pe lângă toate acestea, joi primesc un telefon de la educatoarea Oanei care - surprizăăă!!! - ne întreabă dacă ne-ar interesa să mergem la meci... Păi, cum să nu? Noi chiar aveam de gând să fim acolo!
Daaaarrr... urmează frumuseţea.... frunzele sunt invitate să facă parte dintr-un grup de copii care vor intra pe teren de mână cu jucătorii. Yes! Yes! Yes!
-----------------------------
E duminică. Plouă. Ce contează?!
Îmbrac frunzele elegant (desigur!) şi ne îmbarcăm în maşină.
În faţa sălii de sport e nebunie: suporteri, jandarmi, goarne, fluiere, claxoane, cântece, steaguri, gălăgie, ca de obicei, de altfel, la astfel de meciuri. Nu ne impacientăm, suntem obişnuiţi.
Ajungem la intrarea principală şi, înainte să ne căutăm educatoarea, apare un tip care ne duce direct în vestiarul majoretelor. Frunzele sunt în delir. Alături de majoreteee! Oh, da! Oh, da! Le sorb din ochi pe fete, fustiţele lor scurte şi pampoanele (logic!).
Deci, imaginaţi-vă aşa: într-un vestiar de dimensiuni normale (ha!) ne înghesuiam vreo 20 de majorete, vreo 30 de copilaşi plus mămicile şi tăticii aferenţi, câteva educatoare, vreo două organizatoare şi unul-altul în trecere pe-acolo...
Pe câteva scaune erau teancuri de ii, fote, fuste, bete şi... cam atât.
Deci, surpriză pentru mine. Trebuie să îmbrăcăm copiii în costume naţionale. Daaaaaaaa????? Ca să vezi! Mie, bineînţeles, nimeni nu-mi spusese amănuntul ăsta. Aşa că am ridicat din umeri şi m-am bucurat că frunzele erau cumva într-o transă de contemplare, aşa că nu aveau cum să observe că doar ele erau încălţate cu ditamai cizmele roşii cu blăniţă, în timp ce restul fetiţelor aveau pantofiori frumoşi, albi, aduşi în sacoşele de mămicile lor grijulii.
Observ îngrămădeala de lângă costumele populare şi încerc un slalom printre celelalte mame, apuc două ii cu o mână şi alte două fote cu cealaltă şi mă întorc victorioasă la frunzele mele, pupă mama pe ele de hlizite. Stăteau cu gura până la urechi, ţinându-se de mână şi admirând "peisajul"...
Într-un final le-am îmbrăcat... cum m-am priceput şi eu. Cert e că ele erau fericite rău. Dar rău, nu aşaa...!